Neprevazut

Partea 21

— Buna, tata, il intampin cat de calma pot.
— Buna, scumpo. Ce faci?
— Ma duc la aniversarea unui prieten,  spun si Cristian isi lipeste suav buzele de gatul meu. Cum se simte Ann? reusesc sa intreb.
— Ann e bine. La fel si copilul. Am venit acasa sa ma odihnesc. N-am dormit 2 zile.
— Ce bine! spun mult prea tare pentru ca el ma muscase usor, apoi ma saruta. Ii fac semn sa se opreasca insa el doar imi zambeste. Odihneste-te. Promit sa nu stau mult.
— Bine. Petrecere frumoasa.
— Mersi, spun si inchid telefonul. Nu mai puteai sa astepti? il intreb pe un ton glumet.

— Nu, raspunde el si se napuseste asupra mea.

Izbucnesc in ras in sarut insa nu ne desprindem. M-a lasat pe spate, ajungand sa stau pe canapea cu el deasupra mea. Il simt oarecum nesigur in gesturi si incerc sa-i dau de inteles ca totul e in regula. Nu-i luasem nici un cadou si pentru asta inca eram frustrata. Brusc se opreste si isi fixeaza privirea pe mine.

— S-a intamplat ceva? il intreb mirata.

— Nu cred ca pot face asta, spune si se retrage de pe mine.

Pot sa il omor din nou? Cum poate sa ma lase asa? Ma ridic in fund si il privesc incruntata.

— Ok, ce s-a intamplat? De ce nu o poti face?

— As putea sa-mi pierd controlul si sa te ranesc, spune el si se incrunta.

— Eu cred ca te controlezi perfect, spun si ma apropii de el.

— Data trecuta cand am incercat asa ceva, mi-au iesit coltii, spune si imi evita privirea.

— Asta asa e. Dar atunci nu era facuta vraja. Uite, nu ai de unde sa stii ce se va intampla daca nu incerci, spun si ii mangai obrazul.

Ii intorc fata spre mine si incep sa il sarut. Ramane nemiscat, nesigur daca sa continue sau sa se retraga. Eram pe punctul de a renunta cand am simtit din nou canapeaua sub mine iar el era peste mine sarutandu-ma infometat.  Ma simteam pregatita cu toate ca inca aveam dubii in cine sa am incredere sau nu.

**

Telefonul imi suna de zori. Era toata gasca plus prietena mea care ma sunau intruna.

— S-a intamplat ceva? ma intreba el in timp ce conducea inapoi.

— Nimic grav. Le-am promis ceva prietenilor tai si...

— Nu-mi spune. Au pregatit o petrecere surpriza pentru mine, spune si ofteaza.

— Cum ai stiut?

— Imi cunosc prietenii. Suntem de ani de zile impreuna si asa au facut in fiecare an.

— Vom merge?

— Sigur. Oricum nu voi scapa de ei.

Zambesc usurata si ii trimit un mesaj lui Tony ca sa se linisteasca.  Drumul spre casa este mai scurt si doar muzica de la radio umplea linistea dintre noi. Eram pierduti fiecare in gandurile lui. As fi vrut sa-i spun ceva insa nu imi gaseam cuvintele. Nu stiam la ce se gandea insa puteam sa pun pariu ca se intreba daca regretam ceva din cele intamplate. Ei bine, nu regretam nimic.

— E in regula, ii spun usor dupa ce parcheaza in fata casei.

— Despre asta vorbim maine, imi spune el si ma saruta scurt inainte de a iesi din masina.

Aleg sa nu mai spun nimic si il urmez spre casa. Toti prietenii lui navalira peste el si ii urara "La multi ani". M-am strecurat pe langa ei si i-am privit de la distanta. Pareau niste studenti normali care se bucurau de petrecere. Imi venea greu sa cred ca ei puteau fi altceva decat oameni normali.

— Ce a durat atat? ma intreba Camy dupa ce imi dadu un cot.

— Am avut o intalnire mai privata, spun si ii arunc un zambet nevinovat.