Olivia -H.S.

XIV

Deja simt atmosfera tensionată dintre Zac și părinții mei. Au trecut doi ani si tot ce pot să fac este să îl accept ca soț al meu. Motivul nu mai contează, dar el este cauza suferinței mele.

- Draga mea, ești pregătită să facem spectacol în seara asta? îmi strânge palma în mâna lui și eu mă smucesc.

- Zac, oricum tu ești mereu bufonul. Simpla ta prezență provoacă râsul.

- Și frica, nu uita de frică! îmi face cu ochiul și intrăm în restaurantul familiei mele. Casă de piatră, mătușică! îi zâmbește Zac mai fals ca niciodată.

- Mulțumim, dragule! îi răspunde Alice.

- Of! o iau în brațe.

- Ăsta ce mai are acum? mă întreabă încet și râde.

- De parcă nu-l cunoști!

- Haide, Olivia! Ne așteptă familia noastră! mă trage de mâna printre invitații care ne salută. Zac nu îi bagă în seamă, dar le zâmbește.

Ne așezăm la masă, alături de familia mea și mama lui Zac. Părinții mei discută problemele firmei cu Zac și mama lui, iar eu sunt plecată în lumea mea.

- Soțioară? Ai fi de acord? îmi pune mâna pe picior și eu mă foiesc vizibil deranjată. O iau și o pun pe masă.

- Pardon? Scuzați-mă, nu am fost atentă. le zâmbesc și tata se uită la mine. E o privire compătimitoare.

- Ziceam de școala pe care vrem să o construim. Ce zici? Crezi că te-ai putea ocupa de proiect singură?

- De ce nu?

- Zac, dar nu există încă fonduri pentru o construcție de genul. tata intervine. Nu putem lua bani din construcția blocurilor.

- Putem strânge noi banii. Și vom începe când îi vom avea. spun.

- E o idee bună. Putem vinde tablourile mele. mama lui Zac zâmbește.

- Nu e nevoie. îi răspund zâmbind. Îmi iau gândul de la conversația asta.

O văd pe Alice zâmbindu-mi în timp ce vorbește cu cineva. Nu pot vedea cine e pentru că lumea dansează. De brațul lui stă o domnișoara brunetă cu parul foarte lung și ondulat. Poartă o salopetă albastră și tocuri verzi stiletto.

- Mă scuzați! mă ridic, dar Zac mă trage înapoi pe scaun. Vreau să o întreb ceva pe Alice. îi explic și îmi dă drumul. Captivitatea îmi pune capac. Simt că nu mai suport.

Îmi fac loc printre oamenii care mă salută și mă opresc atunci când văd cine este în fața mea. Ochii mei sunt plini de lacrimi și nu mă pot abține. Alice îi face semn să se întoarcă și se întoarce.

Ochii lui verzi rămân amintiți asupra mea și simt cum picioarele îmi tremură. Privirea îi e neurtă, ochii lui sunt goi.

- Vino, draga mea! îmi întinde Alice mâna și îmi revin. Ți-i prezint pe domnul Styles și pe domnișoara Morin.

Alice știe de mine și Harry. Știam că ei se înțeleg foarte bine, dar cum de e în Londra? Știam că a plecat acum doi ani în Canada.

- Matușică, cine sunt amicii tăi? apare Zac, punându-și mâna pe talia mea. Zac Evans! se prezintă și întinde mâna către Harry.

- Harry Styles! îi zâmbește lui Zac, iar el rămâne cu ochii țintuiți pe el.

- Rebecca Morin! Îmi pare bine, domnule Evans!

- Domnule Styles, cumva dumneavoastră veți lucra împreună cu Evans Enterprise?

- Să înțeleg că dumneavoastră veți fi partenerul meu de afaceri, mister Evans!

- Ce drăguț! îi zâmbește fals Zac. Harry se uită la mine. Vă cunoașteți? mă întreabă.

- Nu. răspund imediat.

- Atunci să vă prezint minunata mea soție, Olivia Evans!

- Îmi pare bine, doamnă Evans!

- Asemenea, domnișoară Morin! îi zâmbesc și dau mâna cu ea.

- Îmi sunteți străină și totuși simt că vă cunosc. întinde Harry mâna și o prind.

- Pardon? se încruntă Zac. Ochii lui Harry mă pătrund și las capul în jos.

- Sau mi se pare. râde, la fel și Zac.

- Haideți să vă prezint familiei noastre, dacă tot o să lucrăm pe viitor împreună.

- Nu e nevoie, ne cunoaștem deja. spune Harry nonșalant.

- Serios? întreabă Zac, uitându-se la mine.

- Astăzi a avut loc ședința la care noi nu am participat. îi amintesc lui Zac. Probabil că de acolo se cunosc.

- Bineînțeles, miss Evans! aprobă Harry. Voi trece totuși să îi salut. 

Harry lucrează cu firma lui Zac. Eu nu știam asta. Nimeni nu a pomenit de el, nici măcar tata nu mi-a zis de parteneriatul ăsta.

- Domnule Styles! Ce surpriză plăcută! se ridică mama lui Zac și dă mâna cu Harry. Domnișoară Morin, vă rog, luați loc!

- Vrei să stăm aici? o întreabă pe Rebecca Morin.

- Nu mă deranjează deloc. zâmbește politicos și se așază lângă mama lui Zac. Harry se așază lângă mine, iar Rebecca Morin îl ia de mână. Inima îmi bate puternic. Mă ridic brusc.

- Mă scuzați! vreau să plec, dar Zac mă trage din nou. Am nevoie la toaletă. îi spun încet la ureche.

- Bine, trebuie să îți retușezi machiajul pentru soțul tău, înțeleg. mă sărută pe frunte și plec fără să mă uit la el.

- Trebuie să dau un telefon. îl aud pe Harry, venind în spatele meu.

Intru pe holul ce separă toaletele și după o secundă intră si Harry.

- Ce tot faci? îi răspund, ascunzându-mi lacrimile. Încuie ușa și se apropie de mine.

- Deci așa vrei să faci? De aia ai plecat de lângă mine? Pentru el?

- Harry, nu țipa la mine!

- Olivia, mi-ai spus că trebuie să pleci! Te-am înțeles, chiar te-am înțeles! Te-am lăsat să mă părăsești, să îmi iei nenorocita de inimă și să o faci bucăți! Pentru ce?

- Harry, eu-

- Olivia! Mi-ai luat tot ce aveam în câteva secunde și ai plecat fără să scoți un cuvânt.

- De ce te-ai întors? îmi șterg lacrimile.

- Ai curajul să mă intrebi asta?

- Spune-mi! țip la el. Se apropie de mine încet. Ochii lui se scufundă în lacrimi. Îmi ia mâna și o sărută. Simt că mor. Nu-mi face asta, Harry! Nu mă tortura așa. Te rog. îl privesc.

- Am venit să iau ce îmi aparține. spune și pleacă.