Căutând-o pe Julieta

Capitolul 1

       — Ajung în curând, Lisa. Sunt blocată în trafic, dar fac tot posibilul să nu întârzii la festivitatea de deschidere. Știu că George va face o criză de nervi, dar asta nu ține de ce pot face eu în momentul ăsta, i-am replicat supărată prietenei mele în timp ce am frânat puternic. Dacă nu eram atentă, îmi făceam mașina praf.

       — Ce s-a întâmplat? m-a întrebat speriată la auzul zgomotului produs de cauciucuri.

       — Nimic, dar nu vreau să fiu prinsă vorbind la telefon în timp ce conduc. Dacă mai ajung la grădiniță, îți voi povesti, i-am răspuns în grabă accelerând la culoarea verde a semaforului. Cine ar fi crezut că Miami poate fi atâat de aglomerat la începutul sezonului? Culmea e că nu e vreun început de sezon și niciun timp favorabil pentru plajă.

       Priveam liniștită și resemnată coada din fața ochilor mei, iar faptul că nu voi ajunge la timp era confirmat. Nici o minune n-ar putea schimba asta, iar cireașa de pe tort era mașina poliției din spatele meu. Sper că nu m-au văzut vorbind la telefon, altfel e vai de mine. Câteva sute de dolari în plus la factura neachitată ar fi un dezastru.

       Asta e! Bănuiesc că dacă voi întârzia la deschiderea anului școlar, nu va fi ceva prea grav, nu? Eventual, voi primi o mustrare urâtă din partea lui George. Orice ar fi, știu că nu am făcut-o cu bună știință.

       Peste jumătate de oră am parcat grăbită în curtea grădiniței îndreptându-mă spre cabinetul educatorilor. Dacă am noroc, ar trebui să găsesc pe cineva care să mă ghideze spre locul unde se ține festivitatea. Asta dacă a mai rămas ceva din ea.

       —Julie, ai ratat toată festivitatea. Copiii n-au avut cu cine să facă cunoștiință, iar eu abia ți-am găsit un înlocuitor. Îți dai seama în ce situație m-ai pus?

       Era imposibil să nu dau cu ochii de George fără să scap de o mustrare nu prea plăcută care mai atrage și privirile altor colegi. Cred că sunt cea mai dezavantajată de el în ceea ce privește zilele libere și modul în care sunt răsplătită pentru felul în care lucrez. Nici nu îmi permit să renunț la postul de educatoare până nu îmi gasesc ceva sigur așa că trebuie să mai suport înțepăturile directorului pentru o perioadă.

       — Îmi pare rău, George! Traficul a fost infernal, am mărturisit trecându-mi o mână prin păr. Nu părea a mă crede, ba chiar mă ironiza cu zâmbetul lui enervant.

       — Ție nu-ți ajunge niciodată vacanța, Julie. Nici de data asta nu ai ajuns la timp și sincer, nu m-ar mira să nu ajungi nici mâine. Ai grijă, domnișoară! O singură dată și căutăm pe altcineva în locul tău.

       Și-a aranjat costumul după care s-a făcut dipărut din fața mea. E adevărat că îmi revin greu din vacanță, dar asta nu înseamnă că sunt leneșă sau că nu am chef de muncă. Pe lângă grădiniță mai am de făcut și cumpărături, curățenie și multe alte treburi casnice care îmi iau din timp și mă consumă de energie.

       Mi-am tras geanta mai bine pe umăr și m-am hotărât să îmi salut colegii, dacă tot am ratat ceremonia de deschidere a anului. Măcar să nu fiu nesimțită în totalitate așa cum îmi spune George.

       — Julie! Mi-am auzit numele odată ce am intrat în încăperea destinată educatorilor. Se pare că doar Lisa și Mia au mai rămas. Probabil ceilalți s-au grăbit să fugă cât mai repede de directorul guraliv.

       — Ce faceți fetelor? le-am întrebat în timp ce m-am așezat la micuțul meu birou.

       — Ne întrebăm cum de ai scăpat de George?

