At Least Last

Capitolul 6

Recap:

Au trecut șapte ani de la încheierea relației lor. El a plecat la New York, ea a rămas în Paris. El și-a construit o familie și o căsnicie, care nu a durat. S-a întors în Paris și intr-o dimineață, întâmplător, în fata unui semafor- ca în prezenta unui factor decizional, ca în fata unui păpușar al destinului, s-au reîntâlnit și s-au iubit din prima secunda. Dar trecutul rămâne valabil și rănile rămân deschise. 

--

Se aud o pereche de tocuri cui urcand scarile de lemn, de la intrarea in cafenea. O doamna imbracata intr-o rochie visinie, cu maneca trei-sferturi intra in incapere. Era o femeie superba, blonda, cu varfurile atingandu-i talia. Cand privirile noastre se intersecteaza, ea intepeneste. Sprancenele ei, perfect pensate, se ridica in sincron. Eu nu intelegeam daca se uita la mine si cu ce motiv, dar am incercat o tentativa de zambet.

-Hmm... esti mai frumoasa decat credeam ca esti.

-Uhm, pardon?

Avea un accent fals si vorbea o franceza stricata.

-Numele meu este Adele, imi spune intinzand mana spre mine. Iar tu trebuie sa fii femeia care a bantuit pentru ani de zile, mintea fostului meu sot.

-Poftim? Cred ca ma confundati, imi cer scuze, spun si imi bag nasul inapoi in telefon.

-N-as putea sa te confund nici intr-o mie de ani, dulceata.

-Doamna, ma scuzati, nu va cunosc. Numele meu este Ioana...

-Stiu. Si pe fiica mea o cheama la fel.

Am simtit cum sangele mi-a inghetat in tot corpul. Capul a inceput sa-mi vajaie si inima sa-mi pompeze excesiv de puternic. Am ramas cu ochii atintiti la blonda din fata mea si nu am putut articula niciun cuvant.

-Cafeaua dumneavoastra to-go, aud din spatele barului si il vad pe tip ca se uita la mine

Ma ridic robotic si imi insfac cafeaua cu mainile tremurande. Adele ramasese intepenita in picioare langa masa la care stateam si ma privea cu ochii umezi. Tot corpul ei striga. Nu intelegeam daca de durere sau dintr-o simpla furie fata de mine. Stiam ca ma dispretuieste, ca daca ar putea, m-ar infrunta mai agresiv si mai vehement. O privesc pentru ultima data si ies din cafenea, impleticindu-ma pe picioare. Adele iese in fuga dupa mine si doar o aud cum tipa in plina strada:

-Se va intoarce, sa stii. Mereu se intorc la mamele copiilor lor.

Urc repede in masina si fug...fug ca o lasa.

Ajunsa la locatia unde era Lavinia ma opresc in fata. Aveam inca in mana cafeaua neatinsa, acum aproape rece. Scot o tigara pe care o aprind si pe care am senzatia ca o fumez dintr-o inhalare pana la filtru. Iau o singura gura din cafea si o arunc la primul cos de gunoi. Inauntru, Lavinia ma astepta impreuna cu cateva prietene bune de ale ei pe care le cunosteam si care imi erau foarte dragi, insa tot episodul acestei dimineti ma tinea in loc. Nu am putut nici macar forta un zambet cand am intrat in incaperea luminoasa si foarte alba.

-Slava Domnului, simteam ca nu o sa mai ajungi niciodata.

-Da, scuze, scuze... Am fost...Ma rog...

Lavinia se uita la mine suspicioasa si zambetul i se sterge si ei foarte rapid de pe buze. Imi spune in romana, astfel incat nimeni sa nu ne inteleaga:

-Ce e?

-Nu e nimic, ii raspund

-Nu ma duce cu zaharelul...

-Lavi, nu e nimic. Am venit. Sunt aici. Nu-ti bate tu capul cu problemele mele..