Regina din Manhattan-Volumul1✓

Capitolul 1

       Amanda tremura din toate încheieturile, iar inima mai ca nu îi sărea din piept. Nu stia ce anume ar trebui sa faca. Sa fuga? Dar cu siguranta ar fi urmarito. Sa-l atace? Era mult prea slaba pentru a-l putea doborî. Simtea cum fiecare muschi i se incoardau si ii era din ce in ce mai greu sa respire. Bărbatul din faţa ei se uita fix la ea, dar nu făcea nici un pas. Era ca si cum ar fi vrut s-o tortureze psihic inainte sa se napusteasca asupra ei.

-M-ai găsit în apartamentul tău, chiar nu ai de gând să spui ceva? spuse râzând bărbatul, apoi se aşeză pe pat dând la o parte pătura de culoare roşu-sângeriu. O privea atent studiind-o din cap pana-n picioare asteptandu-I reactia.

      Era relaxat. Era aici, in fata ei cu un scop si nu avea de gand sa plece pana nu si-l indeplineste. Totusi inca astepta reactia Amandei, sa fuga, sa incerce sa-l atace, orice. Insa tacerea mormantala acaparase deja incaperea. Amanda il privea cu ochii mariti, abea ca putea sa mai respire. Totusi, era la fel de impunatoare ca de obicei. Avea acea alura eleganta, care te facea sa vrei s-o urmezi pana in Iad si inapoi, doar pentru a petrece o secunda in plus cu ea.

-Cine esti si ce vrei de la mine? Intreba femeia dregandu-si vocea si incercand subtil sa se indeparteze de strainul din fata ei. Poti lua toti banii, dar lasa-ma sa plec.

-Numele meu este Jason Cole şi crede-ma nu sunt aici pentru a-ti face rau, asa ca te poti relaxa. Sunt un fost coleg de facultate de-al lui Octavio. Sunt surprins si dezamagit ca nu ti-a povestit niciodata de mine.

        Auzindu-i numele Amanda sări ca arsa, iar o durere cumplita ii acaparase intreg corpul facand-o sa uite de absolute tot ce se afla in jurul ei. Adevarul este ca, in cochilia impunatoare pe care Jason Cole o avea in fata, se afla o inima zdrobita si un suflet de gheata. Totusi acest nume nu I se parea familiar. Şi-ar fi amintit acel păr castaniu şi acei ochi albaştrii dacă i-ar mai fi văzut vreodată. Acea alura misterioasa care il invaluia pe acest barbat, o face pe Amanda sa fie mai mult decat suspicioasa in ceea ce-l priveste. Era un barbat, iar ea nu avea incredere in barbati. Nu-i plăcea ca oamenii să fie un mister, doar ea avea acest drept. Convinsa ca tot ceea ce-I spuse acest barbat este o minciuna, Amanda facu un pas inapoi tastand aproape insesizabil numarul de urgenta 112. Se astepta ca barbatul sa se opuna, sa incerce sa o opreasca, dar nici o reactie.

-Daca crezi ca o sa incerc sa te opresc te inseli. Sunt aici sa te ajut, iar cand o sa realizezi asta, tu o sa fi cea care ma scoate din inchisoare.

       Inghitind in sec, Amanda incepu sa articuleze cu greu adresa la care se aflau, precizand motivul pentru care sunase. Jason o privea calm, aproape prea calm.

-Ar fi bine să te pregăteşti, poliţia va fi aici imediat. Ţi-am dat ocazia să-mi explici ce cauţi aici şi tu ai ales să mă minţi în faţă. Îl cunosc pe Octavio, ştiu că nu ar umbla cu oameni ca tine. Nu ai nici un drept să vi aici şi să te foloseşti de numele lui ca să scapi basma curată.

           Pe faţa Amandei se citea durerea, o durere cumplită declanşată doar de auzul numelui celui pe care l-a iubit atât de mult. Lumea din jurul ei s-a obişnuit să evite acest subiect pentru că pur şi simplu ea nu putea face faţă. Ar fi vrut să-l facă să plătească pe acest huligan însă se limită la strânsul pumnilor şi aruncatul privirilor pline de venin. Ştia că poliţia o să-şi facă treaba. Jason însa îi răspunse:

-Ti-am spus printeso, tot tu o să vi să mă scoţi din închisoare când o să îţi dai seama că spun adevărul. Acum dacă mă scuzi mă aşteaptă jos o maşină de poliţie.

