Câștigător Wattys2016
Prima publicare: 2016
Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna!
Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară.
Xavier Valeante cade în capcana unei iubi...
— E ușor să spui îți dai cu părerea, știi? vorbisem fără să știu a cui era vocea. Aveam o vagă idee, dar era eronat să cred că era Eliana. Și totuși, vocile lor păreau atât de asemănătoare.
— E și mai ușor să construiești păreri, Xavier. De ce nu mă întrebi cine sunt, mhm? Te temi de cineva?
Am înghițit în sec amăreala ce îmi invadase gura și pentru câteva secunde avusesem impresia că nu mai știam cum să respir. O căldură moleșitoare îmi cuprinsese pieptul, iar piciorul începuse să mă doară mai tare ca înainte. mă întorsesem reticent pe călcâie și șovăisem la vederea Elianei. Își avea, din nou, părul blond, iar ochii ei păreau obosiți, albul fiind înlocuit de o nuanță rozalie. Era o imagine înfricoșătoare și eram sigur că ceea ce văzusem în fața ochilor nu era decât un coșmar.
— Cine ești? O întrebasem cu gâtul uscat, chinuindu-mă să fac câțiva pași înspre ea. Însă ea îmi copiase mișcarea pentru a se depărta de mine. Cu siguranță era un vis. Mă simțeam confuz, mă simțeam plutind într-o stare de confuzie totală.
— Eliana. Credeam că mă știi, vorbise ea uimită în timp ce își trecuse degetul arătător peste buzele acoperite de un strat de ruj roșu. Arăta atât de matură, iar vocea ei era disperată.
— Tu nu ești ea. Nu vorbești ca ea, nu te comporți ca ea, îi spusesem cu glasul răstit în timp ce încercasem să mă îndrept spre ea, dar mă oprisem când simțisem că nu mai puteam respira. Mă simțeam ca și când cineva m-ar fi strâns de gât, însă în afara mea și a Elianei nu mai era nimeni.
— Ai dreptate. După câte mi-ai făcut, nu mai pot fi eu, Eliana pe care o știai de dinainte. M-ai făcut să vreau să îmi căpătuiesc zilele, și într-un final ai reușit. Nu ai fost niciodată destul de curajos încât să îți lași orgoliul de o parte și să mă aperi de toate pericolele din familia ta. Ai fost întotdeauna interesat de propriul tău bine. Nu mă acuza că m-am schimbat când tu ești singurul responsabil pentru asta.
Începusem să nu mai disting culorile, să nu mai simt dacă am ceva sub călcâie sau dacă am ceva pe lângă mine, doar durerea din piept devenise din ce în ce mai stranie și mai proeminentă.
— Noi nu putem fi împreună, Xavier. Putem fi doar două ființe separate. Doi oameni care au trăit cumva și cândva pe pământul acesta, vocea ei devenise din ce în ce mai fadă pe măsură ce lumina din fața ochilor mei dispăruse complet.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
***
Eliana
Stăteam liniștită pe canapea așteptând vreo veste, era un lucru pe care îl practicam de câteva săptămâni încoace și îmi făcuse o obișnuință din a sta nedormită. Eram într-o continuă grabă nu puteam mânca cum trebuie și mă simțeam slăbită tot timpul. Motivul?
