Neprevazut

Partea 7

Cristian POV

Am ramas blocat privind afara. Nu-i puteam citi mintea ca sa stiu la ce sa ma astept si asta era frustrant. Incercam sa ma transform si sa scap de prea multe explicatii insa nu reuseam. Ce se intampla cu mine? Oare Tony avea dreptate si Amy era sufletul meu pereche? Imi indrept privirea spre ea si o vad asteptand cu mainile in san un raspuns de la mine.

- Nu e nici timp si nici momentul, spun si simt miros de popcorn.

Dumnezeule, ce bine mirosea! Oficial eram speriat si voiam sa fug de acolo mancand pamantul. Ma comportam ca un om. Cine era fata asta si de ce nu reuseam sa fac nimic in preajma ei?

- Niciodata nu e, spune incet.

Inca o puteam auzi destul de clar. Asta era bine.

- Imi pare rau, murmur si eu.

Ofteaza si se lasa intre perne. Imi mut privirea spre teancul de filme pe care prietena ei le-a adus. Multe dintre ele le vazusem de cel putin 10 ori, poate chiar mai mult.

- Imi poti arata? o aud intreband.

Ma uit la ea uimit si nu stiu ce sa fac. Incercam sa-mi fac coltii sa iasa insa fara succes. Ce se intampla cu mine?

- Siiiiiiiii, a venit popcornul!

Am tresarit cand nebuna aia blonda intra pe usa. O senzatie de foame, diferita de cea de care eram obisnuit, isi facea simtita prezenta. Trebuia sa plec cat mai repede de acolo pana nu o luam razna.

- Ce bine miroase! spune Amy si ia un pumn de floricele si le baga in gura.

Nu mai spune! Stiam si eu ce bine miroase.

- Deci, ati ales filmul? intreaba Camy.

Amy ma priveste panicata. Ridic un film la nimereala si i-l inmanez. Se uita ciudat la mine si pune CD-ul in DVD player. Amy imi face loc langa ea si imi face semn sa ma asez. Mi se pusese un nod in gat dar il inghit si ma asez. Camy isi ocupa locul pe partea cealalta de pat si da drumul la film. Recunosc ca nu am fost prea atent la film. Era o comedie nu prea reusita dupa parerea mea. Insa fetele radeau cu lacrimi. Nu am sa inteleg niciodata fetele.

Amy POV

Filmul pe care Cristian il alesese rezulta a fi foarte bun. Am ras cu lacrimi. Reusise sa ma detaseze de discutia neterminata cu Cristian. Am aruncat de cateva ori privirea spre el si parea incordat. Nu parea interesat de film. Cu toate ca incercam din rasputeri, somnul ma cuprinse si mi-am lasat capul pe umarul lui Cristian.

M-am trezit cateva ore mai tarziu singura. Mi-am cautat telefonul si m-am uitat la ora. Era trecut de miezul noptii. Ma las din nou intre perne si incerc sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Stiu ca adormisem cu capul pe umarul lui Cristian. De ce nu m-au trezit cand au plecat? Draguti prieteni.

Incerc sa adorm insa somnul nu mai vine. Normal. Ma dau jos din pat si ies pe balcon. Luna era prezenta pe cer, inconjurata de numeroasele stele. Ma asez comfortabil intr-un fotoliu si admir cerul. Imi placea noaptea. Emana atata liniste si pace.

- De ce nu dormi? aud o voce.

- Cred ca am dormit prea mult, spun cu ochii inca la cer.

Recunosteam vocea si fara sa vad chipul. Imi intorc intr-un final capul si dau de Cristian, care statea in celalalt fotoliu.

- Imi pare rau ca am plecat fara sa te trezim. Camy a zis ca iti prinde bine un pic de odihna.

- E in regula. Tu esti bine?

- Da. De ce?

- Pareai foarte incordat la film.

- Aaa.. Sunt bine. Ma gandeam la mica noastra discutie.

- Si?

- Inca mai caut o metoda prin care sa-ti explic fara ca sa te sperii.

- De ce nu imi arati pur si simplu?

Isi feri privirea de a mea si si-o muta pe cer. Ce era cu el? De ce nu putea sa-mi arate ce e si sa trecem mai departe?

- M-ai crede daca ti-as spune ca nu pot?

Il privesc nedumerita, incercand sa vad daca spune adevarul sau nu. Inca nu ma privea, ceea ce imi ingreuna situatia.

- Nu inteleg. De ce nu poti?

- Asta inca incerc sa aflu. Influenta ta ma afecteaza.

Am ramas cateva clipe privindu-l , apoi am izbucnit in ras. M-am potolit cand am vazut ca el se incrunta si schiteaza nici un zambet.

- Scuze. Nu prea inteleg.

- Uite de asta nu vreau sa iti spun. Nici eu nu stiu prea multe despre ce se petrece aici si nu iti pot explica.

- Macar spune-mi cum faci chestia cu ochii, spun si il privesc cu nerabdare.

- Nu eu o fac, ci tu.

- Ok. Oficial sunt in ceata.

Ofteaza si se ridica de pe fotoliu. Se sprijina de balustrada si priveste in jos. Dupa cateva minute de liniste sare peste balustrada. Ma ridic socata si privesc jos. Statea in picioare si privea la mine. Rasuflu usurata. Simt doua maini cum imi cuprind talia si ma intorc automat.

- Sunt vampir, Amy, sopteste el.

Il privesc fix cateva clipe apoi pufnesc in ras. Probabil era vreo gluma cu toate ca inca nu gaseam o explicatie logica pentru ce tocmai se intamplase. Ma opresc din ras si il privesc din nou. Expresia era aceiasi.

- Scuze, spun inabusindu-mi rasul. Dar din cate stiu, vampirii nu isi schimba culoarea ochilor. Si au colti.

- Stiu si eu asta. Dupa cum am zis, nu stiu prea multe despre ce se intampla cu mine cand sunt in preajma ta. Nu ma pot transforma.

- Cand esti in preajma mea nu te poti transforma? N-are logica.

- Mda. Stiu si asta, spune oftand si se lasa din nou in fotoliu. Un prieten mi-a spus ca o data la 1000 de ani cei ca mine isi gasesc sufletul pereche. Si dupa spusele lui, tu ai fi sufletul meu pereche.

Ma las sa alunec pe podea, cu ultimele cuvinte ale lui rasunand in urechile mele. Asta imi dadea toate cunostintele mele in materie de fiinte supranaturale peste cap. Adica, ce eram eu? Faceam si eu parte din aceasta lume? Eram si eu una din aceste legende vii?

- Ce sunt eu? reusesc sa intreb.

- Asta e chestia care ne framanta si pe noi. Tot ce stim e ca ma poti transforma in om sau intr-un vampir mai puternic.

Clar visam. Cum se putea ca viata mea sa ia o astfel de intorsatura? Eu, sufletul pereche al unui vampir? Asta era prea de tot. Mi-am ridicat privirea spre el. Ma privea serios si incercam sa gasesc o urma de amuzament dar nimic.

- Cum se poate sa am o asa putere asupra ta? Soptesc.

- Nu stiu, micuta mea. Din pacate, sunt si eu in cautare de raspunsuri.

Oftam amandoi si ramanem cu ochii atintiti pe cer. Inca speram sa ma trezesc in patul meu cu alarma sunand la cap.