Alegere vinovata vol II

10

P.O.V Alex

  Alarma ceasului mă trezește...oare când am setat-o ca nu îmi amintesc. Ma dau jos din pat si mă îndrept spre bucătărie sa îmi fac o cafea. In casa domnește liniștea, semn ca sunt singurul treaz. Nici bine nu intru ca aud telefonul sunând.

- Alo? Răspund eu somnoros.

- Buna dimineața! Va sun de la secția de politie, am găsit o pista in cazul răpiri domnișoarei Andreea Mărculescu.

- Vorbiți serios? Îmi bag mana in par chiar nu credeam ca sunt capabili de ceva.

- Da, va rog sa va prezentați la secție.

- Vin imediat. Închid telefonul si ies din bucătărie dar oglinda de pe hol îmi arat ca sunt doar in boxeri, cum am putut sa cobor așa? Daca mă vedea cineva. Ma întorc rapid in camera si iau ce îmi cade la mana. Ma strecor încet, nu vreau sa mă audă nimeni. Deschid ușa de la intrare încet si ies afara in aerul rece de toamna.

- Pleci undeva? Ma întreabă Marcel.

Ma prins, oare ce face așa dimineața afara?

- Aaaaa...sa alerg, da tu ce faci?

- Hai sa mergem, îmi spune.

- Eu fac sport singur, si mă fâstâcesc ca o fetită.

- Da sigur, am auzit convorbirea, hai sa o aducem acasă.

Ma uit la Marcel si nu îmi vine sa cred, știam ca mă pot baza pe el. Ne urcam in mașina si îl las pe el sa conducă. Eu sunt cu gândurile la Andreea, in câteva ore e posibil sa o am din nou in brațe. Ajungem in zece minute si intram ca o tornada înăuntru.

- Unde e? Îl întreb pe polițist sau comisar, ce o fi.

- Luați loc va rog, și ne arata scaunele.

- Deci, ne spuneți ceva?

- Am localizat ultimul apel si suntem pe cale sa ne îndreptam intr-acolo. Se pare ca se afla in Focșani la marginea unui sat părăsit.

- Si ce mai așteptam? Îl întreb cat se poate de calm.

- Sa mergem atunci, un echipaj se afla înainte pentru a studia zona.

- Tâmpitul ala nu poate fi atât de periculos, si mă trag de par.

Ii urmez la mașini dar Marcel le spune ca vom merge cu a noastră. Drumul durează trei ore din cauza politiei si a incompetentei lor, am întâlnit drumuri blocate si a trebuit sa facem cale întoarsa.

- Ăștia sunt niște gogoșari, ii spun lui Marcel.

Îl vad ca rade si se concentrează pe drum. Ajungem in sfârșit la o casa care aproape se dărâma. Zona e înconjurata si sunt polițiști peste tot. Cobor si mă îndrept înspre comisar.

- Ce se întâmpla aici? Îl întreb.

- Se pare ca au fugit, mă anunța.

- Nu vorbești serios, si dau un pumn in mașina.

- Domnule trebuie sa vedeți ceva, si vad ca îl urmează pe cel care l-a anunțat.

Stau in spatele lui, intram in casa prăfuită, vad pe blatul din bucătărie doua farfurii. Urca la etaj si vad o camera înconjurata de oameni. Intru si dau oameni la o parte, inima îmi galopează cu putere, ajung in sfârșit si vad la ce se holbează cu toții...o pata mare de sânge.

- Nuuuuu!! Cad in genunchi si ating pata, e sângele ei. Nu se poate sa o fi omorât. O sa îl fac sa își dorească sa ajungă in iad. Simt o mana pe umăr, mă uit si îl vad pe Marcel plângând.

- Îmi pare rău, dar acum o sa trebuiască sa le dam vestea fetelor.

- E destul de mult sânge, am găsit pe scări, afara, a carat-o in brațe cel mai probabil. Am mai găsit si in baie pete de sânge. Se pare ca a fost legata de pat cu frânghii care sunt si ele pline de sânge, ne spune doctorul legist.

- Credeți ca mai e in viată? Îl întreb printre lacrimi.

- Nu știu ce sa va răspund, e o cantitate semnificativa de sânge dar pana nu vom ști cu exactitate ca e sângele ei nu va pot spune decât ca îmi pare rău.

Vad ca cineva tine intr-o punga un trandafir albastru, asta imi confirma ca ea a fost aici.

- Trandafirul ala? Unde era? Il intreb pe cel care avea punga in mana.

- Era aici, imi raspunde...

- Era preferatul ei...si ma uit la cumnatul meu. 

Îl iau in brațe pe Marcel si plângem amândoi, nu e posibil ca destinul sa fie atât de crud cu mine. Doamne nu îmi lua iubirea de lângă mine, măcar sa o găsesc sa o mai strâng o data in brațe. A fost torturata de nemernicul ala, mă uit la frânghiile de pe pat si îmi imaginez durerea pe care a strâns-o.

- Hai sa mergem, si mă trage după el, mă baga in mașina si se șterge la ochii. După o ora jumătate de condus cu viteza ajungem in fata casei.

- Cum sa le spun ca idiotul ala le-a omorât fiica.

- O facem împreuna, si ne dam jos din mașina.

Deschidem ușa si dam de câteva persoane foarte agitate.

- Unde dracu ați umblat? Unde ti telefonul iubitule? Mai are un pic si scoate flăcări pe nari.

Ma uit la Marcel si el la mine, lacrimile îmi țâșnesc iar.

- Ce e cu fetele astea? Ne întreabă George.

- Marcel de ce plângi? Si tu? Spuneți ceva, se tipa la noi.

- Andreea...

- Ce e cu fiica mea? Si se ridica in picioare.

Cad in genunchi si nu știu cum sa ii zic, i-am atins sângele, o sa îl găsesc si in pânzele albe daca va fi nevoie.

- Ziceți o data ceva? Unde e sora mea?

- Andreea e...

- Unde e? De ce tăceți? Ne întreabă George.

- Andreea e...moarta.

Aud ca se prăbușește cineva si o vad pe Maria pe jos cu George lângă ea si pe Gabriela in brațe la Marcel suspinând.

- Doamne nu!!! Tip din toți plămâni.

"\\"

Stiu...stiu e dramatic, dar la inceput nu vream sa creada asta dar am facut-o.

Va multumesc pentru voturi si comentari.

Sorina capitolul e pentru tine si iti multumesc ca ai ramas alaturi de mine.

Adela mersi pentru mesajele tale. Chiar imi fac ziua mai buna.

Ce ziceti il mai lasam putin pe Alex sa fie trist sau il vreti ca inainte???

Va pupacesc :*:*::*:*: