Căutând-o pe Julieta

Capitolul 7

N/A: Bună seara! Ce mai faceți? Îmi cer scuze că nu am mai postat de mult timp, dar sper să postez mai des chiar dacă intru în clasa a douăsprezecea. Mulțumesc din suflet pentru citiri şi sper să vă aud părerile, dacă aveți. Spor la citit, dragilor!

       — Hei, fete...

       — Bună, Julie! m-au întrerupt zgomotos făcându-şi loc pe canapeaua din living. Aveau multe sacoşe cu ele semn că au fost la cumpărături şi că au să îmi spună ceva.

       — Am fost la cumpărături! exclamă fericită Mia în timp ce Lisa îmi arăta deja toate rochițele şi tricourile pe care şi le luase. Neinteresant!

       — Tu iar n-ai avut timp să vii cu noi, completă Mia bosumflată în timp ce mă îndreptam spre bucătărie pentru a le servi pe prietenele mele cu ceva.

       — Sunt foarte ocupată, fetelor! Vreau să îmi mai caut ceva de lucru, le-am mărturisit oftând. Nu erau prea încântate de asta, dar nu aveam de gând să mă las influențată de ele. Nu mai vreau să cheltui banii pe distracții trecătoare, ci îmi doresc să îmi depășesc condiția şi să îmi formez i familie. Ar cam fi timpul să trec şi la pasul ăsta, doar că încă îmi caut partener.

       — Vei deveni un roboțel, Julie! Dă-i naibii de bani şi distrează-te, spuse Lisa deranjată în timp ce Mia gusta din prăjiturile făcute de mine.

       — Am alte planuri, fetelor! Plus că am un salariu mai mic decât voi deşi lucrez mai mult, le-am răspuns calmă.

       Am schimbat rapid subiectul aducând în discuție relațiile fetelor care se pare că mergeau foarte bine. Ăsta da noroc! În schimb, eu am avut o relația de trei ani care s-a încheiat cu o ceartă de toată frumusețea pentru că mă neglija. Uite aşa, s-au dus naibii toate speranțele mele în legătură cu ideea de familie.

       Câteva ore mai târziu, după multe minute de vorbit toate prostiile existente pe pământ, am rămas din nou singură în apartament. Voiam să îmi comand ceva căci nu mai aveam timp să gătesc aşa că m-am trezit în fosta cameră a fratelui meu căutând o firmă de caterring (nu ştiu dacă am scris bine) care să livreze mâncare bună. După ce am dat o comandă destul de măricică, am pus nişte muzică şi m-am hotărât să îmi verific e-mail-urile. S-au adunat destul de multe şi n-aş vrea să ratez ceva important.

       Un mail cu mulți de semnul exclamării mi-a sărit în ochi, apoi m-a făcut să nu vreau să-l deschid. Era de la director, George, tocmai mă anunța că are nevoie de cineva care să ştie să îi învețe pe cei mici să deseneze/picteze, şi că eu ar trebui să găsesc unul ca să îmi pot îmbunătăți reputația. O, nu! Pe cina naiba găsesc eu să le predea copiilor? M-aş oferi eu, însă înafară de cinci linii şi un cerc, nu ştiu să fac. Asta reprezentând portretul meu.

       Am sărit ca arsă din pat când mi-am auzit telefonul sunând, am scotocit câteva minute încontinuu până l-am găsit pe fundul genții. Cel care mă sunase era Dylan aşa că m-am grăbit să-l apelez eu înapoi. Bănuiam că voia să îmi spună că nu poate ajunge mâine aşa că trebuia să îi aflu programul urgent. După câteva tonuri de apel, i-am auzit în sfârșit vocea.

       — Bună, Dylan! Îmi pare rău că nu ți-am răspuns, dar nu îmi găseam telefonul, i-am spus eu oarecum jenată. Eram punctuală de cele mai multe ori şi niciodată nu-mi plăcea să fac oamenii să aştepte.

       — E în regula, Julie! mă linişti. Ți-am spus că te voi anunța în legătură cu programul. Cred că voi veni pe la cinci, sper că nu e prea târziu.

       — E foarte bine aşa! l-am asigurat gândindu-mă la planurile mele.

       — Şi încă ceva, Julie, completă pe un ton călduros.