Olivia -H.S.

XXIII

*Perspectiva Oliviei*
Sunt în bucătărie, îi pregătesc lui Harry cafeaua și aud un ciocănit. Merg și deschid ușa.

– Rebecca. spun când o văd cu poșetuța ei roșie.

– Se poate? arată cu mâna casa.

– Nu, nu se poate. îi zâmbesc și închid ușă.

– Iubito! îl aud pe Harry coborând pe scări. Își face griji și ea.

– Cu ce drept? Și cine ți-a dat voie să te dai jos din pat?

– Hai să ascultăm ce zice. îmi spune când ciocane iar.

Îi deschid ușa și intră.

– Harry! strigă și fuge spre el.

– Nu poate fi îmbrățișat, a suferit o operație. mă pun repede în fața ei și îi zâmbesc fals.

– Care e problema ta? mă întreabă.

– Ești în casa mea, drăguță!

– E casa lui Harry. îmi răspunde.

– Exact, a noastră! îi zâmbesc mult mai larg. Harry, mai bine stai jos, te rog. îl ajut să se așeze și mă așez lângă el.

– Becca, cu ce ocazie? o întreabă.

– Am vrut să văd cum te simți. răspunde puțin iritată de întrebarea lui Harry.

– Sunt bine mulțumită Oliviei. Dacă nu era ea, probabil că nu mai deschideam ochii. spune și se uită la mine.

– Am venit să văd cum ești, nu să îmi faci în ciudă cu iubita ta falsă.

– Nu încerc asta. Doar îți spun cum mă simt.

– Mă bucur. Ți-am adus ceva. caută în geantă și scoate ceasul lui Harry pe care eu i l-am luat acum ceva vreme. L-ai uitat la mine ultima dată. spune și deja îmi imaginez mâinile mele în părul ei.

– Serios? o întreabă Harry ridicându-se. De aia ai venit? Să îi faci în ciudă Oliviei că m-am culcat cu tine dintr-o prostie? Mai bine pleci, Rebecca, nu am nevoie de grija ta. pleacă în bucătărie.

– Harry! îl strigă.

– Se pare că nimeni nu te vrea aici, Becca. Foarte urât din partea ta să nu ai nici măcar un sentiment pentru Harry.

– De unde știi tu? Tu știi doar să umbli în mașini scumpe și să arunci bani pe nimicuri.

– Faci mai bine dacă taci. Ai demonstrat că mai presus de Harry este pentru tine mândria ta.

– Știi ce se va întâmpla?

– Uimește-mă!

– Când va vedea ce om ești, te va lăsa ca pe un câine și va veni la mine.

– Tu poți lăsa un câine, eu nu pot. Dar stai, pe tine te-a lăsat deja ca pe o cârpă de care s-a folosit. râd. Aruncă ceasul și iese trântind ușa.

Iau ceasul de jos. Este chiar ceasul de la mine. E spart.

– Îl voi trimite la reparat. îl aud pe Harry stând în spatele meu. Nu zic nimic. Nu era nevoie să fii așa dură cu ea. îmi spune, punându-și mâna pe talia mea.

– Oi fi fost tu pe cale să mori, dar asta nu pot să ignor. îi îndepărtez mâna. Pe bune? Te-ai culcat cu ea? Vine acum și îmi reamintește ori de câte ori are ocazia?

– Eram-

– Știu, știu! Beat, sufereai, aveai nevoie de cineva care să te aline și te-ai dus la ea. Știu povestea.

– Măcar eu nu te-am părăsit!

– Eu nu m-am culcat cu Zac niciodată! Nici măcar o singură dată, Harry! Fir-ar! arunc ceasul cu piciorul și plec în dormitor.

*Perspectiva lui Harry*
– Iubito, am nevoie ca cineva să îmi schimbe bandajul! strig după ea. Și mi-e și foame!

– Nu mai spune! coboară scările ținând cutia cu pansamente în mâini. Stai jos odată! țipă la mine și eu mă așez.

– Știi, sunt rănit... nu ai voie să mă cerți. îi spun, trăgând de șnurul bluzei ei. Acum am o minunată priveliște. îi spun uitându-mă la sânii ei.

Oftează și îmi curăță rana, apoi lipește cu grijă pansamentul.

– Mulțumesc, doamnă doctor! îi spun și ea îi dă o palmă în cap. Hei, încă sunt rănit!

Se duce în bucătărie și mă duc după ea. Se aude soneria.

– Dacă e tot parașuta, să știi că o zbor! spune deschizând ușa.

– Se pare că a apărut altă parașută. spun și mă duc lângă Liv.

– Pot să intru? întreabă Zac, uitându-se la Liv.

– Normal că nu poți. îi răspund și își ridică o sprânceană.

– Ieși dracului din fața mea! îi spune Liv accentuând fiecare cuvânt. De ce mama dracului nu ești închis?!

– De ce aș fi? întreabă el zâmbind.

– Tu! îl împinge Liv. Ai tupeu în tine să vii aici și să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic! îl împinge iar.

– Olivia! mă duc după ea, dar e prea rapidă.

– Era să-l pierd! țipă. Era să mor! Numai din vina ta! îl pălmuiește.

– Te calmezi, iubire? o apucă de mâini.

– Ia-ți mâinile de pe iubita mea! mă duc spre ei, dar văd piciorul Oliviei fix între picioarele lui Zac.

– Pe asta nu ai anticipat-o, iubire! îl împinge și el cade.

– Nu eu ți-am împușcat dragostea vieții! Sora ta a făcut-o! strigă. O iau pe Liv de mână și o trag spre casă.

– Dispari! îi spun. Și dacă ai vreun gând să te întorci, gândește-te de două ori! îi arunc cheile pe care le scăpase.

Liv tremură. Îi dau un pahar cu apă și râde.

– Nu am nevoie de apă! se duce în bucătărie și se întoarce cu o sticlă de wisky.

– Iubito, oricât de mult mi-ar plăcea să uităm, nu e momentul pentru băutură. îi iau sticla și ea începe să plângă.

– Tot ce vreau e să te faci bine. îmi spune și mă îmbrățișează. Îi sărut fruntea și își pune mâna peste rana mea. Să o facem să se vindece. spune și mă sărută.