At Least Last

Capitolul 17

-Chiar vreau sa vorbim despre asta, ii spun

-Ma simt vinovat!, imi raspunde asezandu-se pe patul moale

-Vinovat? In legatura cu ce?

-Cu tot ce s-a intamplat cu Sophie. Ea e responsabilitatea mea, mereu a fost. Simt ca am fost asa de prins cu chestia asta dintre noi incat...

Nu o numeste relatie. De ce nu o numeste relatie? Inima-mi ingheata la auzul acelei "chestii".

-Ador sa petrec timpul cu tine, mai mult decat orice. As da o zi din viata mea de dinainte sa te cunosc, pentru doar un minut cu tine. As face orice pentru tine,stii asta, nu?, ma intreaba prividu-ma in ochii

Eu ma rezum la a da aprobator din cap, desi nu sunt convinsa de asta.

-O sa treaca iubito, o sa vezi!, imi spune si ma saruta tandru pe frunte

Ajunsi in fata spitalului, inaintam pe holurile aglomerate spre salonul 24. Privesc lung usa inchisa si inghit in sec. Imi simt mana stanga prinsa intr-o stransoare si imi intorc incet capul pentru a il vedea pe Lucas stand langa mine. Imi duce incet mana spre buzele sale si o saruta dulce. Stiu, inca nu ne-am rezolvat problemele,dar am nevoie de el mai mult decat niciodata. Trag aer adanc in piept si apas pe clanta, deschizand usa incet. Il gasesc pe Mark intins pe pat, imbracat cu acea pijama albastra, conectat la acele aparate complicate. Un zambet mic i se intipareste pe fata cand ma vede iar eu simt cum lacrimile mi se scurg pe obraji. Ma apropii grabita de scaunul de langa patul sau si ii iau mana intr-a mea. Chipul ii ramasese palid, dar nu si-a pierdut nici macar o clipa din sarmul specific.

-Hei amice!, ii soptesc incercand sa scap de nodul din gat

-Hei Ona!, imi raspunde la fel de incet

-Cum te simti? Ai nevoie de ceva?

-Sunt bine, nu te mai panica atat. Totul e bine!

-Abia astept sa iesi de aici. Cartofi unsurosi de la prostia aia de restaurant de langa Oz si covrigi aia tari ca piatra, te asteapta Mark.

-Intotdeauna o placere prietena draga, intotdeauna o placere!, imi spune si rade scurt

-Nici nu ai idee cat m-am speriat..

Imi plaseaza mana pe obraz si ma trage mai aproape de el pentru a imi saruta crestetul capului.

-Te las sa te odihnesti. Daca mai ai nevoie de ceva, orice, doar roaga asistenta sa ma caute, bine?

-Bine. Multumesc!, imi raspunde si imi zambeste frumos

Ies din salon si il gasesc pe Lucas stand pe unul din scaunele de pe hol, asteptandu-ma. Sprijinindu-si coatele pe genunchi si privind in jos, pare extrem de obosit. Parul acela saten ii este complet ravasit, tricoul sifonat, are nevoie de somn,e cert.

-Nu vrei sa mergi acasa, sa dormi putin?, il intreb cu voce blanda cand ma asez pe un scaun alaturat

-Cred ca ar fi bine, dar nu vreau sa te las aici. Hai cu mine!

-Nu pot, i-am promis lui Mark ca mai raman pe aici ceva timp, in caz ca are nevoie de ceva..

-Ioana, puiule, ce ai putea tu sa ii oferi si o asistenta nu poate. E aproape 9 seara, nu ai mancat nimic azi si se vede ca nu esti in apele tale, haide cu mine acasa!, incepe el sa se milogeasca de mine