At Least Last

Capitolul 5

-Ioana, imi spune cu zambetul pe buze
-Lucas... ii spun inghitind in sec
-Intotdeauna o placere!
-M-as indoi de asta...
-De ce draga mea? Nu-mi spune ca te-a afectat comportamentul meu din ultimile trei zile, imi spune el cu un aer inocent
-Ce comportament? Nu am simtit nici o schimbare...
-Ah, bine. Sa inteleg ca te interesez mai mult, dezinteresat. Atunci voi ramane asa..

    Se roteste pe calcaie si paraseste incaperea, eu ramand masca. Acum ce ar trebui sa fac? Cum ar trebui sa ma comport? Pana la urma el ce cauta aici? El e "fratele", nu-i asa?

*

-Ce zici, vi?, ma intreaba prietena mea entuziasmata
-Nu stiu Sophie, nu prea ma simt bine. Du-te tu, ne vedem la cina..
-Bine. Cum doresti..

     Monique tocmai ce ne-a propus sa mergem cu ea la cumparaturi, insa chiar nu aveam chef. Din cate stiu eu, Lucas si Leo fac nu stiu ce in gradina, asa ca am de gand sa ma relaxez. Sophie parea foarte incantata de ideea de a merge la cumparaturi cu mama ei, asa ca nu aveam de gand sa o opresc. Am urcat scarile si am intrat la ea in camera. M-am asezat in pat, cu o carte in brate pe care am luat-o la nimereala din biblioteca prietenei mele, pentru a trece timpul mai repede. Era asa de liniste in toata casa, incat mi-a facut foarte bine. La camin nu as fi putut sa fac asta, nici in al noualea ceas. Acolo toata lumea e agitata, asculta muzica tare sau rade prea zgomotos. Iar in momentul asta aveam nevoie de liniste. Nu trec nici zece minute de cand ma urc la Sophie in camera cand deja am un musafir. Zambeste miseleste si intra in camera, fara sa cauzeze cel mai mic zgomot

-Doar nu credeai ca am de gand sa te ignor acum, cand am ocazia sa vorbesc cu tine, nu-i asa?, ma intreaba Lucas imediat ce se aseaza langa mine
-Nu stiu... esti foarte imprevizibil, ii spun inca incercand sa ma concentrez asupra cartii
-Uita-te la mine!, imi zice calm
-Ce e?, il intreb imediat ce imi intorc privirea spre el
-Ce s-a intamplat?
-Ce sa se intample? Incercam sa citesc ceva!, ii spun vizibil deranjata
-Uite, tot ce imi doresc eu e sa te cunosc, nimic mai mult. Mai e o saptamana si dupa, domnul Fontaine se va intoarce la catedra.
-Stiu...
-Deci.. ce ai vrea sa facem?, ma intreaba vesel

     Eu ma rezum la a ridica impasibil din umeri iar el propune sa ne uitam sa un film. Accept, desi nu sunt atat de incantata de idee. Filmul l-a ales el, eu fiind putin distanta. Nu ma intelegeti gresit, doar ca... mi se parea ciudata schimbarea asta de comportament. Era complet diferit acum. Era calm si sociabil, exact  cum l-am cunoscut.  Ne-am asezat amandoi pe una din canapelele din sufragerie, pentru a viziona filmul. Lucas alesese un film de actiune,evident. Nu ma deranja deloc. Nu e ca si cum am fi impreuna sau ceva, pentru a ne uita la filme de dragoste sau alte chestii. M-am conformat deciziei lui, fara a adauga nimic. M-am cufundat in canapeaua pufoasa si mi-am ridicat picioarele de pe podea pentru a ajunge in pozitia turceste. Filmul a inceput in scurt timp, ca de obicei, arme, crime, explozii zgomotoase, nimic iesit din comun. Nu pot sa neg si sa spun ca nu ma oboseau toate astea...
-Ioana! Trezeste-te!, ii aud vocea lui Lucas

    Imi dezlipesc pleoapele incet, cu greutate si il privesc in acei ochi caprui.Se pare ca am adormit pe parcursul filmului. Statea foarte aproape de mine, nasurile noastre aproape atingandu-se. El nu spunea nimic, eu nu spuneam nimic. Era asa de liniste, asa de bine. Ochii mi se atintesc, involuntar asupra buzelor sale. Milioane si milioane de ganduri mi-au strabatut mintea, milioane si milioane de fluturi stomacul, milioane de sentimente mi-au napadit inima mea sensibila, totul fara voia mea. Imi indrept din nou privirea spre ochii sai, observand ca el m-a privit incontinuu. Devenea stanjenitor momentul.. Ce ar trebui sa fac? Sa-l sarut? Nu! Categoric nu! Sa ma indepartez? Nici asta nu vreau...

     In timp ce purtam o lupta cu mine, usa de la intrare se deschide iar Lucas se ridica rapid de pe canapea. Erau Sophie si Monique, care venisera de la cumparaturi. Imi dreg glasul si incerc sa iau pozitia de "Sunt relaxata, nu s-a intamplat nimic". Sophie ma priveste putin suspicioasa, insa eu ii evit pe cat pot privirile. Ma ridic si ma duc sa o ajut cu bagajele. Cred ca avea in jur de zece pungi uriase in fiecare mana.  O descotorosesc de o parte din ele si dau sa urc la etaj.