At Least Last

Capitolul 15

Mansarda era spatioasa, vopsita in alb toata de la mobila la cearceafuri, insa ceea ce ma incanta cel mai mult este geamul imens de aproape doi metri lungime asezat fix in tavan, deasupra patului. Cerul se vede perfect si sunt sigur ca Ioana o sa se bucure. Privesc ceasul de pe perete si observ ca se facuse ora 16:38.

-Nu iti este foame?, o intreb cand se aseaza langa mine pe pat

-Ba da, sunt lihnita!, imi rapsunde

Imediat ce ne schimbam de haine, iesim din cabana si ne indreptam spre masina. Desi, orasul unde aveam sa gasim cateva restaurante, nu foarte pretentioase, era la vreo zece minute, Ioana a preferat sa mergem pe jos. Ii cuprind mana in a mea si pasim pe poteca spre drumul principal.

-Lucas?, ii aud vocea calda si imi intorc privirea spre ea

-Ce e iubito?

-Vreau sa stiu mai multe despre tine. Simt... simt ca nu te cunosc deloc. E un lucru foarte important pentru mine, sa stii. imi spune si ma priveste intens

-Ok,ok. Ai si tu dreptatea ta, noi doi chiar nu ne cunoastem asa bine. Pai... Cu ce sa incep?, o intreb frecandu-mi barbia cu doua degete, prefacandu-ma ca ma gandesc

Ea rade iar eu imi primesc un cot in coaste. Incep sa rad zgomotos si ii infasor umerii cu bratul stang.

-Eu vorbesc serios!, se bosumfla

-Bine. Pai cred ca ceea ce trebuie sa stii e ca visez sa devin un medic de succes si ca ma mai cheama Patrick, ii spun si o aud cum incepe sa rada cu toata pofta

-Patrick, zici...huh?, ma intreaba printre hohote de ras

Eu imi dau ochii peste cap iar ea imi plaseaza un pupic pe obraz.

-Nu stiam ca vrei sa devi medic. Nu mi-ai spus niciodata..

-Ioana, iubito, am terminat medicina. Ce te asteptai sa fac?, o intreb privind-o amuzat

In acel moment, chiar in acea fractiune de secunda realizez un lucru: noi doi chiar nu ne cunoastem! Nu stim mai nimic unul despre celalat, vise, ganduri, sentimente nu mai zic. Atunci ii inteleg "ingrijorarea". Ofrez prelung si ma intorc spre ea.

-Ok, inteleg unde bati si inteleg ca e momentul anumitor confesiuni. Incep eu, bine?

-Bine, imi rapsunde cu vocea slaba

-Am terminat medicina acum aproape un an si imi doresc mult sa lucrez in domeniul asta, insa pana acum nu s-a ivit ocazia, pur si simplu. Imi castig existenta, predand biologie rareori la facultate si ajutandu-l pe taica-miu cu firma din cand in cand. Am o slabiciune pentru briosele facute de mama si pentru diminetile in care ma trezesc iar tu stai cuibarita la pieptul meu, ii spun si ii zambesc larg

-Acum eu! Visez sa cumpar vara viitoare o garsoniera in care sa locuiesc impreuna cu Lavinia, sora mea, care va veni sa studieze in Paris, vizes sa lucrez dupa terminarea facultatii in redactia unei reviste de succes si visez sa o aduc pe mama aici, cu mine. Am o slabiciune pentru tot ce inseamna ciocolata si pentru serile in care stam imbratisati pe canapeaua din apartamentului tau, doar noi doi, in liniste.

Ii zambesc si o sarut dulce pe buze. Fara macar sa realizez am ajuns in fata unui fel de restaurant. Ii deschid usa, si o las pe ea sa intre prima, ca dupa sa o urmez. Incaperea  era destul de mica, intunecata cu vreo cinci, sase mese de lemn aranjate alandala. Ne asezam la una dintre ele iar eu ii fac semn chelnerului sa vina sa ne ia comanda. Un barbat pitic, brunet si cu niste ochi negri se apropie de masa noastra, cu un carnetel in mana.

-Buna ziua! Cu ce va pot servi?, ni se adreseaza

-Buna, eu vreau o cana mare de ciocolata calda, o apa plata si o portie de spaghete bolognese, te rog. ii rapsunde Ioana