Neprevazut

Partea 6

Cristian POV

Am ajuns destul de repede la casa din padure unde erau si ceilalti. Intru si trantesc usa in urma mea, facandu-i pe cei care erau in preajma sa tresara.

- Ce s-a intamplat? ma intreba Mike.

- Nu stiu ce se intampla cu mine. De fiecare data cand sunt in preajma lui Amy si ne apropiem prea mult culoarea ochilor mi se schimba.

- Cum adica ti se schimba culoarea?

- Asa bine. Acum erau verde smarald. Prima data erau un violet spre rosu si a doua oara au devenit aurii. Unde e Tony?

- Sunt aici si te-am auzit, spune blondul intrand in micul living.

- Si?

- Ati fi uimiti sa aflati adevarul, spune amuzat.

- Spune naibii odata ce se intampla pana nu ma infing in gatul tau, spun printre dinti.

- Ia-o usor, vampiras. Stii ca oricum nu ma poti atinge.

Il uram pe acest blond infumurat. Doar pentru ca era vrajitor si ma putea pune la zid asta nu insemna ca nu ii puteam suci gatul. Ma resemnez si iau un loc pe canapea privindu-l taios. Avea sa ma razbun. Bineinteles ca, oricat de diferiti eram unul fata de celalalt, nu am fi indraznit sa ne facem rau cu adevarat. Poate ca rudele noastre indepartate se urau de moarte insa noi ne intelegeam foarte bine si ne pazeam fundul la fiecare pas.

- M-am calmat. Poti continua, spun sarcastic.

- Bine. Am gasit in Cartea Veche un paragraf care spune ca odata la 1000 de ani, cei din specia ta isi gasesc sufletul pereche.

- Poftim? Credeam ca asta se intampla la cei cu blana.

- Ai grija cum vorbesti, sari Mike.

- Sezi calm, lupisor, spuse Tony. Deci, partea amuzanta, daca o pot numi asa, vine dupa. Mai spune ca aceasta persoana are puterea de a-l schimbat fie in om, fie il poate face mai puternic.

- Pot deveni om? spun aproape socat.

- Asa spune cartea, spune Tony ridicand din umeri.

- Cum de poate face asta? intreaba Mike.

- Nu stiu exact. Daca ceea ce spune cartea e adevarat, atunci Amy e sufletul tau pereche, spune Tony si se intoarce serios spre mine. Stiu ca chestia cu sufletul pereche e destul de veche, insa nu am auzit niciodata sa se intample asta.

- Si in ce circumstante se poate intampla asta? intreb usor.

- Schimbarile apar treptat si totul tine de cum iti accepta ea...adevarul.

M-am cutremurat la auzul acestor cuvinte. Daca se temea de mine cel mai sigur deveneam om. Oare imi doream asta? Dupa atata timp in care ma obisnuisem cu viata asta, imi va fi foarte greu sa imi schimb stilul de viata.

- Uuuu, il aud pe Mike.

- Urla luna nu aici, spune Sam somnoros.

Am pufnit si eu si Tony in ras. Eram o gasca nebuna: un vampir, un varcolac, un vrajitor, un medium sau ceva apropiat cu vrajitoarele si om. Ei bine, aveam nevoie de unul pentru a ne acoperi la nevoie.

- Sa ma pupi, spune Mike si se stramba.

Eram ca niste copii cateodata. M-am intins pe canapea si mi-am inchis ochii. Mike iesi pe terasa iar Tony incepu sa-si exerseze niste vraji, in timp ce Sam se inchise in bucatarie. Alan, omul nostru, nu era cu noi. Probabil o lua razna daca statea in preajma noastra.

Amy POV

Au urmat doua saptamani infernale. Annabeth ma dadacea mai ceva ca mama si incepeam sa ma enervez, tata ma vizita in fiecare seara iar Camy imi povestea mereu tot ce se inampla la facultate. Imi era dor sa merg la cursuri. Am terminat in cele din urma tabloul si i l-am dat lui Camy sa il duca. M-am bucurat enorm de mult cand am aflat ca am intrat in concurs si ca urmatoarea etapa era luna urmatoare cu tematica de toamna. Regretam enorm ca nu am putut participa cu Cristian.

