Zidul

Capitolul XVIII

        Când a fost plasat pentru prima data pe teren, Alex Montgomery a trebuit sa exploreze partea de Vest a pădurii în care se afla atunci împreună cu un coechipier. Pe băiat îl chema Blake Wolff și era cu vreo doi ani mai mare decât Alex. Blake era o fire rebela și îndrăzneață care nu respecta decât regulile impuse de el însuși. Cum Alex avea doar paisprezece ani, îl considera pe Blake grozav; nu a fost de mirare faptul ca l-a urmat când s-a abătut de la drumul pe care trebuiau sa îl parcurgă împreună în loc sa îl denunțe imediat supraveghetorului. Au ajuns, într-un final într-un luminiș. Alex își aducea aminte de linia orizontului ce era pătată de câteva siluete negre și distorsionate ce se măreau pe măsură ce timpul trecea. Erau Infectați. Blake îl convinsese pe Alex sa mai rămână în acolo, deoarece, spunea el, era mai puțin plictisitor. Alex știa ca ar fi trebuit sa îi anunțe și pe ceilalți ca Infectații se apropiau, însă Blake l-ar fi considerat plictisitor, așa ca l-a ascultat și au rămas acolo. Ce putea sa se întâmple, oricum? La un moment dat, Alex adormise și se trezise la zgomotul unor horcăituri oribile și gemete animalice și fusese nevoie sa își frece violent pleoapele pentru a realiza ca în fața lui, Blake era sfâșiat de doi Infectați, iar un altul zăcea mort și desfăcut pe iarba. Printr-o minune dumnezeiasca, Alex a reușit sa îi omoare pe cei doi Infectați, însă, din păcate, nu a mai putut sa îl salveze pe Blake. Drept consecință a faptelor sale nesăbuite, lui Alex i-a fost interzisa ieșirea pe teren timp de șase luni, timp în care trebuia sa stea doua ore peste program și sa contribuie la curățenie. De obicei, își termina mai repede treaba, așa că restul timpului pe care trebuia sa îl petreacă la sediu si-l petrecea antrenându-se în plus, devenind astfel un elev premiant și luptătorul de astăzi. Însă, oricât de multe laude ar fi primit, nu s-a putut ierta niciodată pentru ce i s-a întâmplat lui Blake. Ar fi putut sa îl salveze dacă respecta regulile, dar, din păcate, a fost influențat de comportamentul degajat al băiatului în loc de vocea ce îi striga în capătul mintii sa îi spună supraveghetorului tot ce se întâmplase înainte sa fie prea târziu.

        Revenind la prezent, Alex îi fu recunoscător Carei fiindcă îi conduse la acea căsuța solida și fortificata ce putea servi ca un adăpost. Însă, odată ce au intrat înăuntru, au observat cu toții ca Infectații erau prea aproape ca sa mai poată bloca ușa, așa ca s-au cățărat la etaj printr-o gaură ce se întindea pana la scara ce era acoperita de cutii pline și grele. S-au cățărat, desigur, cu ajutorul lui Mark, care era cel mai înalt dintre toți. Alex observa ca el și Lena erau singurii care aveau arme. Lena îi spusese ca și Cara avea un pistol și după îi păru rău că o oprise pe Beatrice când voia sa-si salveze prietena, dar abandona ideea când Lena începuse sa împuște cu disperare Infectații, care cădeau unul după altul la pământ. În scurt timp, i se alătura și el, iar încăperea aproape ca se curata complet de Infectați, pana când unul dintre ei îl trase pe Alex în jos, pistolul căzându-i intre timp la picioarele Lenei.

        Pământul alunecase de sub picioarele lui, iar tavanul parcă zbura deasupra sa, întorcăndu-se brusc și micșorându-se când Alex căzu la parter, între cei câțiva Infectați rămași.

        La început, a încercat din răsputeri sa fuga de ei pana când Lena și cine îi luase arma aveau sa îi omoare pe toți, însă când unul dintre ultimii cinci rămași se năpusti asupra sa, începu sa lovească din mâini și din picioare orbește, uitând de toate tehnicile avansate și stilurile de lupta pe care obișnuia sa le folosească. Viața sa era băgată prea adânc în joc și nu mai avea calmul sau specific care era necesar pentru a aplica ce i se predase la cursuri. Putea auzi numai vocea domnului Hampton care răsuna prin camera tăcută ca un fulger, aproape speriind toți elevii. "Când un Infectat este deasupra voastră, loviți-l în piept!" spunea el. Iar Alex făcu întocmai.

