„Domnişoara psiholog"| necesită corectare

Capitolul 36

          E L I A N A

                  — Desigur că face parte din familie, Xavier intervenise cu repeziciune, făcându-mă să mă simt amețită pe dinăuntru. Erau sentimentele ce îmi scăldau interiorul de fiecare dată în care mă gândeam la el, vorbeam cu el sau pur și simplu îl priveam. Era o dependență emoțională pe care eu o manifestam pentru el și pe care el, la rândul lui, o manifesta pentru mine. Își desfăcuse sacoul cu o mișcare elegantă și se așezase în capătul canapelei după ce dăduse mâna cu moderatorul emisiunii și schimbase câteva îmbrățișări cu celelalte tipe de prin platou. Toate erau atât de înalte și slabe, frumoase și elegante, încât mă simțisem ca Cenusareasa în propria ei poveste. Țărăncuța s-a îndrăgostit de prinț și a ajuns la palat unde, brusc, s-a îmbătat cu iluzia că este frumoasă și potrivită pentru prințul ei. Ironic, nu?

                   — Eliana și-ar fi dorit să fie alături de noi în seara asta, dar se pare că o răceală a răpit-o de la distracție! Karina intervenise cu vocea ei energică și intenționat sau nu, îi făcuse pe toți să zâmbească. Inclusiv pe Xavier, zâmbetul lui aproape că îi lăsase mască pe cei din platou pentru că să fim serioși, Xavier nu zâmbea prea des.

                   — Însănătoșire grabinică! murmurase una dintre cele două fotomodele, arătându-și fața spre cameră ca și când chiar mi-ar fi urat din tot sufletul să mă fac bine. Păcat că nu eram bolnavă!

                   — Vă bucurați de un succes înfloritor în ultima vreme, iar familia dumneavoastră pare să capete membrii noi pe zi ce trece, cum vedeți aceste schimbări, domnule William? moderatorul se grăbise să pună primele întrebări. Nu știu dacă fusesem eu ușor paranoică, dar tonul bărbatului ce coordona emisiunea mi se păruse puțin ironic.

          Mă așezasem pe pat și privisem cu dinții încleștați fețele tuturor celor ce erau încolțiți de camere. Karina zâmbea necontenit în timp ce își privea tatăl cu atenție, iar din când în când se mai juca cu brățara din jurul încheieturii mâinii drepte, semn că avea emoții. Xavier, pe de altă parte, părea atât de impunător, dar și calm în același timp încât mă întrebam dacă era real. Părea ca un model desprins dintr-o revistă de modă, iar privirile celor două modele, bănuiesc, se răsfrângeau mereu asupra lui. Bine! Era momentul să mă văicăresc de urâțenia mea!

                   — Fiecare își alege partenerul în viață așa că e normal ca familia noastră să mărească. Mai rămâne Karina disponibilă, glumise domnul William și câștigase un zâmbet urât din partea Karinei. Xavier schițase un zâmbet scurt, rămânând la expresia lui misterioasă. Oare el voia doar să îmi facă în ciudă pentru că îl lăsasem singură pe ultima sută de metrii.

                   — Asta nu o să se întâmple prea curând, Karina contracarase rapid, uimindu-și unchiul cu tonul hotărât pe care îl folosise.

          Nici nu voiam să mă gândesc la Ashmere care probabil se uita și el la interviu de undeva din sufragerie. Eram sigură că deja credea că nu mai avea nicio șansă cu ea și asta mă intrista. Ashmere era bărbatul perfect pentru ea, dar Karina se rezuma la a schimba doar câteva cuvinte cu el, deși în mod normal, era foarte vorbăreață.

                   — Mai vedem noi, domnul Wiiliiam își curățase gâtul și râsese scurt după care își reluase zâmbetul, gândindu-se la ceea ce avea să răspundă la partea cu afacerile. Acolo erau lucruri mai periculoase decât Karina.

                   — Cât despre afaceri, munca continuă se transformă în recompense substanțiale după ceva vreme, nu credeți?

          Bleah! Nu-mi plăceau discuțiile lor despre arhitectură. Erau intricate și misterioase pentru o neștiutoarea ca mine, dar conform spuselor lui Xavier, ei erau acolo să se promoveze în media pentru mai binele afacerilor lor.