Olivia -H.S.

XIII

Razele soarelui mă trezesc ușor. Întind mâna după Harry și nu îl simt în pat. Au trecut două săptămâni de cănd Jessica a fost pedepsită aspru de către Amelia, care s-a mutat din casa tatălui meu "pentru binele fiicei sale". Telefonul lui Harry bâzâie pe biroul meu alb. Mă ridic și văd un număr privat. Răspund.

- Harry? e vocea Jessicăi. Mă auzi? Am nevoie de tine...

- Bună, Jessica... E Liv, nu Harry. oftez.

- Credeam că l-am sunat pe iubitul meu.

- Ei bine, nu e iubitul tău și te rog să încetezi cu telefoanele.

- Olivia, vreau să vorbesc cu Harry!

- Ți-am spus că nu se poate, altceva?

- Liv... intră Harry în cameră. Mă uit la el plictisită și apoi îi arăt telefonul.

- Olivia, dacă încerci să te bagi între mine și iubitul meu o sa regreți!

- Jessica, ești nebună!

- Dă-mi telefonul! se repede Harry la mine, dar ascund telefonul între palme. Olivia! Dă-mi telefonul! mi-l smulge din mână și mă împinge.

- De ce? îl întreb aproape țipând.

- Iubitule? o aud în telefon.

- Taci! țipă la mine și închide. Își aruncă telefonul în pat și plec în baie, încui ușa și las apa să curgă.

De ce era așa nervos că am răspuns și de ce mai avea puțin și mă lua la bătaie? Îmi șterg lacrimile de pe obraji, mă spăl pe față și ies după 10 minute. Harry stă întins în pat cu ochii închiși, ținând telefonul pe piept. Îmi iau tenișii, treningul galben și, pentru că e o zi frumoasă afară și am nevoie de aer, plec să mă plimb.

Ies din casă și aerul rece mă izbește în față. Azi e mai cald decât a fost ieri și mă bucur foarte mult pentru că simțeam nevoia să mă plimb puțin pe afară. Am fost distantă de Harry în ultima săptămână de când mi-a zis că ma iubește și eu i-am răspuns. De atunci nu am mai pomenit cuvintele astea... și poate că e mai bine. Nu vreau să fiu cu el dacă la prima ceartă sau ce a fost aia, mă împinge așa. Muzica se oprește și apare numele lui pe ecranul telefonului.

- Liv, unde ești?

- Lasă-mă, Harry! închid. Mai merg câteva minute și el nu mai sună.

Trec pe lângă o florărie și admir florile umede de afară. E așa frumos aici când e cald, aproape că e perfect. Niște copilași trec pe lângă mine și îmi zâmbesc. Le zâmbesc și eu făcându-le cu mâna. Unul dintre ei, cel mai măricel, fură un trandafir roșu și fuge înspre mine.

- E al tău! își întinde mânuțele mici, privindu-mă cu ochii lui mari și albaștri.

- Mulțumesc, dar nu e bine ceea ce ai făcut... mă las în genunchi și îi prind mânuțele albe.

- Știu că nu e bine... Eu sunt Eric! spune zâmbind cu toată fața.

- Bună, Eric! Eu sunt Liv. îi întind mâna și el o prinde.

- Liv... de la ce vine numele tău? se uită la mine gânditor.

- Olivia. mă amuz de inocența lui.

- Olivia? Dar e un nume de prințesă! Tu ești o prințesă, așa-i? este fermecat parcă de chipul meu.

- Eric, tu ești un prinț! îi șoptesc la ureche și el râde cu gura până la urechi.