Secretul

6.Bătaia

    -De ce îți e aşa de frică să iubeşti Emma?mă întreabă el sărutându-mi creştetul capului.
    -E alegerea mea.Singurătatea e un lucru minunat.Ea niciodată nu te va răni.
    -Dar nici eu nu am s-o fac.spune sărutându-mă apăsat.
    -Emma!mă strigă cineva.
Deschid ochii şi văd fața îngrijorată a lui Andre.Eram în salonul de spital al lui Jade.Ea încă nu se trezise.Trecuseră deja 2 zile.Două zile in care nu am putut dormi deloc.
    -Da?întreb eu.
    -Ar trebui să mergi acasă să dormi puțin şi după să te pregăteăti de şcoală.Rămân eu cu Jade.
    -Ok.Sună-mă dacă se trezeşte.
    -Bine.
Am plecat pe jos de la spital şi m-am oprit într-un parc din aproprierea casei mele.Stăteam pur simplu şi mă uitam la cer,fără niciun gând încât nu am observat că se aşeza-se cineva lângă mine.
    -Bună Emma!o voce de bărbat se auziră langă mine.Îmi întorc capul şi văd un bătrân cu părul şi barba căruntă care se uita într-un mod ciudat la mine.
    -Bună ziua!Ăăă ne cunoaştem?nu îl cunoşteam,dar mi se pare cunoscut.
    -Tu chiar nu ma mai ții minte corect?întreabă bătrânul necunoscut.
    -Ar trebui?Vă spun sincer că nu vă cunosc,cred că mă confundați.
Bătrânul stă puțin pe gânduri,dar după scoate din buzunarul paltonului său un colier cu o pasăre phoenix cu nişte frumoase diamante strălucitoare pe el.

Mi-l pune în palmă şi şopteşte:Momentum veritatis,dintr-o dată o amețeală cumplită apărură făcându-mă să leşin.
    Unde sunt?Ce s-a întâmplat?Eram într-o pădure se pare.Cum s-a întâmplat asta?
     -E cineva?strig eu,dar nimeni nu răspunde.Dintr-o dată încep să se audă tot felul de suşoteli fără sens.Tot ce am reuşit să înțeleg a fost:
    -Virus?zic eu,iar suşotelile se opresc.
Totul devenise negru şi mi-am dat seama că stăteam întinsă pe jos lângă banca din parc.Bătrânelul nu mai era,dar lănțişorul da.Mi l-am pus la gât şi am mers acasă.Mama era plecată timp de o lună în Germania,deci nu aveam ora de venit acasă.Mi-am făcut un dua relaxant şi am pornit spre şcoală cu Range Roverul meu alb.Ajunsă la şcoală îl văd pe Harry stând rezemat de o maşina lui cu o blondă călare pe el şi cu restul băieților pe lângă el.Am decis să nu îl mai bag în seamă având în vedere că m-a lăsat baltă fix când aveam mai mare nevoie de el.Păi asta e viața nu-i aşa?Am intrat pe uşile liceului şi mă pregăteam să merg să-mi iau cărțile pentru ora de literatură,dar am observat un grup mare de copii adunați.În mijlocul lor era Evelyn,împreună cu blonda care se pare că o chema Kara.Toată lumea era în jurul lor.Vedeam cum prietena mea încasează pumni şi cade pe jos.În fața mea era Sophie şi Kathrine care efectiv stăteau şi se uitau,fără să facă nimic.Blonda o apucă pe Eve de păr,dar eu intervin:
  -Kara!țip eu plină de nervi la ea.Ea îşi întoarce capul şi mă priveşte întrebător.
  -Ce vrei?
  -Ce vreau?Vreau să-ți iei mâna din părul prietenei mele.
  -De ce aş face asta?Pentru că aşa îmi zici tu?
-Ascultă blondo,eu nu mai repet o dată.Dă-i drumul!tună vocea mea şi elevi care ne înconjurau se dau mai în spate.
  -Nu îmi spui tu mie ce să fac!spune şi o trage pe Eve de păr,ea urlând puternic.
  -Eu te-am avertizat!urlu şi o prind de păr.O pun la pământ şi încep să o lovesc,ea ripostând.Două brațe mari mă prind de talie şi mă ridică de pe ea.Sunt luată pe sus şi dusă în baie.Mă întorc cu fața spre persoana respectivă şi îl văd pe Harry.
  -Şi eu mă bucur să te văd iubire.îmi şopteşte el şi eu înghit în sec.Mă întorc cu spatele la el si o văd pe Evelyn cum stă pe jos şi plânge.
  -Eve eşti ok?o întreabă Kathrine intrând în baie.Ea doar suspină şi îşi trage genunchii la piept.Iau un prosop şi îl puțin.Mai iau şi nişte şervețele şi ii le întind.Ea îmi zâmbeşte timid şi mi le ia din mână ştergându-şi lacrimile.
  -O să doară puțin.spun eu tamponând cu prosopul buza ei care sângera.Ea geme puțin,dar mă lasă să continui.Te mai doare şi altceva?
  -Puțin stomacul.zice cu ultimele puteri pe care le mai avea.Îi pun brațul pe după umerii mei şi o prind de talie.
  -Kathrine,ajută-mă să o ridic te rog.Ea face la fel şi o ridicăm uşor.Ieşim din baie şi văd că holul s-a golit brusc.Pornim încet,Evelyn sprijinindu-şi capul de umărul meu.Ajungem la cabinetul medical,iar o doamnă de vreo 60 de ani ne deschide uşa lăsându-ne să o punem pe Eve pe un pat.
  -Ce ii s-a întâmplat?mă întreabă ea.Kathrine se uită la mine cu o privire ciudată.
  -A căzut pe scări.Probabil a alunecat.
  -Prietena voastră o să fie bine,dar are nevoie de odihnă.
  -Bine.Mulțumim.spunem noi la unison ieşind din cabinetul medical.
  -Crezi că va fi ok?
  -Sper.Altfel Kara va avea multe de discutat cu mine.
  -Emma!îl aud pe Connor strigându-mă.Îmi întorc capul,dar sunt luat-o prin surprindere când mă îmbrățişează.Se desprinde brusc şi eu îl privesc confuză.Mulțumesc pentru ce ai făcut pentru Eve.Îți rămânem datori.
  -Nu e nevoie.E înăuntru,se odihneşte.spun,iar el intră.