Alegere vinovata vol II

24

 De ce e iar întuneric? Unde ești, îmi este dor de tine. Nu mă lăsa sa cad iar in locul ala. Ajuta-ma!

Tresar si mă ridic speriat, patul este mototolit iar eu sunt transpirat. Respirația îmi este sacadata si gura uscata. De ce mereu am senzația ca o sa cad într-o groapa si nu o sa mă mai trezesc.

Îmi este așa dor de ea, de felul ei de a mă privi si de zâmbetul care îmi înveselea ziua. Șase luni de singurătate in care tot sper sa o găsesc sau sa se întoarcă. Sa o vad ca e aici lângă mine, daca a mai bătut-o îl omor, nu vreau sa vad nimic pe corpul ei perfect cu toate ca atunci când o găsisem era slaba si mult prea alba.

Ma ridic din pat si simt ca amețesc puțin, dar îmi e prea sete. Deschid ușa si nu e nimeni pe hol, ies si merg încet ca sa nu trezesc pe nimeni. Cobor scările si intru in bucătărie de unde îmi iau un pahar cu apa pe care îl beau imediat si încă unul sa îl am cu mine. Toata lumea doarme, as vrea si eu sa o pot face, mă simt așa obosit chiar daca am stat atâta timp in coma, corpul meu e deshidratat si are nevoie de multa odihna. Vreau sa o găsesc mai întâi si după mă odihnesc lângă ea.

Urc scările si aproape ajung sus când inima mea o ia razna. Capul îmi vâjâie si picioarele nu mă mai asculta, nu pot sa respir. Privirea mi se întuneca si scap paharul din mana care se sparge cu o bufnitura prea puternica pentru urechile mele.

- Ce naiba e cu zgomotul asta, striga Gabriela ieșind din camera.

Abia o aud, mă dezechilibrez si o iau la vale pe scări. O aud țipând si strigându-mi numele, o vad ca plânge apoi apar pe rând ceilalți, îmi este așa de somn încât cad din nou in inconștienta.

Spre seara

Mirosul asta îmi este atât de familiar, deschid ochii si vad aceeași camera alba, aparatele scot sunete prea familiare deja. Ma uit si nu e nimeni cu mine in camera. Am mana bandajata si mă doare corpul. Ușa se deschide si intra același doctor.

- Se pare ca ti-a fost dor de noi, sau mai bine zis de asistente, si îmi zâmbește.

- Cu siguranța nu, ce am pățit îl întreb?

- Corpul tău a cedat, ești alergic la una din pastilele pe care ti le-am dat. De asta ai amețit si inima ta a început sa bata așa de puternic.

- O sa fiu bine? Îl întreb.

- O sa ai nevoie de mai multa odihna si fără prea mult stres, ținând cont ca ai fost si in coma corpul tău accepta greu anumite substanțe, si ai grija ce mănânci, fără băuturi alcoolice sau carbogazoase.

- Mai am si eu voie sa fac ceva? Îl întreb

Si începem sa radem exact când părinți mei intra pe ușa.

- Fiule, ești bine? mă întreabă tata .

- Da tata, acum sunt bine.

- Noi am venit sa iți zicem ca o sa plecam, dar știm ca o sa ramai pe mâini bune, si o vad pe mama ca plânge.

- Mama liniștește-te ca nu e prima data când plecați, si ii fac semn sa se așeze pe pat.

- Dar acum e altceva fiule, si mă ia in brațe.

- O sa fiu bine, puteți pleca.

Mama mă săruta pe frunte iar tata mă ia in brațe si mă bate pe spate. M-am învățat ca sunt departe de mine, acum am si o alta familie. Andreea îmi lipsești așa mult, cum o sa ies de aici o sa încep sa te caut.

- Puteți sa va întoarceți acasă, externarea e făcută, îmi spune.

- Așa de repede? Îl întreb mirat?

- Da, e mai bine sa fiți înconjurat de familie, numai ca o sa stați in pat.

- Promit, dar a venit cineva după mine?

- Eu, o aud pe Gabriela din ușa.

- Gabi? E cam palida la fata si plânsă.

- Mai speriat așa de tare, am crezut ca...si aleargă pana la mine si mă ia in brațe.

- Mai ce e cu atâta iubire aici? Îl aud si pe Marcel.

- Nu eu! Nevasta ta se da la mine, si fac o fata de nevinovat.

- Trădătorule, si îmi da o palma in braț.

- Auu, aici ce am de sunt bandajat? Îl întreb pe doctor.

- Te-ai tăiat in pahar, când ai căzut paharul era spart pe jos, îmi zice Gabriela.

- Mulțumesc, si o pup pe frunte.

Doctorul iese afara si rămân cu Marcel care mă ajuta sa mă îmbrac si ieșim din camera ce mi- a fost casa atâta timp.

O lasă pe ea la volan si ajungem acasă in siguranța unde intru pe mâinile Mariei. Ma îndopat cu mâncare cat pentru o familie întreaga si acum mă mai baga si in pat ca pe un copil.

- Sa ști ca am douăzeci si șase de ani, mă descurc singur ii zic.

- Știu dar îmi lipsește perioada când fetele erau mici, mai ales ca ea nu mai este.

Mă sărută pe frunte ca o mama grijulie ce este si iese din camera plângând. Urăsc sa vad o femeie maltratata sau cate plânge. Ma învelesc cu pătura si mă uit la cerul care e acoperit de nori. Mă zvârcolesc in pat pana când intr-un final reușesc sa adorm.

"\\"

Particip la un concurs si v-as ruga frumos daca ati lasa o parere frumoasa despre cartea mea, doar cei care doriti.  Va las link-ul carti si o sa gasiti acolo explicatii cu ceea ce trebuie sa faceti.

https://www.wattpad.com/218589891-despre-tot-şi-despre-toate-wattpad-10-februarie

V-as ramane indatorata daca ati lasa cate o parere asta daca va place cartea.

Va multumesc!

P.S aveti linku si la comentarii