Căutând-o pe Julieta

Capitolul 16

Hei, ce mai faceți? Îmi cer mii de scuze pentru că nu am mai postat de mult timp, dar se pare ca scoala m-a terminat saptamana trecuta. Vreau sa vad ce credeti despre ce s-a întâmplat in acest capitol. S-au schimbat multe. Lectura plăcută!

   
        Îmi e mai bine aşa, mi-am spus în gând, privind-o pe mama serioasa. Era şocată de ce îi povesteam, la fel cum era şi Christian din colțul uşii. Nu îndrăznise încă să îmi vorbească şi ei bine, nici eu nu am avut inițiativă în a face primul pas. L-am lăsat să mă ignore.

       — Atâta timp şi s-a ajuns la asta, Julie. Ceva nu a mers, mi-a răspuns blând, turnându-mi ceai de mentă în cană.

       — El a avut inițiativa, nu eu! am asigurat-o pentru a nu ştiu câta oară.

       — Şi asta s-a întâmplat când? i-am auzit vocea fratelui meu.

       — Am fost să îi cunosc părinții, rigizi şi cu privirea aspră, în prima zi în care am ajuns aici. El mi-a reproşat câteva lucruri, însă nu i-am susținut punctul de vedere şi asta la enervat a naibii. Bineînțeles că nu am mai ajuns la întâlnirea programată cu mult timp înainte pentru că apăruse brusc o problemă în compania condusă de ai lui şi evident, eu nu eram mai importantă decât banii. În seara aceea mi-a comunicat ce are de gând să facă şi iată-mă aici.

       — La mămica, mă imită el într-un mod mai mult decât enervant. Se pare că nu scăpase de răutatea aceea care m-a făcut să-l trimit acasă.

       — Ce-i cu tine, Christian? îl apostrofă mama. Sora ta vine o dată sau de două ori pe an şi tu te găsești să te porți urât fix atunci.

       — Nu-ți face griji, mamă! Oricum plec, mi-am făcut bagajele şi mă pregătesc pentru câteva ore de drum obositoare. Vreau să mă bucur de cele câteva zile libere singură, am spus, aruncându-i o privire plină de apropouri la adresa lui Christian.

       — Ştii că îți accept orice alegere, Julie! mă încurajă mama, terminând treaba de la bucătărie. Te mai aştept de sărbători, scumpo! Să ai grijă de tine şi nu neglija mâncarea! continuă ea să îmi dea sfaturi, nu înainte de a mă sufoca cu o îmbrățișare călduroasă.

       — Aşa voi face! Abia aştept să vă revăd.

       — Eu trebuie să plec la muncă aşa că aveți grijă să nu vă bateți, ne atenționă în glumă, făcându-se dispărută după uşa metalică a apartamentului. Am rămas o perioadă scurtă de timp cu zâmbetul pe buze şi cu privirea în zare.

       — Bănuiesc că e timpul să plec, nu? l-am întrebat ironică, ridicându-mă de la masă pentru a-mi lua micul meu bagaj şi pentru a mă întoarce la mine acasă.

       — Julie... ştii că n-am vrut să sune chiar aşa dur, nu? l-am auzit, întrebându-mă cu o voce schimbată.

       — Probabil, i-am spus scurt, ignorându-l.

       — Oh, haide! Nu-mi face una cu asta, a spus dezamăgit, ca mai apoi să mă trezesc la pieptul lui şi fără aer.

       — Ce să fac? am murmurat în bluza lui, simțind cum mă emoționez pe secundă ce trece. I-am dus lipsa într-un fel. Fie el bun sau rău, nesuferit sau glumeț, e fratele meu şi nu pot schimba asta.

       — Să fii supărată pe mine! Ştiu că ți-am dat multe motive, dar nu pot să te ştiu departe de mine şi pe deasupra şi singură. Mă ierți? m-a întrebat el cu speranță, plimbându-şi mâinile pe spatele meu în încercarea de a mă încălzi.