Fiica soferului lui Niall Horan 2

Capitolul 15

Intalnirea cu John a decurs mult, mult mai bine decat ma asteptam. E adevarat ca a existat o oarecere tensiune intre el si Niall, insa am incercat sa o diminuez si pana la sfarsit am reusit. S-au imprietenit ... putin pana la sfarsit. "S-au imprietenit" insemnand ca se pot suporta, pot sta in aceeasi camera fara sa se stranga de gat si sa fie nevoie de politie, asta inseamna ca s-au imprietenit.
Cand am ajuns acasa la Niall intunericul se lasase afara deja. Am mai ramas putin cu el in living, apoi m-a sunat tata.
-Kim, nu vii acasa in seara asta?
- Ămmm, nu stiu. Cred ca o sa vin.
- Ai o cheie la tine?
- Da, tata, poti incuia usa, nu stiu cand ajung. Tu incuie!
- Bine. Am sa ma culc. Noapte buna, pustoaico!
- Noapte buna, tati!
Am inchis si mi-am intors privirea spre Niall care se uita la Tv mancand o punga de floricele.
- Cred ca ar fi cazul sa plec. Ne vedem mai...
- Ce? Nu, nu pleci nicaieri! De ce vrei sa pleci?
- Pai...e casa ta si eu am o casa si...
- Si tu esti iubita mea, iar asta e si casa ta si eu sunt aici iar tu trebuie sa stai cu mine, nu?
- Stiu, Niall, dar...
- Muta-te la mine.
- Stai, ce?
- Muta-te la mine. Serios acum, iubito, de cate ori am ramas peste noapte la tine? Tu nu ai ramas mai deloc. Toate momentele noastre frumoase au fost acolo, pe cand aici...
- Nu poti spune ca aici nu am petrecut momente frumoase. Iti amintesti petrecerea, pe...Rik.
- Bine, au fost si momente bune! Kim, ramai! De ce vrei asa de mult sa te intorci? Aici nu te simti ca acasa? Ai camera ta sus in caz ca nu vrei sa o impartim pe a mea, ai o baie proprie, ai adus si hainele din Irlanda aici si nu au fost deloc putine...
- Bine, raman, nu te agita atat! Hai la culcare, ce zici, mergem?
- Merg sa fac un dus mai intai.
- Bine, te astept in pat.
Dupa ce am facut si eu un dus rapid si m-am imbracat cu o pereche de pantaloni...scurti si "scurti" insemnand mai scurti decat limita normala si un tricou al lui Niall care imi ajungea aproape la jumatatea coapselor, am iesit din baie. Niall era deja in pat cu ambele maini sub cap si unul dintre genunchi indoit.
- Wow. spune el inghitand in sec si ridicandu-se in sezut atunci cand intru in camera.
- Ce? intreb eu incercand sa ma asigur ca nu am nimic pe fata.
- Tricoul meu sta mult mai bine pe tine decat pe mine.
- Ah, scuze ca l-am luat, doar ca toate hainele mele sunt murdare si le-am pus in cos, iar asta era singura optiune.
- Sper sa fie mereu singura. spune infundat, dar suficient cat sa inteleg.
- Poate ca o sa fie mereu singura optiune, cel putin cat dorm cu tine.
- Ce vrei sa zici cu asta?
- Vreau sa zic ca peste o saptamana incep sa lucrez si voi avea destule ture de noapte. Si in plus, ziua nu e prea ok sa port asta, mai ales in oras. Am dreptate?
- Da, dar...turele de noapte nu sunt prea obositoare?
- Sunt, dar asta e viata de medic. Cel putin pot lucra in Londra, aproape de tine.
- Asta ma bucura cel mai mult, ca vei sta in Londra. Nu vei mai pleca, nu? Adica...nu stiu, te pot transfera la alt spital din lipsa de medici?
- Nu, nu, nu, asta nu era in contract. Voi ramane aici de acum. Chiar daca mi s-ar propune un job in alta parte, in alta tara, chiar si alt oras decat Londra, nu as pleca. Am mers in America pentru ca era cea mai buna si usoara solutie sa termin facultatea si sa ma pot angaja, altfel ar mai fi durat doi ani.
- E...bine ca ai fost in America.
- Singura parte urata a fost ca am fost departe de tine, dar am facut-o pentru viitorul meu. Stiu ca poate suna lacom si...
- Nu, Kim, suna matur. Te-ai maturizat si asta ar fi trebuit sa fac si eu mai devreme, sa inteleg asta. Eu am fost orbit de faptul ca tu m-ai parasit...
- Dar nu te-am parasit si nu asta am vrut.
- Stiu, Kim. Acum stiu, dar atunci nu stiam. Am refuzat sa te sun cateva luni pentru ca...am crezut ca nu mai vrei si...nu aveam putere sa vorbesc cu tine. Stiam ca daca iti aud vocea plang, asa ca am incercat sa nu par un smiorcait si sa accept situatia. Cand am vorbit apoi, pentru prima data dupa atat timp erai atat de...nu stiu, rece si mi-ai dat impresia ca cineva e langa tine, ca nu vrei sa vorbesti cu mine ci cu el. Am crezut ca incercai sa ma uiti. Mi-ai zis sa te mai sun atunci, iti amintesti?
- Da.
- Nu am mai vrut sa te sun. Am crezut ca ai o viata cu un alt el, dar te-am sunat totusi. Mi-am spus ca daca ai sa te superi si ai sa ma intrebi de ce te sun iar, am sa iti spun ca tu mi-ai spus asta cand am vorbit ultima data, insa tu nu ai spus nimic. Trebuia sa imi dau seama atunci ca voiai sa vorbesti cu mine, insa eram prea imatur sa inteleg asta. Acum totul se leaga, totul.
- Niall, nu mai plec, nu mai am motive sa plec. Chiar daca as avea, am unul sa raman, unul mai important decat toate celelalte; tu.