Câștigător Wattys2016
Prima publicare: 2016
Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna!
Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară.
Xavier Valeante cade în capcana unei iubi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Amintirile frumoasei excursii din Spania au fost șterse de excesele de furie ale lui Xavier. Stăteam în patul din camera lui, încuiată pe dinăuntru sau mai bine spus închisă pe dinăuntru cu un scaun pe care îl proptisem în clanță. Nici nu îmi amintesc decât ori zbierase Xavier să îi deschid, dar fie mă prefăceam că dorm, fie nu îi răspundeam.
Încheietura mâinii drepte mă ustura, iar urmele degetelor lui erau încă imprimate pe pielea palidă și fragedă. Lacrimile îmi erau uscate pe obraji, iar inima mă înțepa dureros când amintirile îmi reveneau în fața ochilor.
Cu ce eram eu vinovată că el băuse și că fosta lui iubită spusese în gura mare că era însărcinată? Cu nimic. Dar Xavier mă bruscase pentru că, citez „tu m-ai îmbătat”. Eram sătulă de sălbăticia lui și voisem să îl plesnesc când mă jignise, însă îmi păstrasem demnitatea pe care, din păcate, el nu o avea.
— Eliana?
Vocea lui spintecase liniștea din cameră și tot odată, activase spaima din interiorul meu.
— Mhm? am răspuns cu vocea slabă, crezând pentru o clipă că nu mă auzise.
— Deschide și hai să mănânci! vocea lui sunase ceva mai calmă de data aceasta, semn că furtuna din interiorul lui trecuse.
M-am ridicat din pat cu greu, confruntându-mă cu o oboseală cronică și cu o durere copleșitoare a cărui cauză stătea dincolo de ușă.
Am ferit cu atenție scaunul, apoi am deschis ușa cu reticență, lovindu-mă de nimeni altcineva decât Xavier. L-am privit neutră în ochi, nemaifiind capabilă de compasiune ori altceva. Bărbatul din fața mea nu merita nimic din partea mea.
Mă privise serios, căutându-și totodată cuvintele, însă făcusem un pas în dreapta lui pentru a-i arăta că, de fapt, nu am nevoie de compasiunea lui. Putea să i-o ofere, în schimb, Vivienei și viitorului ei copil.
— Elian--
L-am întrerupt cu o încruntătură, însă când mi-a prins încheietura și m-a tras înspre el, am cedat. Mă temeam atât de tare că avea să mă rănească în vreun fel încât oasele din corp îmi tremurau ușor. Mi-a cuprins obrajii cu palmele însă i le-am îndepărtat imediat, simțind cum lacrimile încep să mi se adune din nou în ochi.
— Nu mă atinge! i-am ordonat cu vocea aspră, luându-mă prin surprindere chiar și pe mine.
— Mama e jos, vorbise el, din nou, lăsându-și mâinile să îi cadă pe lângă corp.
— Foarte bine. Poate îi spui că aștepți un copil!
Se încruntase și îmi blocase calea înainte ca eu să fac vreun pas.
