Căutând-o pe Julieta

Capitolul 11

       — Să fii cuminte, Edy! îl atenționă Dylan ridicându-se. Îmi zâmbi călduros, îmbrățişându-mă şi mulțumindu-mi încă o dată.

       Împreună cu micuțul blonduț, ne-am luat la revedere de la el, urcând apoi în bloc. Se pare că voi avea ocupație serioasă în următoarele ore cu Edy. Energia lui debordantă mă obosește destul de mult, însă îmi amintesc că trebuie să stau cu ochii pe el mai mereu. Cine ştie ce se poate întâmpla dacă nu sunt atentă.

       — Ce vrei să facem, frumuşelule? l-am întrebat, ciufulindu-i părul blonduț şi ondulat.

       — Mâncale? întrebă sfios jucându-se cu o figurină din porțelan luată de pe măsuța de la intrare.

       — Ți-e foame? l-am întrebat la rândul meu curioasă. Oare chiar aşa de ocupat a fost Dylan?

       — Tati nu stie să facă mâncale. E scâlboasă! afirmă înstrâmbându-se la mine. De obicei, părinții au tendința să le ofere micuților cea mai sănătoasă mâncare şi din cauza asta, copii au impresia aceasta, la fel cum o are şi Edy.

       — Ştiu un loc bun în care putem mânca multe, multe prăjituri, Edy. Cu ciocolată sau cu vanilie, i-am spus eu într-un mod cât mai atractiv.

       — Melgem! comandă fugind pe hol pentru a se încălța. Era atât de amuzant cum încerca să-şi lege şireturile chiar dacă nu ştia cum s-o facă la propriu. După ce mi-am luat paltonul subțire şi cafeniu, l-am ajutat pe Edy să se încalțe, întrecându-ne până jos. Bineînțeles că am pierdut, micuțul era mult mai rapid şi energic decât mine, o babă în devenire.

       După ce că era aproape să cad, am şi deranjat o familie de bătrânei de la parter, ca mai apoi să îl văd şi pe Edy râzând de mine.

        — De ce râzi? l-am întrebat terminată încercând să îmi calmez respirația.

        — Pentlu că te-am întlecut, spuse mândru. Îşi lăsa dințişorii la vedere, zâmbindu-mi sincer. Mi-am ridicat sprâncenele zâmbindu-i şi eu pentru prima dată pe ziua de azi.

        — Ți-ai întrecut doamna educatoare, nu? l-am întrebat prinzându-i mânuța pentru a ne îndrepta spre cofetăria mea preferată. Sunt sigură că şi lui Edy îi va plăcea la fel de mult, mai ales că sunt atât de multe bunătăți înăuntru.

       — Domnisoala educatoale, mă corectă el serios. Tati mi-a spus să nu-ți spun asa, completă blonduțul chinuindu-se să țină ritmul cu mine. Văzând că îl obosesc, am decis să mergem mai lejer, mai ales că vântul de toamnă era destul de rece.

       Aşa deci? Se pare că Dylan mă respectă mai mult decât aş fi crezut, iar asta mă face să mă simt ciudat de bine. Oh, stai. Trebuie să nu păstrez distanța cu orice părinte, iar eu ce fac?

       Clopoțelul de la intrare mă făcu să mă trezesc din gândit, realizând că micuțul deja a intrat. Probabil îi era frig, iar poftă de prăjituri îl împinsese să intre fără să mă mai aştepte şi pe mine.

       N-am mai stat pe gânduri aşa că am intrat şi eu, bucurându-mă de căldura plăcută din interiorul cofetăriei. Aveau aici multe măsuțe şi scăunele, însă ce atrăgea mai mult atenția, erau vitrinele cu minunății. Acolo l-am zărit pe blonduț analizând fiecare tip de prăjituri, pot să pariez că nu mai ştie ce să aleagă acum. Băiatul şaten care se ocupă de vânzarea prăjiturilor îl văzu aşa că îl întrebă ce doreşte. Bineînțeles că Edy îi arătă cu degețelul arătător spre o prăjitură cu frişcă şi capşuni. Înseamnă că îi plac capşunile.