Alegere vinovata vol II

25

  Acum ca știu ca o sa am doua fete o sa trebuiască sa cumpăr hăinuțe si sa le găsesc nume. Sunt așa de fericita, Alex daca ai ști ca urmează sa fi tata. Sper sa mă găsească cat de curând si înainte sa nasc pentru a le vedea si a fi alături de ele de la început. Mai am trei luni, cum o sa ii explic lui Cătălin ca o sa nasc mai devreme? Gemenele se nasc mai devreme de obicei nu? Poate o sa am ceva noroc, sper sa nu își dea seama ca nu sunt ale lui altfel nu știu ce le-ar face. Doua mâini mă cuprind pe la spate si tresar.

- Ce fac fetele mele? Îl aud ca mă întreabă.

- Suntem bine, ii răspund.

- Ma gândeam sa mergem sa cumpăram ceva pentru ele ce zici?

- Mi-ar place, dar am si eu nevoie de ceva ca nu mă mai încape nimic.

- Avem bani nu e o problema.

Îmi iau geaca si mă încalț apoi ne urcam in mașina si plecam. Sunt o grăsuța, dar îmi sta bine trebuie sa recunosc. Ajungem in ceea ce pare un imens mall si intram amândoi. Am început sa învăț cat de cat limba așa ca mă descurc la o conversație ușoara. Intram intr-un magazin cu haine de bebeluși si încep sa mă uit printre rafturi. Îmi cad ochii pe o rochița roșie cu volănașe si fundițe, e așa de drăgălașa încât o sa o cumpăr dar o sa am nevoie de doua. Cătălin mă vede si ii cere vânzătoarei încă una identica. Le mai cumpăr totoșei, body-uri, pantalonași si pampersi.

Sunt atâtea magazine si am cumpărat atât de multe încât l-am trimis la mașina de vreo trei ori.

- Tu nu iți ei nimic? Ma întreabă in timp ce mâncam o gogoașa.

- Nu am găsit, îl mint.

Cătălin m-a lăsat intr-un magazin sa îmi iau niște haine si el s-a dus pana undeva. Îmi iau pantaloni mai largi si tricouri mai lungi. Ies din magazin si nu îl vad nicăieri dar privirea îmi cade pe un pătuț pus in vitrina. E cu baldachin si e pentru doi, exact ce îmi trebuie. Dar are vreun rost? Daca mă găsește Alex toate astea o sa le cumpăr degeaba. Iar patul asta e minunat si perfect si este si roz.

- Îți place? Si îl vad ca apare lângă mine.

- Da, e perfect, ii spun.

- Hai sa îl luam atunci, si mă ia de mana si mă baga înăuntru.

Completează niște hartii pentru a putea fi expediat prin curier in timp ce eu cumpăr niște păturele adorabile, portocali cu albinuțe si perne asortate. Ma simt așa de bine in astfel de momente, si se pare ca si ele reacționează ca au fost agitate mai tot timpul.

- Mai ai nevoie de ceva?

- Nu, trebuie sa luam ceva de mâncare.

Ceea ce urăsc in locurile astea e mâncarea, prea multe fructe de mare si peste. Nu găsesc niciodată ceva care sa îmi placa. Pana la urma luam cate ceva si ne întoarcem acasă. Luam bagajele si le căram in camera unde dormim.

Le fac loc in dulap si le aranjez cu grija, îmi iau un body si mi-l pun pe burtica in timp ce mă privesc in oglinda, îmi mușc buza si abia aștept sa le țin in brațe.

- Am o veste proasta pentru tine.

Am văzut eu ca sta prea cuminte de ceva timp si ca încearcă sa îmi zică ceva.

- Ce s-a întâmplat? Îl întreb încă uitandu-ma in oglinda.

- Mai bine citește tu, si îmi da o bucata de hârtie.

O iau si parcurg rândurile fără a fi interesata de ce scrie acolo pana când dau de ceva ce îmi captează atenția.

„ in urma accidentului si a rănilor care pe care le-a suferit declar decesul pacientului Marcu Alex..."

Lacrimile îmi umplu ochii, sunt in stare de soc, nu e posibil ca iubitul meu sa fie mort. Data de pe foaie e aceeași cu ziua accidentului, dar cum?

- Nu, nu nu. Asta e o minciuna, nu e mort, nu are cum. Cad in genunchi si dau cu pumnul in podea. Ma las zdruncinata de sughițuri pana când mă ridica el de jos.

- Calmează-te ca nu îl aduci înapoi! Se tipa la mine.

- Lasă-mă! Si îl împing de lângă mine.

Simt o durere in partea de jos si mă sprijin de mobila...copii mei.

- Cătălin...fetele. Pierd sarcina.

Îl vad ca începe sa se panicheze, mă uit in oglinda si vad ca sunt alba la fata, parca tot sângele din corp mi s-a evaporat.

- Respira, trebuie sa ajungem la spital.

Merg alături de el dar durerea mă îngreunează, coborâtul scărilor îmi provoacă o amețeala si încep sa vad negru in fata ochilor.

- Îmi pare rău...

Simt cum mă prinde înainte sa ajung pe podea.

"\\"

Doamne va spun de pe acum ca imi pare rau...nu vreau sa o fac sa sufere, e fetita mea dar asta e actiunea si sper sa nu criticati aspru.

Va multumesc pentru ca cititi, si pentru ajutorul dat la concurs. Am citit pareri care m-au facut sa lacrimez, si sa ma bucur ca va cunosc. Nu ma intereseaza sa castig acum ca am vazut parerile voastre. Poate o sa le pun la sfarsitul carti sa le am ca amintire.

Va pup si multumesc inca o data.