Căutând-o pe Julieta

Capitolul 38

— Cum se simte? am pus întrebarea în timp ce mă chinuiam să casc cât mai silențios. Eram buimacă, pierdusem o seară întreagă la televizor şi uitasem să îmi pun alarmele pentru dimineață. Noroc cu fratele meu care s-a gândit să mă sune, altfel aş fi dormit până după amiază.

— Relativ bine, doctorii au spus că nu s-a mai alimentat de ceva timp cum trebuie şi asta i-a provocat un leşin, încă nu s-a trezit, m-a informat energic, oprindu-se din când în când pentru a mai lua câte o gură de aer.

— Mai rămâi în spital?

— Da, Julie. Nu ştiu ce vom face cu ea, îmi displace ideea de a o lăsa singură. Cine ştie ce se mai poate întâmpla, adăugase uşor afectat.

— O să rămână la noi câteva zile, am venit eu cu ideea în speranța că va fi de acord cu ea. Asta dacă vrei şi tu...

— Nu-i o problemă. Singura care va avea de comentat va fi Lisa.

— E apartamentul meu, Christian. Pot să aduc pe cine vreau în el, i-am replicat uşor enervată în timp ce pregăteam un ceai.

— În altă ordine de idei, tu şi cu Dylan cum sunteți? V-ați vorbit măcar? întrebările lui Christian m-au făcut să încremenesc pentru câteva secunde. Nu voiam să îi pun pe cap şi problemele mele, erau de ajuns ale lui.

— Ne-am întâlnit aseară...

— Şi? De ce eziți?

— Ne-am dat o pauză, i-am răspuns indiferentă, deşi în interiorul meu regretam într-un fel că o făcusem, mai ales după ce am aflat că sentimentele lui față de mine au trecut la un alt nivel.

Îmi mărturisise cu tot trupul său că mă iubeşte, iar eu ca o idioată am tăcut, ba mai mult l-am ignorat. În ce hal s-o fi simțit după o asemenea respingere din partea mea...

— Care e de fapt problema între voi? încercă el să lămurească situația.

— Giselle, am murmurat, sorbind silențios din cana cu ceai fierbinte. Nu o vreau prin preajma lui sub nicio formă, sunt egoistă, ştiu, dar am înghițit destul, Christian.

— Meditează mai bine, pune în balanță lucrurile bune şi pe cele mai puțin bune şi apoi ia o decizie. S-ar putea să regreți mai târziu, Julie, vocea lui se amestecă spre final cu mai multe glasuri şi mai puternice, făcându-mă să nu mai înțeleg nimic din spusele lui. Te sun eu mai târziu, Julie. Nu mai pot vorbi momentan, mă anunțase imediat, închizându-mi în nas.

Am mai luat o gură din ceaiul fierbinte după care mi-am verificat noutățile de pe telefon, nu mă aşteptasem, dar Dylan mă sunase de câteva ori în dimineața asta.

Să-l sun înapoi n-ar fi fost o idee prea bună pentru că n-aş fi avut un motiv pentru care să inițiez o discuție cu el. Voiam să mă liniștesc preț de câteva zile, fără Dylan sau Giselle prin preajmă.

Am pus telefonul pe blatul de la bucătărie pentru a căuta ceva bun în frigider, însă o altă persoană se gândise să mă deranjeze, căci suna ca o disperată la uşa. Am oftat enervată în timp ce mă grăbeam să deschid mai repede şi să îi arunc două cuvinte de duh celui care nu mă lăsa să iau micul de jun liniştită.

Ce să vezi? La uşă era micuțul Edy care ținea în mânuță câteva floricele pe care le culesese cel mai probabil din apropiere. M-am aplecat spre el pentru a-l îmbrățișa, moment în care micuțul aproape m-a dărâmat.

— Ți-am adus flori, Julie! se mândrise el, întinzându-mi un pumn de floricele galbene după care s-a întins pentru a-mi săruta obrajii.

— Cu ce ocazie ai venit la mine, Edy? l-am prins de mânuță, îndreptându-ne amândoi spre sufragerie. Singur?