Neprevazut

Partea 15

M-am asezat pe canapea langa ea si am privit-o atent. Tot nu reuseam s-o citesc. Oare de ce? Mi-am trecut cu limba peste buze, incercand sa caut cuvintele potrivite.

- Ce stii despre mama si cu ce se ocupa ea? o intreb intr-un final.

Emily trase aer in piept si il tinu acolo cateva secunde. Era ganditoare din cate o puteam observa.

- Nu mi-a spus niciodata cu ce se ocupa. A lucrat ca orice femeie normala, ca educatoare. Apoi subit s-a imbolnavit si mi-a cerut sa te caut. Mi-a explicat ce s-a intamplat insa nu tot adevarul. Abia acum am aflat ce era defapt.

- Deci, sa inteleg ca nu ma poti ajuta prea mult?

- Nu pot decat sa te sfatuiesc. Am observat ca esti intr-un fel de relatie cu vampirasul acela, Cristian. Ar fi bine sa ai grija cu el.

- De ce? Nu se poate transforma in preajma mea.

- Da, dar asta nu inseamna ca nu te poate omora intr-o secunda.

- Nu crezi ca ar fi facut-o de la inceput?

- Doar daca are nevoie de ceva. Ai face bine sa nu-l inviti in casa.

- Si daca am facut deja asta? intreb cu voce joasa.

- Ai face bine sa iti retragi invitatia, spune ea repede. Amy, esti sora mea si nu as vrea sa patesti ceva. Vampirii nu sunt de incredere.

- Si ce fac daca sunt indragostita de unul?

Emily ma privi cu ochii mari si nu mai spuse nimic. Expresia fetei sale era de necitit. Mi-am ridicat corpul de pe canapea si am inceput sa fac ture prin salon. Totul evoluase intr-o directie nu tocmai buna.

- Lucrurile se vor complica, aud vocea Emiliei.

- Am sa innebunesc, spun si ma fatai in continuare.

- Probabil ar trebui sa urmezi sfatul mamei si sa te pui pe invatat.

- De unde stii ce mi-a spus?

- Nu imi trebuie prea mult ca sa imi dau seama.

- Si nu are cine sa ma ajute.

- Imi pare rau ca nu te pot ajuta.

- E in regula.

O privesc si incep sa ma enerv. De ce mama masii nu puteam sa ii simt nici o emotie? Imi surprinde privirea insistenta si aleg sa ma uit in alta parte. Ce era cu ea? Un claxon ma scoate din gandurile mele si imi indrept privirea spre fereastra. Emily era deja acolo.

- Se pare ca ti-a venit vanatorul, spuse ea.

- De unde stia unde sunt? intreb si vin langa ea.

- Te-a urmarit, spune ea si rade. Ai grija. Poate fi foarte periculos, spune ea pe un ton serios.

- O sa am. Si tu sa ai grija si poate ai sa vii la o cina intr-o seara, ii spun si o imbratisez.

- Poate.

Si pentru o clipa scurta ii simt emotia. Era fericita si ingrijorata in acelasi timp. Deci era sincera.

- Va trebui sa imi spui cum faci chestia asta, ii spun si ies afara.

- Ce vrei sa spui?

Ii zambesc si ii fac cu mana. Nu puteam sa-i spun cu voce tare asa ca am ales doar sa ii zambesc. Ajung la masina si dau peste un Cristian foarte incordat. Era cam greu sa-l descifrez.

- De unde ai stiut unde sunt? il intreb cand urc in dreapta.

- Am fost la tine si nu erai acasa. Asa ca singurul loc unde puteai fi, era la sora ta, imi raspunde el foarte cald.