At Least Last

Capitolul 13

-Of Claudia, daca ai stii cat am sa iti spun...

I-am povestit tot. Absolut tot! Fiecare sentiment in parte, de la gelozie cand l-am vazut prima oara cu Bridgette la fericire sau extaz. El m-a facut sa trec prin atat de multe lucruri, atat de multe stari. Face parte din mine si asta ma baga-n sperieti. Ii povestesc cu zambetul pe buze de noapte de gala la care am participat, de modul in care s-a infuriat cand m-a vazut cu Jean-Yves sau cum m-am prefacut adormita pe bancheta din spate a masinii lui, de nonsalanta cu care am trecut pe langa el in prosop, tot. Si mi-a prins asa de bine!Claudia spre deosebire de Lavinia care parea chiar imbufnata cand i-am povestit, se prapadea de ras si asta m-a facut sa zambesc.

Ne-am petrecut restul zilei plimbandu-ne si bucurandu-ma de ultima zi aici. O sa imi lipseasca Romania dar inauntrul sufletului meu, mai mult imi lipseste el si asta chiar ma ingrozeste. Mi-e frica, o recunosc. Mi-e frica de momentul in care o sa realizez ca m-am indragostit irevocabil si iremediabil de el si nu o sa am ce sa mai fac.

*

Aeroportul Otopeni. Privesc in jurul meu si vad fete fericite ori ca au ajuns acasa ori ca se indreapta spre casa. Eu nu ma indrept spre casa dar sunt fericita.

Paris. Zambesc subtil imediat ce cobor din avion. Ies din aeroport carand geamantanul si o mica geanta pe umar.Era in jur de cinci dimineata si eram rupta de somn. Desi stiam ca sunt putine taxiurile care circula la ora asta, aveam inca speranta ca nu trebuie sa merg pe jos pana la camin. Fac slalom printre oameni, incercand in acelasi timp sa nu ii lovesc iar cand ajung la iesire, un tunet rasuna puternic in departare, ceea ce ma face sa tresar. Afara ploua cu galeata, strazile fiind relativ goale sau cu cateva persoane alergand pentru a gasi un adapost. Arunc o privire de jur in prejur in cautare unui taxi dar nu vad niciunul. Oftez prelung si decid sa ies in strada principala. Parul meu se uda in secunda doi, iar eu ma trezesc alergand pe scarile aeroportului. Arunc o privire in stanga si un dreapta fara sa vad nimic, insa aleg sa imi continui drumul. Atunci, s-a intamplat neprevazutul. Mi-am auzit numele strigat de o voce ragusita, iar pentru o secunda inima mi s-a oprit in loc. M-am intors grabita si am ramas masca. Doamne, era chiar el! Cel dupa care am tanjit toata saptamana asta. Cateva secunde doar l-am privit si m-a privit cu acei ochi de care imi era mai mult decat dor. Statea in fata mea, ud leorca, tremurand. Lacrimi mi-au invadat ochii si am stiut exact ce trebuie sa fac. Mi-am aruncat pur si simplu poseta pe jos si mi-am abandonat geamantanul, luand-o la fuga spre el. El isi desparte bratele si in momentul in care corpurile noastre s-au atins am simtit vesnici fiori pe sira spinarii. Ma ridica in aer iar eu imi incolacesc bratele subtiri de jur imprejurul gatului sau. Acel miros specific, acel par perfect pe care eu le veneram erau acum ale mele. Nu mai conta nimic, doar noi doi si ploaia. Ma lasa jos iar eu simt cum lacrimile imi curg siroaie pe obraji. Nerezistand tentatiei, el isi zbrobetse gura de a mea, prinzand-o in cel mai dulce si dorit sarut pe care l-am primit vreodata. Buzele lui moi le dezmierdau pe ale mele, simtind cum ma topesc in bratele lui. Dandu-si seama parca cum ma simt, imi prinde talia si ma lipeste brusc de el. Imi infig mainile in parul lui si savurez momentul. Ce am simtit in acel moment nu egaleaza nimic alteva, a fost special, a fost al nostru si a fost primul. Cand in sfarsit el intrerupe sarutul, isi pozitioneaza mainile pe ambii mei obraji si ma priveste in ochii, eu simtind ca o sa lesin acolo.

-Sa nu mai pleci niciodata, ai inteles?, ma dojeneste incruntat

-Niciodata, ii rapsund soptind

-Am venit aici de la miezul noptii, ca sa ma asigur ca te gasesc. Am simtit ca innebunesc saptamana asta Ioana...

-Mie-mi spui?, il privesc si ii zambesc dulce

Frigul ma cuprinde, incepand sa tremur. Lucas a observat si in urmatoarea franctiune de secunda, isi descheie repede fermoarul gecii, dezabracand-o.