Neprevazut

Partea 12

Priveam la femeia care era sustinuta de o alta femeie si care ma privea cu o blandete care, pur si simplu, ma coplesea. Emily se grabi si o saruta pe obraji. Aceasta ii zambi slab si isi indrepta din nou privirea spre mine.

- Vino, spuse femeia cu voce scazuta.

M-am apropiat cu pasi marunti, nesigura de cum sa ma comport. Mi-a pus o mana pe obraz si am simtit o caldura imensa, diferita de tot ce am simtit pana acum. I-am cuprins mana si mi-am cufundat tot obrazul in ea. Nu cred ca aveam nevoie de cuvinte ca sa putem comunica.

- Mama, ea e Amalia, spune intr-un final Emily.

- As fi recunoscut-o imediat, spuse ea privindu-ma in continuare bland.

Incepu sa tuseasca puternic, iar femeia de langa ea ii oferi o batista. M-am cutremurat cand am vazut pete de sange. Emily o cuprinse si o sustinu. Am sarit si eu si am cuprins-o, nestiind ce sa fac.

- Ce se intampla? intreb usor speriata.

Emily imi facu semn sa o asezam e canapea. Se aseaza si tusea se mai domoleste.

- Mama e bolnava, spune intr-un final.

- Deci de asta te-ai hotarat sa ma cauti, spun usor.

- Mda. Macar atat pot face si eu pentru ea.

- Iti multumesc, Emily, spuse femeia. Amalia, eu nu mai mult timp si din pacate sunt foarte multe lucruri de spus. Ti-am lasat o scrisoare in care  iti explic totul. Acum pot doar sa iti spun ca toate schimbarile care vor avea loc in viata prietenilor tai se datoreaza mortii mele.

- Ce tot spui acolo? Abia ce te-am gasit si te voi pierde din nou?

Deja parea disperata. Nu se putea sa moara acum ca ne-am gasit in sfarsit.

- Imi pare rau ca a durat atata timp. Boala nu mi-a permis gasirea ta mai rapida.

- Imi poti spune macar ce sunt?

- Suntem zane mitice ce stapanim emotiile si putem controla fiintele supranaturale. Mai putin cei din neamul nostru si vrajitoarele.

- De asta pot simti emotiile tuturor, mai putin ale lui Emily si ale tale.

- Exact, spune si o alta criza de tuse o cuprinse. O alta batista este umpluta de sange. Din pacate, nu voi putea sa te ajut cum sa tii sub control balanta dintre omenire si supranatural.

- Ce?

Da sa mai spuna ceva insa nici un cuvant nu ii mai iese. Incep sa vad in ceata si imi dau seama ca plangeam. Emily izbucni si ea in plans si incepu sa strige. Mama ne mangaie la amandoua obrazul, ne zambeste atat de cald incat am simtit ca imi incalzeste inima apoi isi inchide ochii. O simt moale in brate si brusc ma loveste adevarul. Murise. A trait cat sa ma vada.

Emily plangea si o strangea in brate iar femeia care o sprijinea cand am venit a ramas tacuta si suspinand incet langa usa. Lacrimile imi curgeau necontenit pe obraji insa nu puteam sa reactionez. Eram in soc. Tot ce simteam era tristete si parere de rau. Si poate compasiune.

Nu imi parea rau ca venisem sa o cunosc, dar cum de abia acum lucrurile se schimbasera? Adica, venisem de atatea ori aici si nimic nu se intampla. De asta nici nu imi placea aici. Insa acum era diferit. Practic fusesem fugarita de acasa si trimisa aici. Iar in cateva saptamani toata viata mea se schimbase. Brusc nu mai eram cine credeam eu ca sunt si totul capatase alta culoare.

Nu intelesesem ceea ce voise mama sa-mi spuna, insa speram ca scrisoare ei sa lamureasca acest lucru. Nu stiam ce sa fac in continuare. Emily ramasese fara mama si singura ruda eram eu. Iar eu nu puteam s-o las singura. Ma gandeam sa-i propun sa stea cu mine. Era frumos sa am pe cineva cu care sa imi impart gandurile si sa nu am secrete.