Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 27

     Pe holul cufundat in tacere al spitalului din Los Angeles, Amanda statea asezata pe unul din scaune cu capul lipit de perete. Nu mai trecuse pe acasa de cateva zile. Tot ce isi dorea era ca Jason sa trezeasca. Nu putea uita nici acum socul pe care il avuse cu trei saptamani in urma, cand il vazuse pe patul de spital. Isi simti corpul moale, fara sa aiba vreo putere de a reactiona. Era numai vina ei, sau cel putin asta i se perinda prin minte inainte sa adoarma. Un barbat imbracat in halat alb iese din salonul in care se afla Jason. O priveste lung pe Amanda apoi se apropie de ea.

-Domnisoara Clarke?! spune el asigurandu-se ca Amanda nu doarme.

-Da? raspunde femeia ridicandu-se in capul oaselor.

-Pacientul s-a trezit. E in stare stabila si in curand o sa-l puteti vedea.

   Auzind asta Amanda isi arcui buzele intr-un zambet larg. Isi lua la revedere de la doctor apoi tasni pe usa spitalului. Trebuia sa arate cat mai bine pentru intalnirea cu Jason. Totusi brusc isi aduse aminte ca uitase de ceva, sau de cineva. Vladimir nu o parasise nici o clipa, insa in ultimele zile il indepartase. Se simtea vinovata ca-i pasa atat de mult de fostul sau iubit incat preferase sa-l ignore pe actualul. Trase adanc aer in piept si se urca in primul taxi care-i iesi in cale.

    Ajunsa acasa Dakota o astepta ca de obicei in sufragerie. De cand se intorsese primea o atentie deosebita din partea tuturor. O privi pe Dakota si ii zambi.

-Ti-am spus ca nu o sa mai plec fara sa-mi iau la revedere.

-Stiu micuto, dar ma bucur atat de tare ca esti acasa incat vreau sa profit de fiecare clipa cu tine.

    In acest din din bucatarie iesi Rosalia. Isi tinea in mana telefonu apropiindu-se de cele doua.

-Vladimir te asteapta sus, ii spuse Amandei pe un ton grav.

-O sa merg acum la el.

    Conversatiile dintre Amanda si Rosalia erau din ce in ce mai fade. Amanda nu o putea ierta pentru ce-i facuse mamei ei, iar Rosalia nu o putea ierta pentru cum se comportase. Amanda ii mai zambi o data Dakotei apoi urca scarile. Trebuia sa dea ochii cu Vladimir mai devreme sau mai tarziu.

    In camera Amandei domnea linistea. Pe marginea patului Vladimir privea inspre fereastra. Auzind-o pe Amanda intrand, isi intoarse capul.

-Amanda ma bucur sa te vad. Imi pare rau ca am aparut asa,doar ca...imi era dor de tine.

   Amanda isi pleca privirea.

-Vladimir imi pare rau pentru tot. Nu trebuia sa ma comport asa.

-Am venit sa te invit la cina diseara.

-Jason s-a trezit si vreau sa fiu acolo cand o sa pot intra insfarsit in salon.

   Vladimir trase adanc aer in piept apoi o privi lung pe Amanda.

-Nu mai pot continua asa. Te iubesc Amanda, dar nu mai pot continua asa. Am fost de acord sa ne intoarcem, dar nu am anticipat ca tu inca il mai iubesti pe Jason, ca inca iti mai doresti sa fi cu el. Nu vreau sa fiu un premiu de consolare.

-Imi pare rau Vladimir. Nu a fost intentia mea sa te ranesc. Ce a fost intre noi la Paris a fost real si frumos, doar ca aici sunt cu totul alta persoana.

   Barbatul se ridica in capul oaselor si iesi furios din camera. Amanda se aseza pe pat si isi acoperi fata cu palmele. Ar fi vrut sa mearga dupa el, insa inima ii spunea contrariul. Il iubea inca pe Jason si trebuia sa se asigure ca-l uita inainte de a-si incepe o noua relatie. Usa se intredeschise, iar Eddard intra cu pasi apasati.

-A sunat doctorul, draga mea. Poti intra sa-l vezi pe Jason.

-Multumesc tata! Am plecat, spuse Amanda ridicandu-se si iesind pe usa.

    Drumul pana la spital i se paruse cel mai lung din viata ei. Acum era libera si putea sa-i spuna tot ce simte. Teama insa o cuprinse la gandul ca o va refuza. In fond ultima data cand s-au vazut Jason s-a despartit de ea in cel mai dur mod posibil. Totusi in inima ei mai exista speranta.

    Salonul lui Jason era gol. Nici un asistent si nici un doctor prin preajma. Amanda statea in pragul usii cu geamuri imense. Avea emotii pe care nu si le putea stapanii. Inspira adanc si facu pasul decisiv. La auzul zgomotului Jason isi intoarse obosit capul. Vazand-o pe Amanda marii ochii privind-o insistent. Femeia se apropie de patul lui, iar ochii incepura sa-i lacrimeze.

-Nu-mi vine sa cred ca ai fost instare sa-mi donezi un rinichi...nu-mi vine sa cred cate ai facut pentru mine.

-Amanda...singurul lucru de care mi-a fost frica era acela ca nu o sa te mai vad niciodata si nu o sa mai apuc sa-ti spun cat de mult te iubesc.

  Lacrimile Amandei curgeau siroaie la auzul acestor cuvinte. Jason facuse pasul decisiv inaintea ei.

-Si eu te iubesc si imi pare rau pentru toata suferinta prin care ai trecut din cauza mea.

-Am ales sa traiesc alaturi de tine Amanda si nu-mi pasa prin cate voi mai trece de acum incolo. Esti sperant si raza mea de lumina, esti ceea ce ma defineste si ceea ce ma face sa-mi doresc sa traiesc, esti inima mea Amanda Clarke, esti tot ce mi-as putea dori de la viata.

    Femeia isi aseza capul pe pieptul lui Jason. Ii prinse mana dreapta intr-a ei. Zambea cu gura pana la urechi si nu se putea stapanii sa nu planga de fericire. In acel moment realizase ca in viata iti e dat sa ai o singura mare iubire, si ca mai mult decat prima, ultima este cea care conteaza cu adevarat. Jason era fara doar si poate sufletul ei pereche, cel pe care il asteptase si alaturi de care trecuse prin atatea greutati. Dar asta le face iubirea mai puternica. Acolo pe patul de spital, Amanda si Jason si-au jurat ca vor fi mereu impreuna.

***********************************

Deci aici e noul capitol. Sper sa va placa si va astept ca de obicei parerile. Vreau sa va anunt ca primul volum al cartii se indreapta incet incet catre final. Va pup :*