Câștigător Wattys2016
Prima publicare: 2016
Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna!
Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară.
Xavier Valeante cade în capcana unei iubi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Trebuia să fii fost proastă când crezusem că ideea de a-i spune lui Xavier că vreau să plec acasă. Nu-mi amintesc decât că m-am trezit în camera lui, din nou, și că ușa era încuiată.
Trebuia să fii fost beată când am crezut că...
Că ce? Eliana, te-ai băgat singură în rahat.
Stai că vezi tu, Xavier!
Nu am apucat să mă ridic din pat că sunetul surd al cheii împânzise camera. M-am sprijinit de tăblia patului și am privit un punct fix de pe perete, mai ales schița unui chip feminin. Mereu mă întrebasem cine poate fi.
- Văd că ești matinală, scumpo! vocea guturală a lui Xavier sunase rece, stârnind în mine furia de care nu mă crezusem capabilă.
- Nu vorbi cu mine, prefăcutule! i-am vorbit printre dinți în timp ce dădusem pătura ce îmi învelea picioarele la o parte.
- Nu vorbești, nu ne înțelegem! pusese el condiția de îndată, făurindu-și calea spre mine. Ce mai vrea să obțină de data aceasta?
L-am ignorat și am strâns pătura în așa fel încât totul să fie cât mai ordonat, însă când Xavier remarcase că nu îi acordam atenția de care avea nevoie, mă prinsese de încheietura mâinii drepte și printr-o mișcare bruscă, m-a făcut să îi înfrunt privirea. Ochii lui scânteiau, din nou, întunericul, căci își pusese lentilele de contact colorate, înlesnind apropierea fizică de mama lui vitregă. Pielea îi era palidă, cearcănele săpau adâncituri colorate în pielea lui palidă, iar părul îi căzuse leneș pe frunte în bucle crețe și umede.
- Ești o mârșăvenie de om, Xavier! Să nu te aștepți să fii tratat corect! i-am vorbit, din nou, supărată de-a dreptul de faptul că m-am întors de unde am venit. Ceva provocase atitudinea lui, din nou, dar nu puteam să realizez dacă eram eu sau nu.
Nu îi convenise ceea ce îi spusesem așa că apelase la singurele arme ce dădeau rezultate convingătore: amenințările și violență.
- Mai repetă odată, dulceață! mă îndemnase cu vocea blândă, făcându-mă să simt fiori pe șira spinării când îmi întorsese încheietura, făcându-mi oasele să pocnească ușor. Am strâns din dinți atât de tare încât am simțit că îmi voi mușca obrazul interior cât de curând.
- Ești o pramatie! i-am scuipat cuvintele în față, sfidându-i siguranța pe care o emana din toți porii. În clipa în care mă întorsese cu spatele la el și îmi rotise brațul la spate, am realizat că nu ar fi trebuit să îi opun rezistență. Nu merita...
- Repetă, dulceață! mă îndemnase cu glas răgușit, șoptindu-mi cuvintele la ureche în timp ce respirația lui se răsfrângea pe pielea din jurul gâtului, făcându-mă să mă simt amețită. Îmi mai strânsese brațul în așa fel încât să scâncesc de durere, după care îl eliberase.
