Câștigător Wattys2016
Prima publicare: 2016
Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna!
Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară.
Xavier Valeante cade în capcana unei iubi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi era cald, mâncărimile nu îmi dădeau pace, iar dorința de a bea apă rece nu mă lăsa să dorm liniștită așa că m-am ridicat din pat și am aprins lampa de pe noptieră, uitându-mă în spatele meu pentru a mă asigura că brunetul doarme. Însă în loc de un Xavier adormit nu am găsit decât pătura mototolită și un creion. Îl uitase, din nou, în pat când terminase de schițat. Ceva se întâmpla cu el în ultima vreme pentru că se concentra atât de mult asupra muncii încât ieșea din cameră pentru a mânca și a pleca, eventual, la birourile firmei.
Am luat paharul gol și am deschis ușor, observând lumina ce provenea de jos, probabil cineva era însetat sau, din potrivă, înfometat. Am coborât scările atentă, având grijă să nu mă împiedic în pantalonii de mătase ce îmi atârnau leneș pe solduri și se răsfrângeau peste tălpi.
Am intrat în bucătărie și am turnat apă rece în pahar apoi m-am întors pe călcâie, privind înspre living. Oare unde era Xavier? Curiozitatea nu m-a lăsat în pace așa că m-am îndreptat spre living văzând că luminile erau aprinse, dar că nimeni nu era acolo. Oamenii ăștia aruncă saci de bani doar pe întreținere! Mi-am întors privirea spre peretele din sticlă și privirea mi-a stăruit asupra unui foaier cu pereți de sticlă, la rândul lui, și acoperiș din lemn. Am deschis ușa fără să mă gândesc și am țopăit cu picioarele goale prin iarba udă, simțind răcoarea serii cum îmi mângâia pielea. M-am strecurat în foaier cu atenție, având grijă să nu fac greșeli și nu mare mi-a fost uimirea când am l-am văzut pe Xavier dormind cu capul pe masă, sub fața lui fiind nimic altceva decât proiectul la care lucra.
Am pierdut minute bune privindu-l. Pielea îi era palidă din cauza lipsei de odihnă, genele negre se odihneau pe obrazul lui, iar părul i de revărsase pe frunte în cârlionți adorabili. Buzele rozalii îi erau presate de masă, făcându-l să pară bosumflat. Xavier cel adormit mă făcuse să zâmbesc și fără să vreau, m-am trezit trecându-mi mâinile prin părul lui, aranjându-l în așa fel încât fruntea să îi fie dezgolită. Pielea lui era atât de fină încât nu vedeam nici măcar un rod cât se poate de fin.
Simțindu-mă stânjenită de faptul că îndrăznisem să îi ating părul când el nici măcar nu știa de asta. Aparent, în mintea mea, Xavier era ca un porțelan scump pe care nu îmi permiteam să îl ating de frica de a nu se sparge. Mi-am retras mâna din părul lui și, în schimb, am așezat-o pe antebrațul lui, încercând să îl mișc în așa fel încât să nu se trezească brusc.
- Xavier, trezește-te! i-am cerut cu vocea șoptită, făcându-l să își mute capul în așa fel încât să nu mă audă. Fir-ar!
- Xavier!?
Mârâise răgușit și își ridicase capul de pe masă cu greu, abia reușind să își țină pleoapele deschide. Sprâncenele lui s-au unit în confuzie când m-a văzut, iar ochii lui erau acum de un albastru spre verde.
- Cât am dormit? mă întrebase uimit în timp ce își reluase creionul în mână și privise încruntat foaia. Își frecase ochii cu mâinile si își pusese ochelarii, apucând rigla gradată în mâna stângă.