Era weekend si stateam tolanita si ma gandeam la tabloul pe care urma sa il fac, cand am auzit-o Annabeth.

- Ai un musafir, striga ea de dupa usa.

- Cine e?

- Buna, Amy.

Imi intorc automat capul si il vad pe Cristian stand in usa cu un buchet mare de trandafiri rosii. Cum ii nimerise? Erau slabiciunea mea.

- Buna. Ce cauti aici?

- Am venit sa vad ce faci. Cum te mai simtit?

- Sunt bine. La cate dadace am, spun si pufnim amandoi in ras. Imi pare rau ca nu am putut sa te ajut, spun cand se aseaza langa mine.

- E in regula. Nu a fost vina ta. Mike regreta ce s-a intamplat.

- Mda. Ma rog, spun indiferenta. Il privesc si observ un curcubeu de culori in ochii lui si nu m-am putut abtine sa nu ma holbez. Probabil observase asta pentru ca isi ferise stanjenit privirea. Scuze, spun incet.

- E in regula, spune calm. Stiu ca sunt putin ciudat, dar inca nu e momentul sa afli adevarul.

- Ai noroc ca nu pot sa ma dau jos din pat.

- De ce? ma intreaba speriat.

- Te obligam sa-mi spui, spun razand.

- Nu prea cred ca puteai, spune si imi zambeste inapoi.

- Punem pariu ca reusesc sa te fac sa-mi spui?

- Sigur.

M-a privit amuzat si neincrezator. M-am apropiat de el si am observat cum albastrul ochilor devine un verde smarald. Probabil era emotionat. Zambesc triumfatoare.

- Ce culoare minunata! Spun usor.

- Nu din nou, il aud murmurand. Poate ar trebui sa plec.

- Te rog, nu. Ramai.

- Nu vreau sa te ranesc.

- Nu cred ca ai face asta, spun si reduc distanta dintre noi.

Mi-a raspuns fara ezitare. Nu stiu de ce o facusem asta insa simteam nevoia s-o fac. Voiam sa-i arat ca indiferent de ce trecut avea nu aveam de gand sa-l indepartez. Voiam sa aiba incredere in mine. L-am privit cercetator cand ne-am despartit din sarut. Isi tinea ochii inchisi.

Cand si i-a deschis eram caprui. Nu stiu ce lentile folosea dar voiam si eu. Adoram modul in care arata.

- Nu joci corect, spune zambind.

- Erau reguli? Deci?

- Foarte bine. Crezi in fiinte supranaturale?

Am ramas blocata cateva clipe la auzul intrebarii lui. Adica stiam ca America era vestita pentru acest lucru, dar nu am stat sa ma gandesc prea mult. Stiam destule legende legate de aceste tinuturi dar le-am lasat la stadiul de legende. Puteau exista si alte fiinte printre noi?

Adevarul e ca nu ma speria existenta lor ci mai degraba eram curioasa sa aflu mai multe despre ele.

- Da, spun destul de sigura. De ce?

- Ei bine....

- Buna Amy!

- Buna Camy. Ce te aduce pe aici?o intreb si ma indepartez de Cristian.

- Am venit sa iti mai tin de urat, spune si il priveste lung pe Cristian.

- Iti multumesc, spun si ii zambesc.

Il privesc pe Cristian si observ ca albastrul obisnuit i-a revenit in ochi.

- Eu cred ca am sa plec, spune incet si se ridica de pe pat.

- Nu e nevoie, spune Camy. Am adus filme si popcorn. Nu vrei sa stai cu noi?

L-am privit plina de speranta si il vad cum cedeaza in cele din urma.

- Fie, spune si se aseaza langa mine.

- Perfect! Ma duc sa fac popcorn. Voi alegeti filmul.

Aceasta iese topaind si inchide usa. Ma intorc spre el si observ ca nu mai era langa mine ci langa fereastra. Cand plecase de langa mine?

- Deci, ce voiai sa-mi spui?il intreb brusc.