Neprevazut

Partea 10

Monica POV

M-am trezit cu greu cand a sunat alarma pentru ca aseara petrecusem pana tarziu. Tata se bucurase enorm cand a aflat ca urma sa fie din nou tata. M-am imbracat repede pentru ca eram in intarziere si am plecat. Nu era nimeni in bucatarie cand am trecut si m-am gandit ca inca dormeau. In fata casei am vazut masina lui Cristian asteptandu-ma.

- 'Neata! spun cu un zambet imens pe chip.

- 'Neata! Cineva e fericit astazi.

- Mda. Annabeth e insarcinata.

- Iubita tatalui tau?

- Da.

- Super. Presupun ca tatal tau e in culmea fericirii.

- Sa stii ca da, spun si zambesc. Chestia e ca m-am simtit ciudat in preajma ei.

- Adica?

- Nu stiu. Ii simteam toate emotiile si la un moment dat, nu mai stiam daca sunt emotiile mele sau ale ei. Ati reusit sa aflati ceva?

- Cred ca iti putem gasi parintii, spune si ma priveste scurt.

- Serios? Asta e minunat. Cand?

- O s-o lasam dupa cursuri. Tony vrea sa se pregateasca. Sam s-a pus si el  pe cautat cu toate ca a venit cu o teorie nu foarte solida.

- Adica?

- Sam a spus ca ai fi un fel de zana-doctor cu radacini stravechi. Dar nu e nimic sigur.

- Presupun ca singurii care imi pot da raspunsuri la intrebarile mele sunt parintii mei naturali.

- Asa ne-am gandit si noi.

Am ramas tacuta in scaunul meu. M-am intalnit cu Camy la primul curs si sari cu intrebarile pe mine. Cu greu am reusit sa le evit sau sa ii raspund. Am inventat cred ca cele mai penibile scuzem posibile. Era ciudat dar simteam confuzie si curiozitate in acelasi timp. Cred ca astea veneau de la Camy.

Cursurile mele tineau doar pana la amiaza asa ca m-am retras pe o banca din campus. Mi-am cufundat capul intr-o carte, incercad sa prind niste idei pentru urmatorul tablou. Urmatoarea etapa a concursului de talente incepea dupa sesiunea de examene si aveam o luna la dispozitie sa facem un tablou cu titlul "Fantasy". Era prea simplu sa fac un tablou cu nu stiu ce fiinte mitice. Voiam ceva special si diferit de tot ce am facut pana acum. Eram pierduta in ganduri si idei cand simt pe cineva ca se posteaza in fata mea. Imi ridic privirea si dau de o fata micuta de statura, cu un par blond ca spicul graului si cu niste ochi caprui inchis.

- Te ajut cu ceva? intreb cand o vad ca se uita la mine fara sa spuna ceva.

- Tu trebuie sa fii Amalia, nu-i asa?

- Da. Iar tu esti...?

- Emily. Cred ca suntem rude.

Afirmatia ei ma lovi ca un dus rece. Aveam o sora? Verisoara? Nu simteam nimic din partea ei doar nelinistea mea. Raman blocata cu privirea in iarba asimilind cuvintele ei. Cum se face ca ea ma stia iar eu nu?

- Cum adica suntem rude? reusesc s-o intreb.

- Adica suntem surori, imi raspunde ea si imi zambeste.

- Surori? Imi poti explica cum vine asta? Din cate stiu eu, nu am nici o sora.

O melodie incepu sa se auda si am vazut-o cum isi scoate telefonul din geanta.

- Scuze, trebuie sa raspund. Ne vedem mai tarziu ca putem termina conversatia. Mi-a facut placere sa te cunosc dupa aproape 20 de ani.

Imi face cu ochiul si pleaca raspunzand la telefon. Cine naiba era blondina asta pana la urma? Cum sa fie sora mea? Cum putea sa vina si sa-mi spuna ca e sora mea si sa plece fara ca sa imi ofere o explicatie? Am ramas buimaca pe banca minute in sir, pana o mana ma aduse la realitate.