Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 15

    Luminile ambulantelor impanzeau locul accidentului. Doctorii misunau in toate directiile resuscitand cele cinci victime. Toate canalele difuzau aceeasi stire: accidentul Amandei Clarke, Regina din Manhattan.
    La spitalul Sf. Peter din New-York medicii de pe ambulanta coborau targa pe care se afla trupul Amandei. Plina de rani si inconstienta femeia se afla acum la mana lui Dumnezeu si implicit a medicilor.

-Vreau sa o duceti direct in sala de operatie. Are nevoie urgenta de un transplant, rinichii ei sunt distrusi, striga o femeie inalta imbracata in halat alb.
-Am inteles, replica unul dintre paramedici apoi prelua fara comentarii targa.

   Pe holul spitalului astepta plangand in hohote Dakota. Vroia sa-i faca o surpriza Amandei intorcandu-se pe neasteptate insa totul era un esec. Ajunsa acasa vazu stirile si se grabi numaidecat sa vina la spital. Tragandu-si sufletul langa ea se aseza Octavio. Avea ochii rosii si o infatisare neingrijita, semn ca abea se trezise. O cuprinse pe Dakota si incerca sa o calmeze.

-Sunt puternici, o sa reuseasca. Nu stiu insa daca vor reusi toti trei.
-Trei? Intreba femeia plina de mirare. In calculele ei erau doar doi, Amanda si Max.
-Pe toti sfintii, exclama Octavio, nu ti-a spus nu-i asa?
-Ce sa-mi spuna? La naiba baiete spune ce ai de spus, nu am chef de ghicitori.
-Amanda era insarcinata.

   La auzul acestor vorbe batranica incercata de vremuri se dezechilibra putin. Chiar daca Amanda nu era fata ei naturala o iubea ca si cum ar fi fost. Nu o avea decat pe ea si nu suporta ideea de a o pierde. Max era de asemenea importat, o ajutase mereu si o sprijinise in momentele grele.
   Aceasi doctorita care supraveghease targa Amandei iesi acum din sala de operatie. Se apropie de Octavio si Dakota.

-Sunteti rude cu Amanda Clarke si Maximilian Delgard?
-Da, raspunse clar si raspicat Octavio.
-Vroiam sa va anunt ca Amanda tocmai ce a iesit din operatie. A primit transplantul si e la terapie intensiva. Va anuntam insa cu regret ca domnul Delgard nu a supravietuit, a decedat in drum spre spital.
-Si copilul Amandei? intreba cu o expresie indurerata Dakota.
-Era mult prea mic, iar impactul a fost mult prea puternic pentru el. Nu va faceti griji, spune ea uitandu-se spre Octavio, va putea ramane din nou insarcinata cand doreste.
-Multumim mult pentru informatii, raspunse politicos barbatul.