        Infectatul se opri și aproape ca se dezmembră când căzu lat la pământ, iar Alex îl împinse în lături. Din păcate, mai erau și alții care se apropiau de el, și peste gemetele lor inumane putea auzi vocile prietenilor săi care îi strigau numele. Sângele îi curgea din buza sparta și fu conștient de acest lucru doar când îi căzu o picătură pe tricoul plin de țărână pe care îl purta, dar nu se lăsă distras prea mult, căci se năpusti asupra grupului de Infectați, împărțind pumni și picioare peste tot.

        Unul se dădu înapoi, iar Alex se gândi ca urma sa moara, așa ca îl lăsă în pace. Aplica un croșeu unui Infectat, iar pe drumul de întoarcere îl lovi cu cotul în maxilar pe cel din spatele sau. Îi zdrobi pieptul primului cu genunchiul, iar el se dezmembră și se făcu praf în unele locuri. Alex simți gustul acidului ce îi navalise în gat și îl înghiți cu scârbă, apoi îi rupse capul celuilalt Infectat. Mai erau doar doi rămași, iar Alex deja nu mai avea prea multa forță.

        Când unul dintre ei se năpusti asupra sa, suflul deja îi pierise aproape în totalitate. Infectatul începuse sa îl loveasca în față, însă Alex nu mai simțea nimic și se lăsase în voia sortii, pe vreme ce totul se derula în jurul lui cu încetinitorul. Fața îi amorțise, la fel ca și corpul care îi era strivit de greutatea Infectatului de deasupra sa. Când credea ca o sa moara din pricina petelor negricioase ce îi acopereau vederea, Infectatul se ridica dizgrațios de pe el, iar celălalt arunca o cutie masiva peste Alex.

        Dar nu l-a nimerit; cel puțin nu în totalitate. Când umărul drept îi trosni, Alex își dădu seama ca era dislocat, odată cu durerea cumplita ce îi zvacnea în tot brațul, umărul și parcă și gâtul, deși nu aveau nicio legătură.

        Infectatul care aruncase cutia peste Alex se dezmembră, probabil din cauza greutății ce tocmai o purtase în spate, iar când celălalt se apropia cu o privire ucigașă și un rânjet sălbatic pe față, Alex știa sigur ca acela îi era sfârșitul; știa ca nu mai avea rost sa lupte, așa ca nu se împotrivi când durerea îi mângâia corpul și când viața se scurgea încet-încet din el. Deja o melancolie dulce îl cuprinse și se gândi la Blake. Aveau sa se întâlnească din nou și Alex putea avea prilejul sa îi ceara scuze ca îl lăsase sa moara. Avea sa fie împăcat...

        Dar el nu era așa. El nu se dădea bătut așa de ușor, însă ce mai putea face, pana la urma?

        Dar apoi, o ușă pe care Alex abia atunci o observase se izbi puternic de perete, iar de după ea se ivi Cara cu zgârieturi pe fata, o ranga metalica însângerată și o privire ucigașă. Fata se apropie cu pași repezi de Alex și înfipse ranga în spatele Infectatului, care îi dădu drumul și căzu mort la pământ.

● ● ● ●

● ● ● ●

● ● ● ●

● ● ● ●

♧ Heey! Am un anunț de dat, dar înainte de asta vreau sa va mulțumesc vouă, tutoror celor care îmi votați și îmi citiți cartea. Înseamnă foarte mult pentru mine ca niște persoane își iau din timpul prețios ca sa citească cuvintele pe care le înșir eu aici sub numele de carte^^.
Revenind la anunț, voiam sa va spun ca o sa încep sa postez puțin mai rar timp de ultimele săptămâni din semestrul ăsta pentru ca... Mda o sa trebuiască sa îmi încheie mediile și am vreo 5 teste programate...
Am terminat ♧

:)