VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

Capitolul 14

Ildris

Aerul cald al portului îmi trece peste față ca un sărut.

Ah, Egarthia.

Nimic nu se compară cu zumzetul marinarilor din portul estic, cu briza caldă care suflă încontinuu fustele largi ale femeilor și cu mirosul de porumb fiert de la tarabele de pe doc.

Mă sprijinesc de parapetul vasului, privind recruții care aleargă în lungul punții strângând pânzele și pregătind funiile pentru andocare.

Abia aștept să pun piciorul pe pământ egarthian, să-mi înfig dinții într-un burger de la Alida.

Pare o veșnicie de când am fost aici ultima dată, la nunta lui Aldrich. Nici măcar nu mergeam pe picioarele mele vara trecută.

Ar trebui să vii mai des acasă, Ildris.

Îmi place Kadara, îmi place Tabăra, dar nimic nu se compară cu senzația pe care mi-o dă pământul prețios al Egarhiei.

- Coborâți podul! strigă Callatis de la pupa. Unde e Ivy? Ivy, avem actele în regulă?

- Ay, domnule Căpitan!

Vocea ei glumeață îmi stârnește o durere în piept.

Știam că asta urmează. Știam. Sunt de suficiente zile cu ei ca să înțeleg că Ivy îl va ierta mereu și mereu pe dobitocul cu față de păpușă, indiferent cât de des îi greșește.

Cel puțin n-am sărutat-o, pot să mă consolez cu asta. Am fost cât pe ce să-mi irosesc primul sărut cu o fată care e iubita altcuiva.

Nu știu ce-i în mintea ei, chiar nu știu. Mă înjughie, și pe urmă așteaptă s-o sărut.

Poate că mânia și noaptea nu sunt o combinație bună când vine vorba de Ivonne DeSilva.

Îmi amintesc ochii ei mari și rugători, felul în care și-a deschis buzele, sorbindu-mi răsuflarea. Până și simpla amintire îmi face rău.

Ce s-ar fi întâmplat dacă cedam?

M-ar fi iertat vreodată, m-aș fi iertat vreodată?

Poate că nu.

Îmi pierd mințile cu fata asta. Ajung să-mi pierd mințile, un om în toată firea.

- Nu coborâți, domnule Instructor? mă trezește vocea curioasă a lui Danis.

Îmi strâng cămașa umflată de vânt și cobor rapid pe docuri, alungându-mi gândurile negre din minte.

Am o singură zi, o singură zi pentru mine. Nu pot să mă gândesc la Ivy și azi, o să înebunesc dacă nu-mi distrag atenția.

Mă îndrept spre Alida mohorât.

Rana de la coastă mă înțeapă când umblu.

Mi-a înfipt un cuțit în burtă, mica diavoliță. Cu zâmbetul ei amețitor și cu fața aceea inocentă, mi-a înfipt cuțitul fix între coaste.

Jackson DeSilva a instruit-o excelent, ce pot să spun.

- Un ban pentru un sărman, Alteță? întreabă cineva plângăreț trecând pe lângă mine.

Îmi vâr mecanic mâna în buzunar și-i întind câțiva kilți, iar bărbatul începe să râdă straniu.

Mă opresc confuz, și el se oprește odată cu mine.

- Unchiule?!

Nu l-am mai văzut pe unchiul Theo de-o viață. De când s-a însurat și are copii, domnul General e o prezență foarte rară. Și nu prea pot să-l judec, și-a luat o soție care-i ocupă tot timpul.