         Bărbatul se ridică cu acelaşi zâmbet pe buze de pe pat şi îşi luă geaca agatata neglijent in cuier. Îi trase cu ochiul Amandei apoi ieşi din apartament. Pe fereastră Amanda privea confuza, cum doi poliţişti îl arestează. Răsuflând uşurată, se aşeză pe un fotoliu uitându-se în jur să vadă dacă Jason îşi lăsase ceva prin apartament. Căută prin dulapuri, prin sertare, se uită până şi sub pat însă nu era nimic. Bărbatul a venit cu o geacă pe el şi tot cu ea a plecat.

        Telefonul lumină încăperea. Primise un mesaj de la Max, şoferul ei care o instiinta ca o aştepta jos, scuzându-se pentru că nu venise mai repede. În timp ce cobora grabita scările Amanda isi aminte de Merina. Ar fi trebuit să treacă pe la ea însă cu toată întâmplarea asta, se făcuse prea târziu asa ca se limitase la a-I trimite un mesaj. Pe langa ora tarzie, intalnirea cu acest barbat si amintirea lui Octavio o ravasira de-a dreptul. Asa cum promise, in fata apartamentului o aştepta limuzina de un negru care lucea de curăţenie în lumina becurilor de pe stradă. Femeia intră înăuntru si rasufla usurata. Pe cealalta bancheta era asezata neglijent o sticla scumpa de sampanie.

- Max, cine a lăsat asta aici? Nu-mi amintesc sa fi cumparat sampanie de curand.

-Nu ştiu domnişoara Amanda, probabil domnul Peter. Nu am lăsat pe altcineva să intre în limuzină.

-Bineînteles că a fost şarpele ăla, ştiam eu că urmăreşte ceva.

         Dupa un drum lung limuzina ajunse în faţa vilei în care locuia Amanda. La poartă trei paznici se asigurau că nimeni nu o deranjează pe Regina din Manhattan, cum era ea supranumită. Unul din ei se apropie de Amanda şi îi dădu un plic.

-L-a aruncat un om din maşină. Când m-am uitat am văzut că era pentru dumneavoastră.

-Mulţumesc Edd, noapte bună ţie şi băieţilor, spuse Amanda în timp ce se îndreptă spre intrare. Aleea care ducea până în faţa uşii era pavată în roşu, iar pe ambele părţi erau tufe cu trandafiri de asemenea roşii. Usa de la intrare era sculptata din lemn masiv, iar culoarea se potrivea cu cea a ferestrelor. In casa era un intuneric apasator care o facea deseori pe Amanda sa-si doreasca sa nu ajunga acasa prea curand. Nu era nimeni care sa o intampine, nimeni care sa-I faca sosirea mai frumoasa. Era doar intuneric, intuneric si singuratate. Urcatul scarilor pana la dormitor I se paru o eternitate insa intr-un final reusi sa ajunga la destinatie.

         Îşi deschise încet fermoarul de la rochia neagră mulata şi se schimbă în pijamale. Îşi prinse părul într-o coadă de cal şi se aseză pe marginea patului. Deschide încet plicul de la Edd şi scoate din el o scrisoare. "O să ai aceeaşi soartă ca şi Octavio dacă nu predai cifrul seifului. Crezi că mai merită să moară o persoană din cauza asta? E alegerea ta Amanda, ai timp o lună. După o lună cineva te va vizita, e ori cifrul ori viaţa ta şi nu încerca să anunti poliţia sau să fugi pentru că ne vom razbuna pe cei dragi ţie. " O lacrimă se prelinse pe faţa Amandei, nu avea nici cea mai vagă idee despre ce cifru era vorba şi ba mai mult tocmai i se confirmase faptul că Octavio fusese ucis, nu murise doar într-un accident, iar strainul de mai devreme probabil avea legatura cu toate astea.

***********************************************************************************************

                             Sper sa va placa si abea astept sa va aud parerile. :*