VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

Capitolul 40

- Ne vedem la Elita! strigă Ava în urma noastră, când ieșim din Oficiu și urcăm în trăsuri. Acolo se ține petrecerea de după. Dacă vreți să veniți, bine-nțeles!

Oftez obosită, sprijinindu-mă de brațul lui Ildris ca să urc.

Începe să mă doară capul, și mă simt incomod cu pantofii înalți, dar n-aș recunoaște asta pentru nimic în lume. Nu vreau să stric singura seară pe care o am la dispoziție ca să petrec timp cu Ildris, înainte să plece în Egarthia.

- Am o idee mai bună, spune el, de parcă mi-ar citi gândurile.

- Ce?

- Pari obosită...

- Nu. Nu mă întorc la Curte! Am nevoie de aer proaspăt.

Ildris zâmbește amuzat.

- Sunt destul de sigur că aerul e la fel de proaspăt și între zidurile Curții, dar oricum, nu acolo voiam să mergem.

- Nu?

- Aș prefera să mergem la Regal. Putem cina pe balcon, apartamentul meu are vedere excelentă spre port.

- Oo!

Asta-i cu totul altceva.

Mă întind pe banchetă, ridicându-mi picioarele pe genunchii lui.

- Perfect. Abia aștept să-mi scot pantofii!

- Nu înțeleg de ce i-ai luat, în primul rând. N-o să înțeleg niciodată de ce femeile își iau intenționat lucruri incomode în picioare.

Nu, nici eu n-aș înțelege dacă aș avea înălțimea ta. Ce păcat că n-am moștenit nimic din statura tatei! Aș fi fost o prințesă foarte înaltă și grațioasă, ca mătușa Zara. Ei, nimeni nu le poate avea pe toate.

Zdruncinatul trăsurii nu-mi face niciun favor, ba chiar ajung la Regal cu o durere adevărată de cap.

Va trebui să cer de undeva o pastilă, înainte ca situația să devină mai rea, și să-mi strice toată seara.

- Ce e? întreabă Ildris, și nu înțeleg cum vede în întuneric că arăt diferit.

- Mă doare capul! Crezi că găsim prin apropiere o spițerie?

- Am sus tot felul de pastile. La Lupii de Noapte ești mort dacă n-ai medicamente. Poți urca?

- Îhîm...

Mă sprijinesc pe șoldul lui cald, fericită că nu urcăm decât vreo zece trepte. Chiar nu-mi doresc să leșin de oboseală în seara asta.

Apartamentul lui Ildris e spațios și elegant, aproape ca unul regal. Nu mă mir că hanul ăsta costă o avere.

Tapetul de pe pereți are un model cu flori de culoarea piersicii, scaunele sunt capitonate cu catifea aurie, iar patul tronează uriaș în mijlocul camerei, cu zece perne de toate soiurile aranjate pe cearșafurile scumpe.

- Aa! Înțeleg de ce nu voiai să stai la noi. Apartamentul ăsta e mai mare decât cele de la Castel.

Ildris zâmbește, făcându-mi semn să mă așez în fotoliu.

- Aș fi stat la Curte, dar nu voiam să-mi fac și mai mult rău. Era destul că dădeam peste tine tot timpul, domnișoară.

Îngenunchează în fața mea, dându-mi o stare de amețeală care n-are legătură cu durerea de cap. Mă trece un val de căldură când îi simt palmele pe glezne, și icnesc brusc:

- Ildris! Nu putem...

El se oprește cu mâna pe piciorul meu.

- Ce? Nu pot să-ți dau pantofii jos?