Fiica soferului lui Niall Horan 2

Capitolul 25

E a zecea zi in Paris. Niall a fost foarte romantic si am mers la intalniri in fiecare seara. Am luat toate restaurantele din Paris la rand si fiecare moment cu el a fost de neuitat.
Astazi, insa, a plecat de cateva ore bune, nu stiu unde, asa ca am ramas singura in camera. Ma holbez la ecranul laptopului de cateva minute. 10 ianuarie, ora 8:34 pm, acum imi dau seama ca am stat zece zile in Paris. Nu voi uita vacanta asta niciodata. Telefonul meu suna si vad numarul lui Niall pe ecran.
- Da, Niall?
- Iubito, coboara.
- Ce? De ce?
- Doar coboara in fata hotelului! Imbraca-te bine, e frig.
- Bine.
Ma ridic din pat si ma imbrac cu o pereche de jeansi, o bluza si un palton, iar in picioare ma incalt cu o pereche de cizme din piele. Imi iau telefonul si cobor pe scarile din fata ale hotelului. Il caut pe Niall, insa inainte de asta vad o limuzina neagra cu usa din spate deschisa si un barbat in costul negru se indreapta spre mine.
- Domnisoara Kim, domnul Niall ne-a trimis dupa dumneavoastra.
- Bine? Unde mergem mai exact?
- Imi pare rau, locatia nu o putem divulga si nici motivul. Urcati, va rog.
- Bine.
Urc pe bancheta limuzinei, iar barbatul in costum inchide usa. Dupa doar cateva momente, masina se pune in miscare. Ce mai are de gand baiatul asta? Deodata un gand ma loveste. Puteam fi pacalita cumva si rapita din nou? Nu, Niall mi-a spus sa cobor, era vocea lui. Masina se opreste dupa minute bune, iar barbatul imi deschide usa, ajutandu-ma sa ies. E seara, dar ceea ce imi atrage atentia e imensul turn celebru din fata mea, obiectivul turistic principal al Frantei si totodata unul din cele mai romantice.
Il urmez pe barbat care ma tine strans de mana , poate prea strans si ma conduce spre turn. Se opreste la un moment dat, lasandu-mi mana libera si facandu-mi semn sa inaintez. Nu folosesc liftul, nu stiu unde trebuie sa ajung, asa ca o iau pe scari. Ajung destul de sus si ma opresc atunci cand vad o silueta intunecata nemiscata. Recunosc imediat persoana si inaintez cu grija. Deodata , totul se lumineaza, tot turnul si il observ mai bine pe Niall cu un zambet imens pe fata.
- Niall?
- Shh, vino, iubito!
Inaintez spre el, apoi ma imbratisaza si ma saruta. Ma intoarce apoi cu fata spre oras si se pozitioneaza in spatele meu.
- Iti place, iubito?
-Mhm. E atat de frumos...e perfect. Nu vreau sa mai plecam de aici. As sta asa toata viata, daca tu ai fi cu mine.
- Trebuie sa plecam.
- Ce? ma surprinde afirmatia lui.
- Am altceva ce vreau sa iti arat.
- Mai frumos de atat?
- Hai cu mine! ma saruta rapid si ma prinde de mana. Urcam de data asta cu liftul pana ajungem in restaurantul turnului.
- Daca ce ai vazut jos a fost frumos, asta cum ti se pare? imi pune mainile la ochi si ma impinge usor in fata. Cand deschid ochii, un geam imens e in fata mea. Nu geamul conteaza, ci ceea ce e dupa el. Totul, parcul, strazile, cladirile, tot orasul acoperit de zapada si luminat...totul e fascinant, de-a dreptul.
- Wow! soptesc.
Ma intorc spre Niall, vazandu-l acum perfect datorita luminilor puternice ale restaurantului.
- E superb, Niall!
- E superb pentru ca nu te-ai privit in oglinda. Tu esti superbă, nu ceea ce ai vazut. Esti de o mie de ori mai frumoasa decat orice consideri a fi frumos.
- Niall...
-Shhh! Mai am ceva pentru tine.
- Da?
Incremenesc atunci cand il vad asezandu-si un genunchi pe podea. Imi prinde mana , iar cu cealalta scoate o cutiuta din buzunarul pantalonilor.
- Kim Nikelson, nu am cuvinte sa exprim cat de mult te iubesc, nu exista lucruri pe care sa ti le ofer drept multumire pentru ceea ce esti, pentru ceea ce faci, pentru iubirea ta nemarginita si pentru ca esti pur si simplu tu. Esti speciala si nu regret nimic din relatia noastra pentru ca te iubesc prea mult pentru a lasa loc regretelor. Te iubesc pentru ceea ce esti tu cu adevarat si tu sti cel mai bine asta. Daca ar fi sa aleg intre tine si viata mea, as alege viata pentru ca viata mea esti tu. De aceea, Kim, vrei ca , incepand de astazi, sa fi logodnica mea si mai apoi sotia mea si sa ne petrecem restul vietii impreuna?
Tocmai...tocmai a spus ca vrea sa fiu logodnica lui. Nu pot sa cred. O multime de lacrimi de bucurie imi cad pe obraji, fara sa le pot alunga. Niall inca ma priveste adanc, dar se incrunta usor cand observa ca plang.
- Da, Niall! soptesc. Da! Da! Da! tip apoi.
Imi pune inelul pe deget apoi se ridica si ma ridica in brate, invartindu-ma de cateva ori. Ma lasa apoi jos, dar fara a rupe imbratisarea. Ma saruta apoi de cateva ori si il simt in culmea extazului, la fel ca un copil atunci cand primeste o jucarie de Craciun.
- Te iubesc, viata mea! imi spune tare si ma saruta din nou.
- Si eu te iubesc, Niall! Mereu!
Inca nu imi vine sa cred ca a facut asta. Ne cunoastem de atat timp si in sfarsit a venit momentul pentru asta. Stiu ca a fost o cerere de logodna, dar stiu ca nu mai este mult timp pana la cererea in casatorie, iar asta ma face mult mai fericita.