Neprevazut

Partea 13

- A venit Craciunul? ma intreba Cristian zambind.

- Nu. E...o mostenire, reusesc sa spun.

- Bine. De la cine?

- Ce ar fi sa lasam asta pe dupa cina? Apropo, cum ai sa controlezi schimbarea culorii ochilor?

- Asta nu prea tine de mine, spune si ma priveste trist.

- Ba in mare parte da. Culoarea se schimba in functie de starea ta. Si... deja devine mov. Ai emotii.

- Cum de reusesti sa ma citesti asa de repede?

- Inca nici eu nu stiu. Dar imi place, spun si las sa-mi scape un chicot.

- Cum e cu tatal tau? ma intreaba cand parcheaza masina.

- Annabeth m-a asigurat ca nu ne va strica seara. Si crede-ma, nu vrei sa superi o femeie insarcinata.

Am inceput amandoi sa radem si, dupa ce ne-am potolit, ne-am dat jos din masina. Annabeth ne intampina cu un zambet larg si ne aseza direct la masa. Cristian ii inmana un buchet de flori si astepta sa ii dea si tatei o sticla de vin, presupun.

- Tatal tau vine imediat, spune ea si afiseaza un zambet cald. Are emotii, imi sopteste la ureche.

- Asta va fi cea mai interesanta cina, spun si imi inabus rasul.

Cristian alege sa zambeasca si nu spune nimic. Ochii revenisera la culoarea initiala, ceea ce insemna ca se mai calmase.
Tata veni dupa cateva minute, ne saluta si dadu mana cu Cristian. Il privesc atent si pot simti cat de agitat era. Singura din toata camera care era calma era Annabeth. Am ajutat-o cu aranjarea mesei apoi ne-am asezat la masa.

- Ma bucur sa te cunoastem in sfarsit, spuse Annabeth rupand stanjenitoarea tacere dintre noi.

- Si eu ma bucur, reuseste el sa spuna.

Il simteam foarte incordat si dupa cum isi tine pirivirea in farfurie, i se schimbase si culoarea ochilor. Cel putin era mai usor de trecut cu vederea culoarea ochilor decat niste colti ala vedere. Imi inabus raasul care incepea sa puna stapanire pe mine numai imaginandu-mi reactia tatei.

- Si, cu ce se ocupa parintii tai? il aud pe tata intreband.

Am ramas nemiscata asteptand raspunsul lui. Clar tata il va interoga intr-un mod mai subtil.

- Au murit, spune Cristian dupa o pauza scurta.

- Si tu cum te descurci?

- Aveau o mica afecere pe care am preluat-o eu, spune privindu-l.

Sigur se mai linistise, pentru ca imi arunca o privire scurta si aproape m-am topit la vederea albastrului ochilor lui. I-am zambit usurata si mi-a cuprins mana pe sub masa.

- Ce afecere?

- De curierat.

- " Speed package" era al vostru? intreba tata mirat.

- Da.

- Wow! Nu stiam.

- Mda. Nu e cine stie ce renumit insa merge cat de cat. Incerc sa fac publicitate pentru a ne extinde.

- Bravo!

Tensiunea dintre noi disparu subit. Tata parea ca se mai linistise putin, iar Annabeth zambi triumfatoare. Chiar era o cina linistita si frumoasa. Dupa cateva pahare de vin, tata radea de mama focului cu Cristian.

- E in regula, spuse Annabeth stergandu-se pe maini. Tatal tau cred ca a reusit sa il accepte.

- Asa sper. Nu vreau ca maine sa inceapa sa-l caute iar prin baza de date.

- Nu o va face. Te asigur.

- Iti multumesc.

- Eu iti multumesc, spune ea si ma imbratiseaza.

Ne-am intors la cei doi in salon, incercand sa prindem firul glumelor. Trecusera cateva ore bune de la cina si tata inca nu voia sa-l lase pe Cristian sa plece. Am pufnit in ras. Pana acum cateva zile mai avea putin si ma inchidea in casa doar sa nu ma mai intalnesc cu el iar acum mai avea putin si ii spunea sa ramana peste noapte. Cu greu reuseste sa plece.

- Ne vedem in camera ta, imi sopteste si ma saruta scurt.

- Bine.

Imi ureaza noapte buna de fata cu tata si dispare in masina. Inchid usa in urma mea si ii arunc o privire tatei.

- Ce e?

- Astept niste scuze, spun cat de serioasa pot.

- Bine, fie. Imi cer scuze ca l-am judecat fara sa-l cunosc.

- Scuze acceptate. Iti multumesc, spun si il sarut pe obraz. Noapte buna.

- Noapte buna, draga mea.

Intru in camera si imi inabus un tipat cand vad o umbra pe patul meu. Aprind repede becul si dau cu ochii de Cristian si de cutia de la mama.

- Scuze, murmura el.

- E in regula. Iti multumesc ca mi-ai adus si cutia sus, spun si ma asez langa el pe pat.

- N-ai pentru ce. Acum imi poti spune ce s-a intamplat in dupa-amiaza asta?

- M-am intalnit cu Emily si a spus ca vrea sa vorbeasca cu mine dupa ore. Am asteptat-o si mi-a spus ca ma duce la ea acasa pentru ca vrea mama ei sa vorbeasca cu mine. Am facut o pauza reamintindu-mi ce se intamplase in dupa-amiaza asta. Inca ma cutremuram.

- Si ce s-a intamplat acolo? ma readuse el la realitate.

- Mi-am cunoscut mama. Adevarata mama. Semanam perfect cu ea, stii? Parca am fi fost surori. Numai ca ea era bolnava. Foarte bolnava. Nu am apucat sa vorbesc prea mult cu pentru ca a murit. Mi-a murit in brate.

- Imi pare rau, murmura el.

- E in regula. Mi-a spus ca a lasat o scrisoare in care imi explica tot ce trebuie sa stiu si ce ar trebui sa fac.

- Nu ti-a dat nici un indiciu?

- Nu. Imi vine sa o omor pe Emily pentru ca nu m-a cautat cand a trebuit. Poate as fi avut mai mult timp cu ea si sa inteleg ce sunt.

- De ce nu deschizi cutia ca sa afli? ma indeamna el.

Imi mut privirea pe cutia de pe patul meu si nu stiu daca sa indraznesc sau nu sa o deschid. Imi musc buza de jos si o deschid. Ma asteptam sa gasesc lucruri marunte si putine. Insa am ramas socata de continutul ei. Cum naiba incapusera atatea in cutiuta asta? Am dat peste un teanc de carti vechi si vai de ele, ierburi, care Dumnezeu stie la ce folosesc, haine destul de ponosite , un plic pe care l-am scos si mai erau niste lucruri impachetate in niste carpe. Am luat plicul si am ramas uimita de grosimea lui. Cand scrisese atat? L-am desfacut si o gramada de foi sarira din el. O parte din ele aveau si niste desene ciudate pe care nu le intelegeam. Clar aveam mult de citit si de invatat.