       — Nu am scăpat, am rostit absentă în timp ce mă concentram să îmi notez clasa și programul după care urma să lucrez în următoarele luni. Trebuie să mă concentrez mai mult pe ceea ce am de făcut și mai puțin pe alte lucruri care nu îmi aduc beneficii.

       — Ne gândeam noi, au spus ambele deodată după care au început să râdă. Mie nu mi se părea amuzant fiind încă sub efectul celor spuse de George.

       — Cred că am venit special pentru o spovedeală de la el. Fetelor, eu am ceva treabă prin oraș așa că trebuie să plec. Ne vedem mâine!

       Ne-am luat rămas bun după care m-am îndreptat din nou spre mașină reamintindu-mi de aglomerația de dimineață. Trebuie să aflu cum a decurs ziua fratelui meu care e la liceu plus ce vrea să mănânce la prânz.

       Nu mă plâng de viața trăită singură alături de fratele meu, dar nici nu mă bucur. Prefer să trăiesc clipa și să las totul să vină de la sine. Nu e ușor să stai să strângi tot timpul după un adolescent cu capul în nori, iar eu mă chinui să îi țin loc și de mamă și de tată, dar mai ales să îi ofer o educație măcar pe jumătate ca cea oferită de niște părinți adevărați.

       Mă întreb cum poate un băiat ca el să aleagă să-și petreacă timpul alături de sora lui în detrimentul unei vieți liniștite alături de mama care i-ar fi oferit tot ce ar fi vrut. Asta înseamnă să fii răsfățat după părerea mea, iar Christian, mezinul familiei, a profitat mereu de indulgența mamei atunci când venea vorba de ceea ce își dorea.

       Din cauza lui trebuie să vorbesc ore întregi cu mama pentru a o asigura că totul este bine și că se descurcă bine cu școala. Nu îmi displace asta pentru că așa îmi amintesc de copilărie și de locurile natale, dar uneori fratele meu se dovedește a fi un enervant și sâcâitor. Îmi amintesc de prima mea relație și îmi vine să râd la gândul că băiatul acela a fugit mâncând pământul doar din cauza lui Christian. Între timp s-a maturizat fiind în ultimul an de liceu, ba chiar a început să-și caute de muncă și de ce nu, o iubită.

       Am tresărit din toată starea de contemplație luându-mi telefonul de pe bord pentru a-l suna, diseară trebuie să fac cunoștiință cu iubita lui, iar eu am niște emoții mai mari decât dacă aș fi fost eu în locul lui. Deși e mai mic cu un an decât mine, se pare că avansează mai mult decât am făcut-o eu în toți acești ani.

       — Hei, Christian. Ce faci? l-am întrebat după câteva tonuri de apel. Mi-am schimbat vocea în așa fel încât să nu îl fac să simtă că ziua mea nu a fost una așa bună.

      — Tocmai acum am terminat festivitatea de începere a noului an școlar și voiam să îți spun că mai stau puțin prin oraș și după vin și eu acasă.

       — Cred că o să fac niște cumpărături, Christian. Vreau să îmi iau câte ceva pentru cina de diseară, l-am informat în timp ce conduceam vigilent. Dacă nu mă prinde nimeni nici de data asta înseamnă că am un mare noroc.

       — Știi, noi ne-am gândit să ieșim în oraș...

       — E în regulă. Și așa trebuie să mă pregătesc pentru grădiniță, am continuat încercând să nu par afectată de schimbarea de plan.

       — Sper că nu te-ai supărat pe mine, surioară.

       După vreo două minute în care l-am asigurat că nu am nicio problemă cu ceea ce urma să se întâmple, am suflat ușurată după care mi-am văzut liniștită de drum. Mâine mă așteaptă o zi destul de grea în care George va fi cu ochii pe mine. O singură greșeală și totul se duce pe apa sâmbetei odată cu mine.

_________________________________

NA: Dupa cum vedeti am schimbat cam multe lucruri, iar pe viitor voi face aceleasi schimbari si la personaje si la actiune. Cei care imi veti ramane alaturi va multumesc si va invit sa cititi o altfel de poveste de dragoste a lui Dylan si Julie.

Seara placuta!