Căutând-o pe Julieta

Capitolul 34

Peste o lună

— De ce nu dormi? am auzit o voce groasă dincolo de uşă după care mi-am pus plapuma în cap. O să-l sun pe Dylan şi o să te pârăsc lui că nu îl asculți, m-am certat, ridicând vocea destul de tare de data aceasta.

— Nu pot, m-am plâns, întorcându-mă cu fața spre el. Stătea sprijinit de perete, privind spre mine cu o încruntătură vizibilă pe chip. Tu de ce eşti treaz?

— Lisa are chef de vorbit cu mine la ora asta, mi-a explicat, părând pentru o clipă că a uitat pentru ce se afla în camera mea. O să îi dau un mesaj lui Dylan, nu-mi dai de ales, reveni la comportamentul lui de părinte agasant şi enervant.

— Îl deranjezi aiurea, am adăugat plictisită, atrăgându-i privirea plină de mirare asupra mea. Probabil se aştepta să mă rog de el să nu-i spună.

— Şi crezi că dacă nu dormi nopți la rând o să scapi de stresul proceselor ce urmează? Îți dăunează ție, Julie. De câte ori ar trebui să-ți mai zic? Încetează să te mai porți ca un copil!

Spre mirarea mea, vorbele lui Christian nu au produs nicio dezamăgire în interiorul meu sau vreo supărare. Devenisem imună în ultimul timp la cele spuse de el şi puneam aceste lucruri pe seama proceselor judecătoreşti ce urmau. Mă secau de toată energia pe care am acumulat-o în ultimele luni.

— Deci nu-mi răspunzi, nu? Bine! se enervase destul de tare, trântind uşa în urma lui. Pentru un moment, am vrut să mă ridic şi să plec după el, însă mi-am amintit cât de repede îi trece şi că probabil nici nu-şi va mai aminti de discuția asta.

Am luat mormanul de plapumă mai bine în brațe, aşezându-l în aşa fel încât să pot vedea şi spre televizor. Vizionam un film în reluare, deşi mintea îmi era mai mult cu gândul la ce se va întâmpla mâine decât la ce se derula în fața ochilor mei.

Adevărul era că aveam nişte emoții mai mari decât însuși Dylan. Eram o durere de cap în plus pentru el în ultimul timp, încerca să se descurce şi cu mine şi cu Edy, dar mai ales cu serviciul şi cu Giselle care îi făcea zilele amare cu vizitele ei neaşteptate.

Câteva minute mai târziu am auzit câteva voci groase venind dinspre sufragerie moment în care am realizat că fratele meu chiar s-a ținut de cuvânt şi că Dylan e pe cale să-mi țină morală pentru că l-am mințit până acum în legătură cu nopțile în care ar fi trebuit să dorm.

Totul a culminant cu Dylan care a intrat ca o furtună în camera mea şi cu Christian care mă privea bosumflat din spatele lui.

— De ce nu dormi? tonul lui Dylan părea deranjat, iar din privirea lui nu distingeam aproape nimic. Acesta era momentul în care ştiam că Dylan nu e în pasa lui bună şi că s-ar putea să îl enervez puțin.

Christian s-a retras imediat pentru că a înțeles că prezența lui în discuția mea şi a lui Dylan nu-şi avea rostul. Şatenul a scăpat rapid de geaca subțire pe care o purta, aruncând-o pe spătarul unui scaun în timp ce m-am ridicat în aşa fel încât să mă sprijin cu spatele de marginea patului.

— Ți-ai pus în gând să mă superi şi tu? întrebarea veni însoțită de un oftat care arăta cât de obosit era de fapt. S-a întins lângă mine, lăsându-şi capul pe spate şi a mai oftat odată, parcă mai intens.

— Să nu crezi că o fac intenționat, Dylan. Pur şi simplu nu pot să dorm, i-am explicat exasperată, simțind nevoia să-l fac să înțeleagă că nu fac asta pentru a atrage atenția. Cine te-a mai supărat? l-am întrebat cu blândețe în glas, căutându-i mâinile. Am tresărit mulțumită când degetele lui mi le-au cuprins strâns pe ale mele, transmițându-mi un fior pe şina spinării.