„Domnişoara psiholog"| necesită corectare

Capitolul 23

M-am pierdut.

Xavier

          Amânam momentul cu câte o țigară. Aprindeam una acum, o fumam pe jumătate, priveam cum scrumul cădea sub adierea rece a vântului și o aruncam. Eram sătul de fumat, nu îmi mai puteam simți nimic din cauza fumului, a aromei de tutun...

        Cântecul surd al porților de fier a răsunat în zare, iar farurile luminoase ale unei mașini străine ce înainta pe alee mă făcuseră să mă ridic de pe treptele casei.

        Pașii îmi erau apăsați și fermi pe cărarea pietruită în timp ce țigara dintre degetele mele căzuse pe undeva pe iarba de lângă alee. Era o mașină albă, ceva ce nu mai văzusem în curtea casei mele, iar șoferul ei, un bărbat cam de vârsta mea, o figură ce îmi oferise un sentiment de deja-vu. L-am privit pe brunetul cu ochi întunecați cum a coborât din mașină și a străbătut drumul până la mine cu pași mărunți. Trebuie să reînoiesc regulile pentru portari ori o să mă trezesc cu toți jurnaliștii în curtea mea.

                — Îl caut pe Xavier Valeante, îmi spuse el sigur pe sine în timp ce privea împrejurimile cu atenție. Mă încruntasem involuntar când îl văzusem făcând asta și fără să vreau, am simțit cum repulsia îmi curge prin vene. Mi-am afundat mâinile în buzunarele pantalonilor și mi-am curățat gâtul, hotărât să vorbesc.

                — E chiar în fața ochilor tăi. Dacă te-ai uita la interlocutorul tău când ai vorbi, ai ști că nu mai trebuie să pui întrebări, l-am luat la rost, văzând cum pe fața lui apare un zâmbet ironic.

                — Deci tu ești iubitul Elianei! vocea lui păstra aceași tonalitate, ironică. Voia neapărat să scoată tot ce e mai rău din mine...

        Killian, oare pentru ce ai venit tu aici?

                — Eu sunt. Nu îți vine să crezi?

                — Mda, nu-mi vine să cred cu cine s-a încurcat fata pe care o iubesc! chicotise amuzat în timp ce se prefăcea că își șterge lacrimile din colțurile ochiului.

        Am văzut roșu în fața ochilor, zău! Voiam să îi strâmb zâmbetul murdar de pe față, dar m-am abținut. Purtam un nume pe care nu voiam să îl murdăresc cu ingratitudine și acte violente. Dacă l-aș fi bruscat câtuși de puțin, ar fi fugit în presă ca o găină fricoasă, câștigând în defavoarea mea.

                — Atunci pot să spun ce iubire sinceră ai pentru ea din moment ce e cu mine, Killian!

        Uimirea s-a scăldat în întunericul ochilor lui când i-am pronunțat numele, și încercările lui multi de a-și relua superioritatea s-au dovedit a fi în van.

                — Îți vrea doar banii, Xavier!
                — Patetic! am exclamat nervos, întrerupându-l.

        Intențiile lui nu îmi erau clare, însăși cuvintele lui păreau trase de coadă. Venise să îmi spună că o iubește pe Eliana apoi ca un laș rămas fără argumente a trecut la amenințarea clasică.

        Dintr-un pas, am ajuns în dreptul lui și dintr-o zvâcnire de moment i-am înșfăcat cămașa în pumni, impumându-mă.

                — Spre informația ta, Eliana nu mi-a cerut un ban. Acum ieși naibii de aici! Ce credeai, stârnești puțină furtună și o iei înapoi pe iubita ta? Mhm?

        Killian a deschis gura să spună ceva, însă niciun sunet nu a ajuns la urechile mele.

                — Așa credeam și eu, am concluzionat când i-am dat drumul.