At Least Last

Capitolul 11

-La aeroport, va rog!
El doar incuviinteaza din cap si porneste motorul masinii. Aeroporul era relativ aproape, insa traficul era neobisnuit de aglomerat. Noroc ca am plecat mai devreme! Deodata, un fulger strabate cerul si o ploaie de marimi apocaliptice incepe. Serios? De obicei, sunetul ploii ma linistitea ca nimic altceva, insa acum ma scotea din minti.

18:41. Ajunsa la aeroport, uda leoarca, ma chinui sa imi scot singura geamantanul din portbagajului. Imediat ce reusesc, o iau la fuga prin ploaie, calcand si in cateva baltoace. Urc cateva scari pentru a intra propriu zis inauntrul aeroportului cand imi aud numele strigat de undeva din departare. Imi maresc ochi si ma intorc instantaneu. Privesc in toate partile insa... nimic. Ce Dumnezeu? Am auzenii? Trag aer adanc in piept si ma intorc pentru a intra inauntru. Imi scot biletul si celalte hartii  din geanta de piele si merg sa fac check-in-ul.Cand totul e gata, ma uit pe tabelul acela si vad ca avionul ar trebui sa ajunga in curand. O iau la fuga, la propiu.

    Ma asez mai comod si imi scot din geanta o carte, insa nu apuca sa citesc nici macar trei randuri cand imi simt ploapele cum se inchid. Degeaba ma lupt cu ele, e inevitabil. Apuc doar sa indoi coltul paginii la care ramasesem si ma afund intr-un somn adanc.

*
Aeroportul Otopeni. Ca de obicei, aglomerat. Merg spre iesire, tragand dupa mine geamantanul, insa, cu zambetul pe buze. Exact cum ma asteptam, vreo cinci taxiuri galbene erau parcate in fata aeroportului. Ma opresc in fata unuia. La volan, un mosneag carunt, cu mustata stufoasa. Ii transmit prin semne intrebarea "Sunteti liber?" iar cand primesc raspunsul afirmativ, imi "arunc" geamantanul in portbagaj si urc in masina. Ii spun adresa, iar el porneste motorul si ne indreptam spre casa. Eram emotionata. Nu facem nici douazeci de minute si ajungem in fata unui bloc mai vechi. Ii platesc si cobor in graba. Stomacul mi se strange si un zambet din ala de copil prost imi apare pe fata. Sun la interfon si o voce atat, dar atat de cunoscuta imi raspunde.

-Cine este?
-Postasul, ii spun eu cu o voce de barbat
-Ioanaa?, se aude vocea ei aproape tipand
-Da, mama.ii raspund razand

Aud cum usa imi este deschisa si patrund inauntru, indreptandu-ma spre lift. Apas butonul care indica etajul 6 si astept ca usile sa se inchida. Ajunsa in fata usii de lemn, pun mana pe clanta si o deschid incet. In acel moment, simt mirosul parfumului mamei care predomina toata casa. Imi arunc geanta pe podea si ma napustesc pur si simplu asupra ei. Femeia aceia de inaltime medie, slaba ca intotdeauna, cu parul pana la urechi, saten si cu cateva fire albe, recent rasarite. Ii aud rasetul dragalas al Laviniei si simt cum ne imbratiseaza si ea. Imbratisare in familie. Cand ma indepartez, mama isi pune ambele maini pe obrajii mei si ma priveste in ochii. Inca putin si plangea.

-Ioana, puiul mamii...
-Haide mama, gata. Ca nu vin de la razboi!, ii spun razand

Imediat ce toate imbratisarile, pupaturile si lacrimile au fost varsate ne-am asezat pe canapeaua din sufragerie.

-Ioana, ti-e foame?, ma intreaba mama
-Daaa. Sunt lihnita!

Uitasem sentimentul de a veni acasa si sa gasesti mancare gatita. Lavinia a inceput sa imi povesteasca de liceu, de clasa a 12-a si de toate cele. Din cate auzisem, se derscurca destul de bine. Eram mandra de ea! Imi aud la un moment dat numele strigat din bucatarie, semn ca masa era gata. Cand am intrat in incapere, am simtit mirosul cel mai dumnezeiesc de pe pamant. Sarmale! Mama a facut sarmale in foi de varza! Mi-am marit ochii si am inceput sa zambesc ca un copil care a primit o acadea.

Incep sa rad si ma asez la masa. Cat am mancat mama mi-a pus tot felul de intrebari. Ma cam obosea, dar nu m-am plans. Stiam ca peste o saptamana o sa vreau din nou sa ma bata la cap. Imediat ce am terminat de mancat, m-am indreptat spre camera mea. Am deschis usa alba, din lemn pe care era atarnata o placuta cu "Nu intra" si am patruns inauntru. Totul era exact asa cum l-am lasat... Perete ala plin cu postere, cateva tablouri facute de mine in generala, patul cu lenjeria alba, biroul care era gol, rafturile pline cu carti, tot. Era exact la fel! Mi-am lasat geamantanul langa birou pentru ca nu aveam chef de despachetat si m-am trantit in patul moale. Nu reusisem sa dorm in tren cat imi propusesem din cauza unui batranel enervant care tot isi tragea nasul asa ca imediat ce am pus capul pe perna am adormit.