Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 18

    Razele soarelui mangaiau fata Amandei strecurandu-se prin perdelele albe ca spuma laptelui. Seara trecuta fusese foarte enigmatica. Dupa o lunga plimbare alaturi de Max, Amanda ramase cu un gust amar. Desi la inceput chipul angelic al tanarului avocat o facuse sa se piarda, sufletul sau rece o speriase. Amanda simtise mai mult ca niciodata carentele amneziei in momentul in care il privi in ochi. Simtea ca cineva ii oferise mai multa afectiune, ca cineva o iubise intratat incat o facuse sa pluteasca. Din aceasta cauza dupa doar treizeci de minute femeia se retrase in camera ei. Avea nevoie doar de odihna.
    Cateva batai succesive in usa o fac pe Amanda sa tresara. Se ridica in capul oaselor frecandu-se la ochi. Rosalia deschide incet usa tinand in mana un platou cu bunatati. Ii zambi fiicei sale, apoi se apropie de pat adezandu-se.

-Buna dimineata Amanda! spuse Rosalia pe un ton lingusitor.

-Buna dimineata, replica Amanda somnoroasa.

-Max te-a cautat de ceva vreme, vroia sa-ti vorbeasca.

-Nu am starea necesara sa vorbesc acum cu cineva pe care abea l-am cunoscut in contextul in care nu-mi pot aminti pe cine placeam luna trecuta.

-Ti-am ecplicat odata, se rasti Rosalia, ca nu a existat nici un barbat in viata ta. Ti se ofera sansa sa fi cu un barbat ca Max si tu dai cu piciorul.

  Amanda isi privi mama iritata. Nu-i placea ideea ca cineva sa-i bage pe gat persoana pe care ar trebui sa o aleaga din dragoste. Vila din Manhattan si viata independenta pe care o avea acolo sunau foarte placut acum. Nu i se mai parea asa ciudat ca isi parasise parintii, cel putin nu acum. Ca sa nu starneasca un conflict de proportii catastrofale cu insflacarata sa mama Amanda decide sa se pregateasca pentru o serie de cumparaturi, asta dupa ce, bineinteles, ii dadu dreptate femeii hotarate ce-i statea pe cap. Ii promisese ca o sa inceapa sa-l aprecieze mai mult pe dezinvoltul Max.
   Un sofer de varsta a doua o astepta in fata casei imbracat la patru ace si cu respectul cuvenit la purtator. Imbracata cu o pereche de blugi stramti deschisi la culoare, o bluza alba vaporoasa si o haina groasa Amanda intra in limuzina luxoasa cu insemnele familiei Clarke gravate pe usa din spate.
   Amanda privea confuza pe geam. In acest oras nu se simtea acasa, contrar asteptarilor ei. Totul i se parea strain, rece si mohorat. Cat timp fusese in spital nu i se paruse ca amnezia ar fi ceva atat de rau si dramatic dupa cum era descrisa. Intorcandu-se in mijlocul multimii avea tot timpul impresia ca ceva lipseste. O voce puternica intrerupse gandirea profunda a Amandei.

-Suntem in fata mall-ului domnisoara Clarke.

-Poti veni dupa mine in doua ore, raspunse femeia coborand din limuzina.

   Soferul incuviinta aranjandu-si uniforma bleomarin. Amanda intra in mall privind in stanga si-n dreapta. In partea dreapta a culoarului de la intrare o multime de oameni se inghesuiau. Se promova o noua carte pe care publicul parea sa o astepte. Atrasa sa spiritul multimii Amanda se grabi si ea sa puna mana pe un exemplar. Se strecura printre oameni cand intr-un final se vazu in spatele unui barbat imbracat in negru.
    Un ghiont venit din partea femeii din spatele ei fu de ajuns ca Amanda sa-l impinga zdravan pe cel aflat in fata ei. Contrariat barbatul se intoarce brusc. In acel moment timpul se opri, iar lumea parca disparu pentru Amanda. Acei ochi, acele buze senzuale, acel corp bine lucrat, acel barbat irezistibil. Simtea cum corpul ii cerea sa-l atinga, vroia asta cu toata fiinta sa. In acelasi timp el se uita la ea cu acei ochi patrunzatori. Nici unul din ei nu spunea nimic, dar pentru Amanda era clar ca era cineva important pentru sufletul ei.

