Câștigător Wattys2016
Prima publicare: 2016
Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna!
Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară.
Xavier Valeante cade în capcana unei iubi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
E l i a n a
- Aș prefera să rămân în camera mea! am vorbit încă așezată pe pat, privind cum expresia lui Xavier trece spre uimire.
- Atunci pot să vin eu, se oferise de îndată, făcându-mă să dau din cap în semn că nu. Nu voiam să îmi împart liniștea cu el, din nou. Nu în seara asta.
- S-a întâmplat ceva? vorbise detașat în timp ce își strângea degetele în jurul clanței aurite.
S-a întâmplat că vreau să citesc carnetul din geanta ce se afla sub patul tău!
- Nu, sunt doar obosită.
M-a privit pentru câteva clipe, necrezându-mi spusele, dar în cele din urmă plecase. M-am coborât din pat cu pași iuți și am închis ușa pe dinăuntru cu o cheie masivă, iar mai apoi m-am aplecat sub pat și am tras geanta de voiaj. Într-un buzunar interior stătea un carnet cu învelitoare dintr-un carton mat de culoare neagră, iar într-un colț erau încrustate cu pietre două litere. I.V
Mă așezasem pe covorul pufos și îmi încrucișasem picioarele în timp ce degetele ștergeau cu atenție praful ce se lipise de carton. Am deschis carnețelul, găsind un fragment pe prima pagină.
„Dragă jurnalule, Bună, sunt Irinna Valeante, sora Karinei Valeante și scriu aici pentru că în casă nu pot spune nimănui ce văd, ce observ... Unchiul Valeante, tatăl lui Xavier ne-a rugat să venim la casa lui Xavier pentru a-l înveseli. Situația scăpase de sub control. Revin, bate cineva la ușă."
Karina avusese sau mai avea o soră? Cum se făcuse că nimeni nu întrebase de ea în luna de zile în care stătusem aici? Capul îmi vâjâia puternic, iar rândurile scrise caligrafic mă atrăgeau spre secretul pe care carnetul îl purta.
Îmi închisesem pleoapele cu putere, întrebându-mă dacă era corect să intru în viețile unor oameni. Mama spunea că e mai bine să lași secretele să se descopere singure, căci i persoană nu poate ține nimic pentru el însăși. Dar simțeam că Felix Xavier Valeante ar putea păstra o viață întreagă secretul trecutului lui.
Inspirasem adânc și dădusem pagina cu atenție, lovindu-mă de un lănțișor auriu ce era legat cu ață roșie de colțul foii.
„Dragă jurnalule, Xavier zice că-s mică, că nu știu ce e iubirea, dar spune-mi tu, când îl vezi prin gaura cheii că o ceartă pe iubita lui, ai crede că sunt îndrăgostiți? M-am uitat prin gaura cheii, am fost hoțomană, proastă, needucată... așa cum îmi zice Xavier. M-am uitat încă odată, aseară când verișorul meu ci ochi de gheață plecase cu prietenii lui în club, să se distreze. Era prietena lui, roșcata cu privirea otrăvită, se ținea de mână cu un bărbat fără tricou. Au început să se sărute și am plecat, îmi era scârbă de ea, îmi părea rău de Xavier. Spune-mi, jurnalule, un văr așa de bun ca brunetul meu ar trebui să aibă o iubită ce se pupă cu toți prietenii lui? Spune-mi! Sunt mică, dar voi înțelege la cei șaptesprezece ani ai mei."
