At Least Last

Capitolul 7

Am parcat in fata cladirii unde locuia Lucas si am tras aer adanc in piept. Aveam vreo patru apeluri nepreluate si alte cateva mesaje. Presupun ca partea cu "am nevoie de putin timp" nu a mai ajuns la el. Urc si descui incet usa cu cheia pe care mi-o varase fara sa imi spuna in cotiera masinii. El era in sufragerie, facea ture cu telefonul la ureche ca o felina in cusca.

-Soph, imi pare rau, nu am cum sa te ajut... pentru ca.... mi-a spus Ioana, dar intelege ca trebuie sa stau acasa in cazul in... Sophie, nu ma enerva ...

Cand ma vede in hol opreste conversatia si vine spre mine sa ma ia in brate. L-am luat cu ultimele puteri si eu inapoi si m-am cuibarit la pieptul lui. Ma ranisem singura, asta facusem. Cu gandurile mele duse la extrem, care desi sunt adevarate, imi facusera atat de mult rau incat simteam capul cum urmeaza sa imi explodeze.

-Te-ai linistit?

-Da... si nu. Am sa te rog sa imi torni un pahar de vin. Rosu. Sec.

Cat el făcea asta, eu m-am strecurat repede in dormitor de unde mi-am scos un halat din acela lung de casa dintr-o matase foarte placuta la atingere. Am dat toate hainele jos de pe mine si l-am imbracat. Intr-o singura miscare am pus una peste alta cele doua parti ale materialului. Am strans atat de tare cordonul in talie, simteam ca nu pot sa mai respir cum trebuie. Am revenit in sufragerie si m-am asezat pe canapea.

-Uite, imi spune cand aseaza paharul pe masuta

-Am nevoie sa imi povestesti tot, cat de amanuntit se poate.

El se aseaza langa mine cu un pahar de whiskey in mana. Isi lasa capul sa atarne in fata și nu iei ridica ochii din pamant. Ma irita atitudinea de victima. 

-Nu stii de unde sa incepi?

-Dupa ce am ajuns in state am inceput sa realizez ce tocmai de intamplase. La job stateam multe ore, iar acomodarea era oricum solicitanta- oameni noi, strazi noi, casa noua, limba diferita...ma rog. De abia dupa 6-7 luni am inceput sa imi revin. Ma fortam in fiecare seara sa nu pun mana pe telefon. Il lasam pe fotoliu si ma invarteam in jurul lui ca un copil mic. Intram regulat sa vad daca ai mai pus vreo poza cu tine, nu mă puteam odihni in nicio noapte.  Scriam mesaje lungi si nu dadeam send, cliseele pe care le cunosti prea bine.

Simteam zeci de noduri care mi se aduna in gat si incep sa ma intepe. Concomitent ochii mi s-au umplut de lacrimi gandindu-ma la primul an dupa ce a plecat. Cel mai cumplit an pe care l-am trait...

-Dar viata de acolo ma lua pe sus si nu ma lasa asa de mult sa ma gandesc. Undeva pe la sfarsit de august, un amic de la munca m-a invitat la o petrecere, in fine.. un dinner party, la casa parintilor lui intr-un orasel mai retras. Acolo am cunoscut-o prima data pe Adele. Nu mi-a atras atentia cu nimic, eu..

Am pufnit din frustrare, iar el a facut o pauza. Ce sa nu iti atraga atentia la femeia asta? Coapsele perfecte? Parul de Rapunzel? Aveam senzatia ca o zice pentru ca asta voiam sa aud si ma scotea din sarite.

-Ok. Voiam sa spun ca nu imi statea mintea la asta. Sigur, in seara aia am vorbit, am povestit, dar destul de putin. Stiam despre ea ca inca e studenta la bussiness sau ceva ce oricum nu ma interesa. Ne-am mai intalnit in cateva conjucturi si aflasem ca ei i se pusese pata pe mine, aparea oriunde ma duceam si imi si spunea...in fine, n-are rost sa dau detalii neimportante.

-Da. N-are rost. Continua.

Nu puteam sa imi găsesc o pozitie confortabila. Ma mutam de pe un sold pe altul intr-o incercare de pozitie relaxata care nu doar ca nu-mi ieșea, mai mult ma stresa. 

-Cert este ca de Ziua Recunostintei cand, din nou, am fost invitati la aceeasi masa festiva, dar de data asta intr-un cadru mult mai restrans, am...ne-am... cuplat. Ea dupa si-a dorit foarte mult sa plecam la ski de Craciun si, una peste alta, dupa anul nou, pe la sfarsitul lui ianuarie am aflat ca e insarcinata.