-Cine esti? murmura ea neincrezatoare facand abstract de tot ce se afla in jurul ei.

-Nu ne cunoastem, raspunse el sec.

-Nu te cred. Am vazut cum m-ai privit si simt cum tot corpul meu se bucura de prezenta ta.

   La auzul acelor vorbe barbatul uita de carte si de motivul pentru care se afla aici. O apuca delicat pe Amanda de mana si o conduse infara multimii. O privea in ochi si nu-i dadea drumul mainii.

-Sunt Jason, Amanda...nu-mi vine sa cred ca reactionezi la vederea mea.

-Ja...Jason, silabisi ea in timp ce-l privea cu ochii mariti. Imi amintesc.

   Amanda incepu sa tremure ca varga. I se derulau in minte toate amintirile lipsa. Motivul separarii de parinti, Octavio, afacerile, toate nenorocirile prin care trecuse si mai ales Jason, barbatul care o facuse cea mai fericita, care o ridicase deasupra norilor apoi o lasase sa cada in gol fara mila. Isi duse mainile la tample lasandu-se incet in jos. Pierdu-se un copil, copilul lor murise odata cu Max, dragul ei sofer.
    Speriat Jason a ajuta sa se aseze pe un scaun. Urma bineinteles s-o duca la un doctor imediat ce era instare sa-si deschida ochii. Insa Amanda era pierduta. Toata durerea din ultimii ani revenise inapoi ca o tornada distrugand tot ce era in calea ei. Intr-un final, cand totul se clarifica Amanda deschise ochii.

-Imi amintesc totul, spuse ea cu un ton rece. Imi amintesc cum am venit sa lupt pentru tine si te-am gasit cu o blonda intr-un bar.

-Amanda nu am avut intentia sa te ranesc. Vroiam sa te las sa traiesti o poveste de vis, cu un barbat pe masura. O viata demna de tine.

-Trebuia sa ma lasi pe mine sa aleg barbatul demn de mine. Ai facut tu alegerea in locul meu si ai ales gresit.

-Blonda aceea trebuia sa te faca sa ma uiti ca sa poti continua. Am fost cu ea de nenumarate ori acolo in speranta ca vei veni si tu. Regret nespus, se tangui Jason cu o tristete nemasurata in ochi.

-Nu mai repeta ca sti ce e bine pentru mine, replica Amanda nervoasa. Ai vrut sa te uit si sa te urasc cand eu eram dispusa sa lupt pentru noi. Acum sper ca esti fericit, ai primit ce ti-ai dorit.

   Amanda se ridica de pe scaun cu lacrimi fierbinti in ochi. Jason se ridica si el urmand-o. Insa aceasta nu vroia sa-i auda strigatele, iar in momentul in care o atinsa respingerea fu imediata. Simtind ca are nevoie de putin spatiu in momentul de fata, Jason se retrase.
     Durerea pierderii unui copil pe care nu a apucat s-o asimileze si durerea pierderii barbatului pe care il iubeste au devastat-o. Nu vroia sa vada pe nimeni si nu vroia sa fie in preajma nimanui. Avea nevoie de un timp singura. Stia de existenta unui lac nu departe de aici asa ca lua un taxi indreptandu-se acolo.
    Nu-i venea sa creada ca avusese nevoie de o amnezie si de pierderea a doua fiinta dragi ei pentru a-si da seama de adevarata valoare a vietii. Nu-si dorea sa se intoarca in Manhattan, dar nu vroia sa ramana nici aici in Los Angeles. Plimbarea pe malul lacului o ajuta pe Amanda sa se decida asupra unui fapt: va pleca in Europa.

************************************

Sper sa va placa acest capitol. Nu uitati de grupul cartii. Si vreau sa vad pareri :( sunt foarte putine. As vrea sa aud ce credeti si voi :**