At Least Last

Capitolul 20

-Mergem la un restaurant, nu e ceva foarte pretentios. Cum te simti tu comod..

-Ok atunci, ne vedem diseara.

Am evitat sa ii spun de calatoria cu tatal meu in Regatul Unit, poate ii spun in seara asta, sau maine. Ma ridic de pe canapea si traversez incaperea pentru a ajunge in dreptul mesei micute de lemn la care eu si Ioana luam de obicei micul dejun. E ciudat cum totul se raporteaza la ea. Gasisem dimineata niste plicuri in cutia postala si le aruncasem pe masa. Iau in maini cele trei plicuri si incep sa le studiezi. Primul e de la intretinere, cel mai probabil ramasesem in urma cu platile, urmatorul, un plic alb, era de la nu stiu ce magazin, plin cu pliante. Cand las cel de al doilea plic pe masa, ochii mi se arunca asupra ultimului ramas in mana. Un plic putin mai mare, maro. In coltul din stanga jos, scria cu litere relativ mari "New York- Presbyterian/ Weill Cornell Medical Center". Am simtit cum organele mi se strang in interiorul corpului si pamantul imi fuge de sub picioare. Trag aer adanc in piept si deschid plicul. Inauntru era o scrisoare, cu un scris impecabil. Ma iau toate caldurile cand citesc primele randuri. Nu poate fii adevarat, nu acum, nu, nu! Motolesc scrisoarea si plicul si le arunc intr-un colt al incaperii. Imi simt muschii contractandu-se si furia imi creste treptat. Cu pasii grabiti, ma indrept spre dulapul de deasupra chiuvetei de unde scot o sticla de vin vechi. Trantesc usa dulapului atatd e tare incat am impresia ca o sa se darame.Scot un pahar curat din masina de spalat vase si ma intorc in sufragerie. Imi torn porcaria aia de vin in pahar si il duc la buze. Golesc jumatate de pahar dintr-o inghititura. De obicei, nu ma refugiez in alcool pentru a imi varsa frustrarile dar asta e mult prea mult. Ce fac acum? Mai duc o data paharul la gura si de data asta, il golesc. Ma ridic la fel de nervos de pe canapea si ma indrept spre dormitor, mai precis spre sertarul noptierei de unde scot un pachet cu tigari. De obicei nu fumez dar se pare ca seara asta o sa fie "Lucruri pe care Lucas nu le face de obicei". Ma asez din nou pe afurisita asta de canapea si imi mai umplu o data paharul cu vin. Ce prost se imbata la doua dupa-amiaza? Eu. Desfac pachetul de tigari si sustrag o tigare relativ subtire dinauntru. O prind intre buze si o aprind. Trag cu toata energia din ea de parca alea sunt ultimele secunde ale vietii mele. Iau in mana paharul plin cu vin rosu si iau o gura mica din el, inainte sa tajnesc de pe canapea si sa dau cu el de perete. Zgomotul de sticla sparta se imprastie in aer, iar eu ma asez din nou, simtind cum o mica parte din furia mea a mai disparut. Din instict, insfac si sticla de vin pentru a o sparge de vreun perete, insa nu o fac pana nu e goala. O apropii de buze si iau cateva gurii sanatoase si mai trag cateva fumurii in tigara. Trag draperiile geamurilor, astfel incat nici o raza de lumina sa nu patrunda si sting toate becurile. Cand ma aflu in totala bezna imi continui sticla. In mai putin de o ora, vinul a disparut iar pachetul de tigari era pe jumatate terminat. Iau sticla de gat si incep sa o flutur deasupra capului. Inca nu eram destul de beat, inca mai gandeam rational. Asta nu era bine. Dupa ce mai invart de cateva ori sticla goala printre degete, o arunc cu toata forta de un perete. Prind marginea puloverului meu si il trag peste cap, ramand la bustul gol. Arat asa de formal. Imi iau un tricou larg, gri si ma intorc in bucatarie la dulapul meu preferat din seara asta. Scot o alta sticla de nici nu stiu ce si o desfac. Iau din ea de cateva ori si tot ce fac e sa ma perind de colo-colo prin apartament. Daca as avea sticle goale, le-as arunca in fiecare perete al afurisitei asteia de case. Imi aud telefonul sunand si fara macar sa ma uit cine dracului ma suna, raspund si incep sa urlu.

-Cine e?!

-Lucas...

-Ioana!, imi aud propria voce

-Esti beat? Pentru numele lui Dumnezeu! Ce e cu tine?

Ce gura mare are! Ii inchid telefonul si ma asez pe canapea cu sticla de scotch, presupun, in mana. Imi iau mobilul in mana si intru in galerie. Prima poza e cu Ioana, la munte. E singura noastra poza impreuna. Stateam imbratisati in patul de la mansarda, parul ei saten era imprastiat peste tot si zambetul larg si luminos ii era prezent, ochii ii sclipeau, obrajii ii era rozalii. Vreau sa cred ca era fericita, vreau sa cred ca am fost capabil sa o fac, poate doar pentru o perioada scurta, fericita. Cum pot sa o las? Cum pot pur si simplu sa plec pe alt continent? Cum, cand tot ce fac este sa ma gandesc la ea? Cu un marait gutural dau cu telefonul de pamant. Mai iau cateva guri din sticla din mana mea si simt cum lichidul imi zgarie gatul.In cateva minute, camera se invarte cu mine. Iau pachetul de tigari de pe masa si mai iau o tigara. Inainte sa o aprind, imi aud din nou telefonul sunand pe podea. Ce dracu? Nu s-a spart deja? Ioana. Ii resping si imi inchid de tot mobilul. Ma indrept, cu tigara subtire intre buze, cu sticla de whisky intr-o mana si cu picioarele impleticindu-se unu-n altul spre dormitor.Inainte sa intru, ma sprijin de prag pentru a imi inchide strans ochii, doar cateva secunde. Decid ca e bine sa nu mai intru si ma intorc la o suta optzeci de grade, dezechilibrandu-ma. Ma pun repede pe picioare si intru in baie. Pun sticla pe blatul de la chiuveta si sting tigara sub jetul de apa rece a acesteia. Ma descotoresc de tricou si intru in cabina de dus tinand strans la piept scotch-ul. Dau drumul apei fierbinti si ma asez in sezut. In timp ce apa cadea de sus, eu mai luam cateva guri din bautura din sticla. M-am saturat de rahatul asta!Seara asta nu trebuia sa fie asa!Ma pun singur intr-un borcan plin de amintiri.