Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 17

   Octavio casca ochii si se indeparta. O privi panicat pe Amanda care nu reusea sa-si aduca aminte de el. Il privea insa nimic, nici un sentiment, nici o amintire, nici o dorinta arzatoare sa-l atinga sau sa vrea sa fie cu el. Intre timp Rosalia se intoarse in camera inpreuna cu o asistenta. Doamna, micuta de statura, plinuta si cu un constant zambet pe fata, se apropie de pacienta. Incepu sa o consulte in timp ce Rosalia se apropie de Octavio , care statea retras in coltul camerei procesand diagnosticul pe care asistenta il tot repeta: amnezie.

-Poate nu isi aminteste de tine dintr-un motiv domnule Valverde, sopti femeia cu o expresie rautacioasa.

-Sunt sigur ca e doar trecator, raspunse barbatul pe o tonalitate la fel de joasa in timp ce isi muta privirea de pe patul Amandei pe chipul fandosit al doamnei Clarke.

-Asculta aici baiete, spuse ea apasat, o sa imi duc fiica inapoi in Los Angeles. Stiu cat ai facuta sa sufere, mai adauga ea pastrand acelasi ton grav, nu o meriti si de asta nu o s-o mai vezi niciodata.

-Nu puteti face asta, se rasti Octavio facand-o pe asistenta sa isi intoarca privirea.

-Pot si o s-o fac. Acum pleaca pana nu apare Eddard, pentru ca te asigur, el nu va fi la fel de ingaduitor ca si mine.

    Amanda privea scena subtila care se petrecea in coltul camerei. Nu indraznea sa i-a parte unui negunoscut in fata impunatoarei sale mame, asa ca se prefacea ca nu aude nimic fiind atenta la recomandarile asistentei. Octavio o privi pe Amanda apoi parasi incaperea fara sa mai scoata vreun cuvant. Intre timp Eddard isi facu si el impreuna cu Dakota, care era plina de teama crezand ca fata pe care a crescut-o de mica nu o va mai recunoaste.  Se apropie timorata de pat si o privi cu blandete.

-Tu cine esti? Intreba Amanda afisand o expresie confuza.

-Micuta mea...eu sunt Dakota, stiu ca iti poti aminti.

-Te-am pacalit, rase ea apoi o cuprinse pe femeie de dupa cap, normal ca imi amintesc de tine. Daca tot am amnezie macar sa nu-mi uit simtul umorului.

    Femeia o privea cu lacrimi in ochi. Nu o mai vazuze pe Amanda sa rad inca de pe vremea cand era impreuna cu Octavio, inainte ca acesta sa-si insceneze moartea. Incepu sa o mangaie pe par si sa-i povesteasca cate ceva in speranta ca va reusi sa umple cateva lacune.

    Dupa cateva saptamani Amanda era gata sa paraseasca spitalul. Radia de fericire la bratul mamei sale in timp ce Eddard incarca in limuzina ultimele lucruri din vila fiicei sale din Manhattan. Se indreptau spre Los Angeles, unde tanara Amanda avea sa inceapa o noua viata. Dakota privea din pragul usii, era singura care stia ca Amanda pierduse un copil in acel accident. Nu putea spune nimic si asta o macina. Ii parea rau ca trebuie sa paraseasca New York-ul, insa asta era dorinta micutei sale, iar ea o urma.
     Rasfoid un ziar, Amanda privea tufele de trandafiri atinse de toamna. Pe ultima pagina un barbat ii starni atentia. Ajutase un azil de batrani, oferindu-se voluntar. Ii facu semn Dakotei sa se apropie. Cand femeia ajunse in dreptul ei Amanda ridica ziarul.

-Cine e acest barbat? Il cunosc? Intreba tanara confuza.

-El e Jason, raspunse Dakota cu jumatate de gura, a fost gradinar aici insa l-ai dat afara pentru ca furase.

-Probabil deasta l-am tinut minte, spuse ea aruncand ziarul intr-o pubela. Haide sa mergem, tata a terminat de incarcat si nu vreau sa-l fac sa astepte.

   Dakota pleca privirea in timp ce o urma pe Amanda. Se simtea vinovata. Ii ascunse trcutul exact asa cum ii fagaduise Rosaliei. Conditia ca ea sa vina in Los Angeles era sa nu sufle o vorba cu privire la trecutul Amandei. Constransa de situatie Dakota accepta fara comentarii.
    Drumul pana in Los Angeles fusese lung si anevoios, dar intr-un final sotii Clarke impreuna cu Amanda si Dakota se aflau in fata unei vile imense si luxoase. Nu regaseai aici nici tufe cu trandafiri, nici gradinari care ingrijesc totul cu atentie. Curtea era pe masura averii, insa lipsita de suflet. O piscina, un garaj cu trei masini si alte ornamente extravagante nu puteau tine locul atingerii fiintei umane. Amanda coborî din masina plina de energie si se grabi spre intrare. O dara de iale pava drumul pana la usa imensa. Servitorii se grabeau care mai de care sa vina in intampinarea lor, imbrancindu-se care se care bagajele pentru a creste in ochii sefilor.
     Amanda stramba din nas. Urase mereu acest gen de atitudine, o scarbea cand oamenii incercau sa fie ceva cu totul diferit de esenta lor doar pentru a impresiona. Intra in casa lansad multimea in urma. Fredona o melodie auzita cu putin timp in urma la radio, in timp ce se indrepta spre bucatarie. Ii era foame si vroia un fruct proaspat. Din living se auzea o voce masculina si un ciocnit de pahare. Amanda se indrepta direct acolo uitand de gustarea pe care avea de gand s-o i-a. In living doi barbati erau serviti cu sampanie. Unul avea parul carunt, ochii negrii si o fizionomie aparte. Celalalt era insa tanar, cu ochii albastrii si patrunzatori, parul blond, si un corp de Adonis. Prin camasa alba i se putea citii fiecare grupa de muschi, iar buzele sale carnoase te chemau parca sa le incerci. Amanda ramase incremenite. Barbatul carunt se ridica, apropiindu-se de ea. Intre timp Eddard si Rosalia se alaturara.

-Draga mea ei sunt Tommas Larson si fiul sau Maximilian, ii introduse femeia cu o incantate iesita din comun gesticuland intruna.

-Suntem avocatii familiei, adauga Tommas, fiul meu inca invata cate ceva de la mine.

     Maximilian se ridica si el aranjandu-si camasa. Se apropie de Amanda sarutandu-i mana. O privire in ochii lui adanci fu de ajuns ca Amanda sa se imbujoreze.

-Eu sunt Amanda, ma bucur sa te cunosc exclama ea.

-Mergeti in gradina Amanda, sunt sigura ca lui Max ii va placea, insista Eddard.

   Fara prea multe comentarii barbatul ii facu semn Amandei sa o i-a inainte apoi o urma. Tommas si sotii Clarke se asezara pe canapea dand sampania la o parte ca si cum totul ar fi fost un pretext.

-Trebuia sa-i facem sa se indragosteasca unul de altul, nu mai e mult timp, spuse in soapta Rosalia iar barbatii o aprobara.

************************************

Hei hei, mi-am gasit timp sa scriu chiar daca sunt in perioada tezelor. Din pacate nu mult v-ati inscris in grup, eu inca mai astept. Sper sa va placa va pup :***