Căutând-o pe Julieta

Capitolul 33

— Edy! Ți-am pregătit cada pentru baie, poți să te duci! am strigat la micuțul care viziona un film în sufragerie.

— Tati nu mai vine? ochii lui îi căutau pe ai mei, iar lipsa unui răspuns îl făcea pe micuț să devină din ce în ce mai suspect. Avea nevoie de nişte explicații pe care nici eu nu le aveam.

Plecarea lui Dylan în interes de serviciu a consolidat relația dintre mine şi micuț. Am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, fapt ce ne-a făcut să ne cunoaștem enorm.

— Va veni, iepuraş! l-am alintat pe mititel, ciufulindu-i părul şi zâmbindu-i încurajator. Sau vrei să plec eu mai repede? m-am prefăcut supărată, determinându-l pe micuț să-mi răspundă cu un ,,nu" categoric. Răspunsul îmi încălzise sufletul la propriu.

Fără mititelul zvăpăiat şi energic, liniştea din apartamentul lui Dylan m-ar fi doborât cu totul. Realizasem că fără el prin preajma mea, nu mai eram eu cea fericită şi bucuroasă.

Ultima săptămână în care Dylan fusese departe de noi mă făcuse să descopăr o altă variantă a mea. Una plictisită şi apatică.

— Nu vreau să pleci, Julie. Vreau să vină şi tati ca să putem merge în parc toți trei, mi-a promis că se va întoarce repede şi că vom mânca înghețată, mărturisi entuziasmat, lăsând telecomanda deoparte şi ridicându-se de pe canapea cu o expresie serioasă pe față. Probabil micuțul avea să se supere a zecea oară pe tăticul lui pentru că nu îşi ținuse una dintre zecile de promisiuni făcute.

Edy mă mituise într-o seară cu un portret în schimbul unor cicăliri pe care ar trebui să le adresez lui Dylan, iar oferta a fost de nerefuzat.

— Vrei să-mi citești o poveste după? îşi duse mâinile obosit după gâtul meu, curprinzându-mi gâtul şi îmbrățişându-mă în modul lui inocent şi plin de sentimente.

— Alege tu una, iepuraș. Fugi! l-am împins uşor spre baie, obținând câteva chicote prețioase din partea lui.

Imediat ce m-am asigurat că micuțul se descurcă de unul singur, am revenit la monotonia mea şi la strâns vasele de după cină. Evenimentele din ultima vreme alături de energia debordantă a micuțului m-au obosit groaznic. Gissele îşi rărise vizitele odată cu aflarea faptului că Dylan era plecat din oraş, iar citația de la tribunal îmi provocase mari dureri de cap.

Speram că era doar un coşmar, însă era scris negru pe alb că Giselle îşi dorea ca ea să aibă custodia lui Edy. La toate acestea se mai adăuga şi faptul că Dylan nu a mai răspuns de câteva zile la telefon. Înțelegeam că era plecat în interes de serviciu, dar era suficient să-mi trimită un mesaj în care să-mi spună că e bine şi eram mulțumită. În lipsa unuia, nu puteam să mă gândesc la ce îl reținea să mai ia legătura cu mine.

Am oftat obosită, ridicând volumul televizorului aproape de maxim. Aveam nevoie de orice doar pentru a scăpa de liniştea asta atât de asurzitoare ce dăinuia în ultimul timp în jurul meu.

Christian se întâlnea în continuare cu Lisa, lucru pe care nu-l agreeam deloc. Nu ştiam ce voia Lisa mai exact să facă, dar eram sigură că nu urma ceva bun. Reproşurile ei la adresa relației mele cu Dylan au continuat şi după acea seară, fapt care a dus la o ieşire nervoasă din partea mea şi la distrugerea oricărei urme de prietenie sau ce-o fi fost între mine şi Lisa.