Neprevazut

Partea 24

- Esti bine? ma intreba el.

- Nu stiu. Presupun ca da, spun si imi scapa un oftat.

- Vrei sa te duc acasa sau mai ramai? ma intreaba incet.

- Habar n-am. Inca sunt putin bulversata, spun si ma trag ca sa il privesc. Ar trebui sa merg acasa dar in acelasi timp as vrea sa stau si cu tine.

- Raman cu tine daca vrei, spune si imi zambeste strengareste.

- Luati-va o camera, striga Mike.

Am izbucnit in ras, apoi dupa ce mi-am potolit rasul, am plecat. Cristian ma conduse acasa, unde ma lasa si imi promisese ca vine diseara. Intru nesigura in casa si o gasesc pe Annabeth trebaluind in bucatarie.

- Buna, Ann. Cum te simti? o intreb intrand in bucatarie.

- Buna, Amy. Mult mai bine. Am auzit de mica ta disputa cu tatal tau. Esti bine?

- Da. Stiai despre el?

- Banuiam ceva. Insa am ales sa am incredere in el, imi spune si un suras apare pe chipul ei.

- E acasa?

- Nu. A fost chemat la sectie.

- Aha. Te superi daca merg in camera mea?

- Nu. Du-te.

Parasesc bucataria si urc alene scarile. Inca nu stiam cum sa asimilez toate informatiile adunate in ultimele doua zile. Intru in camera mea si parfumul de lanvanda imi ininda simturile si ma linistesc imediat. Ma las pe pat si inchid ochii. Chiar daca spusesem de fata cu toti ca puteam avea o viata normala, stiam ca nu e adevarat. Va fi un adevarat chin. Imi doream o viata normala, o familie. Gandul imi fuge la Cristian si nu ma pot abtine sa nu ma intreb daca isi doreste sa devina om. Oare ma iubeste indeajuns incat sa faca acest pas? Oftez si deschid ochii. Poate ca nici eu nu as stii ce sa fac in situatia lui. Ma ridic in fund si imi caut telefonul. Il vad pe noptiera si stau in cumpana daca sa il verific sau nu.

Dupa cateva contraziceri cu mine insami decid sa il iau si ma sperii de sutele de apeluri si mesaje. Aveam apeluri de la Emily, Camy si tata si mesaje doar de la Camy. O apelez pe Camy si imi raspunde dupa primul bip.

- Slava cerului ca esti bine! ma intampina ea.

- Buna si tie, spun si un zambet isi face aparitia pe fata mea.

- Noroc de Mike. Ce s-a intamplat?

- Nu iti pot povesti la telefon. Crezi ca poti veni la mine?

- Sigur. Ajung in jumatate de ora.

- Mersi. Ne vedem.

- Te pup.

Inchid apelul si raman sa privesc telefonul. Eram nesigura daca sa o sun pe Emily sau nu. Intr-un final ma decid ca ar fi bine sa o sun sa vad ce face.

- Traiesti, ma intampina ea. Asta e bine.

Ce avea toata lumea? Nu puteau sa spuna "buna"?

- Mda. Tu ce faci? Pari mai linistita.

- Sunt bine. Incerc sa asimilez noile informatii.

- Imi pare rau.

- Pentru?

- Pentru tot. Daca nu eram eu, acum totul ar fost mult mai bine. Mama si tata nu s-ar fi despartit, iar mama ar fi trait.

- Nu te invinavati de nimic, spune si pot simti sinceritatea din vorbele ei. Nu te acuza nimeni de nimic. In plus, daca nu erai tu poate eram eu ca tine. Sunt suparata ca m-au mintit.