At Least Last

Partea a II-a [Capitolul 1]

Ioana

Maine, 27 de primaveri pentru mine. Nu-mi vine sa cred ca a trecut asa de mult timp. Planuiam sa merg acasa in noaptea asta dar cred ca o sa raman la birou. In ultimii doi ani, am evoluat foarte mult si am crescut in ochii celor din redactie. Imi iubesc slujba asa ca am muncit cat de mult am putut. Citeam niste articole pentru noul numar (toate trec pe la mine inainte de a ajunge la redactorul-sef) cand mi-am atintit privirea spre geam. Ploua torential, formandu-se ca un fel de perdea ce ma impiedica sa zaresc orice aflat la mai mult de trei metri departare. Telefonul mi-a zbarnait, semn ca am primit un mesaj.

Lavi: "Mama gateste de astazi dimineata. Frigiderul e plin de prajituri si tort, friptura. Tot ce iti place tie. Misca-ti fundul acasa!!"

Catre Lavi: "Spune-i ca o iubesc cel mai mult, dar am treaba la birou. Foarte multa. Ajung maine inainte sa va treziti, promit. Xoxo"

Am mintit, spre rusinea mea. Nu aveam atat de multa treaba incat sa nu pot ajunge inainte de miezul noptii acasa, insa, cumva, aveam nevoie sa stau singura. In ultimii ani am fost inconjurata de oameni extraordinari, calzi si buni care mi-au oferit cea mai sincera iubire. Mi-au umplut sufletul pana la refuz. Am avut parte de multe clipe minunate, cum ar fi ca sora mea se marita. Ea si Johnattan formeaza un cuplu de aproape doi ani si cum, stim cu totii, Parisul e orasul indragostitilor, si-au jurat iubire vesnica in varfului turnului. Adorabil, stiu. Mai e foarte putin pana la nunta si pregatirile sunt in toi.
Mama e mai fericita decat vazut-o vreodata. Il adora pe John si se implica peste tot in organizare. Locatia va fi o gradina, undeva la marginea orasului. Putini invitati, cam 70-75. Muzica buna si alcool. Ce as putea cere mai mult? Fiecare proba de rochie e la fel de emotionanta si eu tot singura sunt.
Daca va interesa si viata mea amoroasa, nu s-au schimbat prea multe. Nu am avut o relatie serioasa in ultimii sapte ani. Am iesit, bineinteles, la intalniri care m-au bucurat sau nu. Am cunoscut barbati care mi-au oferit vile luxoase si masini scumpe. Altii care isi castiga banii din vanzari de tablouri sau concerte de saxofon. Fel si fel.
Am profitat, uneori, si de slabiciunea barbatilor si felul lor naiv de a fi. Am avut parte de niste nopti pasionale si dimineti in care doar imi strangeam lucrurile si ieseam pe usa. Asa am fost, in ultimul timp. Am sarit din floare-n floare, am invatat sa profit de calitatile mele. Cat de despre parizieni, sunt usor de cucerit. O rochie stramta, un ruj rosu si un dram de atitutine "You can watch but you can't touch" si e al tau. Sigur, sigur pastrezi atitudinea cat de mult poti.
Incep sa rad ascultandu-mi propriile ganduri. Cand ai de gand sa apari printule pe cal alb? Chiar daca nu te mai caut, sa stii ca te astept.
Usa biroului se deschide, un zambet de milioane si niste ochi negrii profunzi intra. El e Nicolas si lucreaza la firma de imobiliare de vis-a-vis. Si este, intradevar un barbat sarmant.
-Buna seara, doamna.
-Am treaba, ii spun rasfoind un catalog
-Crede-ma, nu dureaza mult.

Imi prinde mana intr-a lui si ma ridica de pe scaunul de piele. Ma analizeaza din cap pana in picioare si isi trece limba peste buzele roz. Purtam o rochie pana la genunchi, neagra si mulata pe linia corpului. Parul imi era buclat, lasat pe spate si cateva bratari de argint se odihneau pe incheietura mainii stangi. Purtam niste sandale negre, inalte.
Nicolas isi indoaie genunchii si ma ridica de la sol, pozitionandu-ma pe biroul din lemn masiv. L-am lasat sa ma sarute si sa ma mangaie pana cand a incercat sa imi dea rochia jos. Atunci, l-am dat la o parte cu un calm de care nu am stiut ca sunt capabila.
-Iesi afara. Nu am chef iar tu nu saruti la fel de bine cum imi aminteam.
-Dar...
-Noapte buna, Nicolas.
-Ar fi putut fi o noapte al dracului de buna daca tu nu aveai toane, imi raspunde ranjind
-Oh, superb, nu ai nici umor. Iesi!

Dupa ce isi ajusteaza cravata, iese din camera. Imi prind fermoarul rochiei si o dezbrac, ramand in lenjeria mea neagra. Intind mana spre sertarul incuiat al biroului meu de unde scot o camasa de noapte alba, din matase fina si un halat scurt, asoratat. Le imbrac si ma asez comod in fotoliul de piele.
-Imi lipsesti, spun in soapta si nu imi vine sa cred ca a trecut atata amar de vreme. Ce-ai facut, Lucas? Ai omorat-o pe Ioana..

Cu un oftat lung, imi inchid ochii.

Nota autorului:

Back in the bussines! Asta e cam tot ce am reusit sa scriu. Urmatorul capitol cred ca diseara :)