   Doctorita incuviinta din cap si parasi cu pasi rapizi culoarul. Dakota ii suna familia lui Max. Avea doua fiice plecate in Florida. Sotia lui murise foarte tanara de cancer. Max nu a putut niciodata sa treaca pestea dragostea ce i-o purta asa ca a ales sa traiasca doar cu fetele sale, iar apoi cu angajatii Amandei.
   Octavio nu putea sa nu se intrebe cine era donatorul anonim al Amandei. Un om care sa vrea sa-si doneze un rinichi nu apare daca pocnesti din degete. Se gandea intruna la Jason. Ar fi pornit prin spital sa-l caute daca nu era nevoie de el aici. Era constient ca sansele sale cu Amanda s-ar ruina daca donatorul al fi rivalul sau in dragoste. Se ridica de pe scaun si incepu sa se plimbe obsesiv in stanga si-n dreapta asteptand ca Amanda sa-si revina.
    Atmosfera era una apasatoare. Peretii albi imaculati, scaunele bleumarin si mirosul de medicamente specific spitalului faceau pe oricine sa-si piarda rabdarea. Din toate directiile se auzeau oameni plangand, vaietandu-se si plangandu-si de mila. Dakota atipii avand capul lipit de faianta rece a peretelui. Erau obositi din cale-afara. Ochii lui Octavio se inchideau incet, incet lasandu-se furat de somn. Atunci auzi ca prin vis o voce bizara, o voce care o mai auzise doar o data in viata, in ziua nuntii cu Amanda. Mari brusc ochii si sari ca ars in picioare. Se uita spre intrare doar ca sa-si confirme banuiala.
    Un barbat inalt, bine facut cu par castaniu presarat pe alocuri de fire albe, si o barba frumos aranjata se indrepta spre ei avand la brat o femeie roscata, eleganta si impunatoare, cu o statura medie. Erau imbracati de mii de dolari, ii puteai recunoastea dintr-o mare de oameni, erau faimosii Eddard si Rosalia Clarke. Aveau ochii rosii si fetele triste. Il priveau fix pe Octavio marind pasii ca sa ajunga la el. Cand intr-un final au facut-o Rosalia a inceput interogatoriul. Niciodata nu-l placuse prea tare, insa acum venise momentul sa colaboreze cu el.

-Cum se simte fiica mea? Intreba femeia pe un ton ridicat si cu o voce grava.
-Operatia a fost un succes doamna Clarke, Amanda e la Terapie Intensiva. Asteptam sa se trezeasca.
-Si soferul ei? Maximilian parca il chema, el cum se simte? intreba ingrijorat Eddart asesandu-se langa Dakota care tocmai isi deschidea ochii.
-Max a murit in drum spre spital domnule. Familia lui e in drum spre New-York pentru a-i ridica corpul.

   Eddard isi stranse pumnii furios. Se invinovatise pentru toata suferinta Amandei inca din acea zi, ziua in care o parasise. O lasase in grija Dakotei inca de la optsprezece ani, ei plecand in Los Angeles pentru a-si deschide o casa de moda. Amanda a refuzat sa-i urmeze asa ca legatura lor s-a racit incetul cu incetul. Odata ce a inaintat in varsta devenind femeie Amanda nu si-a mai dorit parintii aproape, iar ei i-au respectat dorinta, pedepsid-o astfel pentru ca nu i-a urmat.
    Privind in ansamblu viata fiicei lui, Eddard incepu sa fie usor cuprins de remuscari, si avea si de ce. Altfel ar fi fost viata ei daca i-ar fi fost aproape la nevoie. O asistenta se apropia grabita de oamenii care o asteptau pe Amanda cu sufletul la gura.

-Domnisoara Clarke s-a trezit. Puteti merge acasa si maine dimineata doctorul va permite sa o vedeti.
-Multumim domnisoara, incuviinta Eddard. Dakota sa mergem acasa, iar tu Octavio multumim pentru tot, dar acum suntem aici.
-Maine dimineata o sa vin s-o vad pe Amanda, sper ca sunteti constient de asta domnule.

   Eddard isi intoarse privirea fara a replica. Isi lua sotia si pe Dakota si parasi spitalul. Octavio in schimb era pornit sa afle cine e donatorul Amandei. Isi dorea din tot sufletul sa nu fie Jason, insa pe de-o parte se bucura ca Amanda era in viata. Isi freca ochii si se hotarî sa mearga acasa, era mult prea obosit pentru cercetari prostesti. Parasi spitalul indreptandu-se catre masina luxoasa ce statea parcata pe o alee laturalnica. Datorita accidentului parcarea spitalului era plina. Se apropie de masina si observa ca cineva il astepta.

-Ti-a fost dor de mine, Octavio? intreba blonda afisand un zambet malitios.

************************************
Hei, hei am revenit cu un nou capitol. Sper sa va placa si ca de obicei astept parerile voastre cu ce credeti ca o sa se intample. Va pup  :*