*
Am plecat de două ore și nu mă plictisesc cu Harry în mașină. Mi-a spus că petrecerea asta nu este elegantă, deci îmi iau blugi lungi negri și o cămașă roz pal, iar Harry blugi negri și un tricou negru. O să văd numai oameni drogați, o să existe jocuri și eu să stau numai lângă el dacă nu vreau să sfârșesc violată. M-a speriat puțin, dar mi-a spus că "nu este atât de groaznic". Serios? Să sfârșesc violată nu e destul de înspăimântător?- Mergem la mine acum, ok? mă întreabă când ajungem în oraș.
- Justin și Selena?
- Vor avea camera lor. îmi zâmbește de parcă era evident.
- Ok.
Mai mergem puțin până oprește în parcarea imensă a celui mai populat hotel. Probabil ca are un apartament. Ne dăm jos și Harry îmi ia geanta cu haine, apoi ne conduce în recepție.
- Bine ați venit, Mr. Styles! îl salută portarul.
- O cheie. spune dur bărbatului înalt care se ocupă cu camerele. Nu l-am văzut niciodată așa rece cu cineva.
- Doriți șampanie? îi îmnânează o cheie, zâmbindu-i.
- O să-ți cer dacă vreau. vorbește cu același ton intimidant. Îi zâmbesc bărbatului și mă las condusă de Harry la lift. Justin, camera voastră la etajul 12. Dacă ai nevoie de ceva comanzi fără grijă.
- Ok. Ne vedem în două ore. ne face cu mâna, apoi cei doi pleacă pe holul lung.
- La ce etaj stai?
- 20.
- Ok, ăsta este hotelul tău, din câte am observat. Dar de ce te comporți așa cu angajații?
- Pentru că ei așa mă cunosc de mic. Nu-mi place să mă exteriorizez, doar când sunt cu persoane apropiate fac asta. își presează ușor corpul peste al meu, împingându-mă în oglinda liftului. Îmi sărută fierbinte gâtul, punându-și mâinile pe talia mea. Îi sărut buzele catifelate, înconjurându-i gâtul cu brațele. Oftează puternic, apoi își rezeamă capul în scobitura gâtului meu, lăsând un sărut umed pe clavicula mea.
- Ce e, Harry? îl întreb când îl văd tensionat.
- Nimic, doar nu îmi vine să cred că ești aici, cu mine. mormăie în părul meu, strângându-mi talia ușor.
Un zâmbet copilăresc apare pe fața mea și îl sărut iar când se ridică și liftul arată etajul 20. Intrăm într-un hol imens, alb cu detalii negre continuat cu două uși din sticlă transparentă cu teme negre. Mai știi anul trecut că ai stat aici, în hotel, cu mama ta? Erai la restaurant și mama ta plecase pentru puțin timp, iar un ospătar ți-a adus o tartă cu vișine. îmi reamintește exact cum s-a întâmplat.
- Da, îmi amintesc. A fost atât de bună încât-
- Ai mai comandat una și ți s-a aplecat. mă întrerupe, continuând el.
- De la tine a fost aia?
- Da, de atunci încerc să dau de tine.
- Serios? Harry, ești așa dulce! mă întind după buzele lui, sărutându-l. Deci nu îmi vine să cred că el chiar m-a plăcut atunci. Chiar m-ai căutat?
- M-am interesat în seara aia. Ți-am găsit profilul pe facebook și ți-am scris. Știi, ai vorbit cu Hazza destul de des, apoi a aflat Theo de el, dar și el de Theo.
- Ce? Tu...? rămân ușor dezamăgită. Da, am vorbit cu el, dar nu avea poze și nu mi-a spus nimic în ceea ce îl privește și nici eu lui. De ce ai făcut asta?
CITEȘTI
Olivia -H.S.
Fanfiction"Nu credeam vreodată că lucrurile pot decurge astfel... de la o iubire de copil la o căsnicie care împiedică totul..." Olivia este nevoită să se căsătorească pentru a putea fi sora ei bine. Dar important e sufletul ei sau viața apropiaților care...