Secretul

5.Lovitura

Uşa camerei s-a deschis şi se auzeau paďii persoanei respective apropiindu-se de dulap.Uşa se deschise,iar eu am început să țip.Era..
Era Jade.Doamne cât îți mulțumesc!
    -Hoo!Ce Doamne iartă-mă țipi aşa.Nu sunt un criminal în serie.
   -Ce faci aici?țip eu.
   -Iartă-mă că am vrut să văd ce s-a întâmplat.Cred că te-a auzit tot cartierul urlând.Ce s-a întâmplat?
   -Nu ştiu.Când am venit uşa era deschisă şi nu e nici acum curent
   -Cum adică nu e curent?Tot cartierul e luminat.
   -Păi,probabil a fost un scurt.Să mergem.Mergeam spre holul lung si întunecat.Jade mergea înainte.Nu am fost atentă o clipa si s-a auzit o bubuitură.Jade era la sfarsitul scarilor cu o rana urâtă pe frunte.Am început sa alerg spre ea,dar m-am impiedicat si aşteptasem contactul cu solul care nu mai venea.Doua brațe puternice m-au prins.În fața mea era o siluetă înaltă şi bine făcută.Era...era Harry.Doamne credeam ca e un criminal în serie.
    -Harry?Ce cauți aici?
    -Veneam să vorbesc cu tine despre ce s-a întâmplat azi,dar te-am auzit țipând.
    -Tu eşti handicapat?Cum ai intrat?
    -Uşa era deschisă.Oricum de ce țipai aşa?
    -Am venit acasă şi nu aveam curent.Plus uşa era deschisă şi m-am cam panicat.
    -Tu eşti ok?zice apropiindu-se mai mult de mine.
    -Da,Harry sunt bine.Acum scuză-mă,dar trebuie să o ajut pe Jade.zic coborând scările văzând că Jade nu mai era acolo.
    -Ce s-a întâmplat?
    -Jade a căzut pe scări înainte să vii tu,mă duceam să o ajut,dar nu o văd.
-Poate s-a dus acasă.Coboram scările împreună cu Harry,iar când era să ieşim pe uşă luminile s-au aprins.
    -Ok...asta e ciudat!zic eu speriată.
    -Calmează-te!O fi fost o problemă minoră acum hai să vedem dacă psihopatul ăla mai e în casă.Totul părea normal până când am văzut pe canapea o cutie de catifea.
    -Ce e asta?mă pregăteam să o deschid,dar nebunul de Harry nu m-a lăsat.
    -Stai!Poate fi o bombă mai ştii?Eu nu vrea să mor,țin la viața mea.spune el speriat.
    -Da mersi că îți pasă şi de alții!Dar eu tot o voi deschide.Am deschis cutia şi am rămas mută.În cutie era o poză cu mama mea biologică care avea în brațe un bebeluş şi fratele meu care cred că avea 4 ani.Sub poza era un biletel micut pe care scria:
,,18.09.1999,atunci a început totul curând se va şi termina''.
Scrisul îmi era aşa de familiar,straniu de familiar.Stăteam pur şi simplu şi mă uitam în gol,fiindcă îmi dădusem seama ce se întâmplase pe data aceea.
    -Emma!Eşti ok?Harry îşi flutura mâna prin fața mea ca să mă aducă la realitate.
    -Ce?Aaaa...da sunt ok.
    -Ştii ce înseamnă data asta?întreabă el apropriindu-se prea mult.
    -Nu...mint eu.Nu puteam să îi spun că atunci era ziua mea pentru că asta însemna să înceapă să se panicheze.Dar tot nu am înțeles mesajul,,atunci a început totul curând se va şi termina".Ce s-a întâmplat atunci?
    -Ştii..mai bine am merge până la Jade ca să vedem dacă e bine.propune el.
    -Da ai dreptate,stai de unde o ştii pe Jade?
    -Păi e iubita lui Luke deci toată lumea o cunoaşte.
    -Ăhă.
Eram doar la câțiva metri de uşa casei lui Jade si observ că e deschisă în larg.Mă îndrept cu paşi mici spre ea cu Harry in spatele meu.
   -Stai!Mai bine mă duc eu primul,ca să nu ți se întâmple ceva.Nu vreau ca frumoasa mea să fie făcuta ferfeliță.
    -Vai ce grijuliu eşti tu şi nu îmi mai spune aşa!îl cert eu în timp ce mă îndrept spre uşă.Luminile erau stinse şi peste tot era o linişte de mormânt.Mă uit în jos şi văd dîre de sânge pe jos care continuă pe pereți şi scări până sus.
    -H-Harry?zic eu terifiată.Mă întorc,dar nu văd pe nimeni.Harry?dar nimic.Doamne zici că sunt într-un film horror prost regizat.Am început să urc cu teamă scările,dar noroc că eram pregătită.Am luat un cuțit de acasă în caz de ceva.Când ajung sus simt că mi se face rău.Jade stătea într-o baltă de sânge deabia respirând.Mă pun lângă ea şi îi pun capul pe genunchii mei.Respira greoi şi repede pieptul ei ridicându-se accelerat.Era rânită la abdomen aşa că mi-am presat mâna pe rana ei pentru a opri hemoragia,obținând de la ea un geamăt de durere.
   -Shhh!O să fie bine!Totul o să fie bine!încerc să o liniştesc.
   -Mereu erai oprimista!zâmbeşte ea amar.De afară se aud nişte sirene,iar în casă intră mai mulți oameni de la poliție şi medici.O iau pe Jade şi o pun pe targă ducând-o imediat spre spital.Eram în sala asta nenorocită de aşteptare de vreo 2 ore,aşteptând veşti desre Jade.Stăteam cu capul în palme când o mână rece s-a aăezat pe umărul meu.Am tresărit speriată şi mi-am ridicat privirea spre persoana respectivă.Era Andre fratele mai mic cu un an mai mic decât Jade.Cum l-am văzut i-am sărit în brate.O fi el mai mic decât mine la vârstă dar, la înălțime eu sunt un pitic de grădină.
    -Scuze,nu am vrut să te sperii.se scuză el.
    -Nu-i nimic.Ma bucur că ai venit.
    -Cum să nu vin să îmi văd sora?Apropo cum se simte?
    -Nu ştiu nimic de starea ei de vreo 2 ore.
    -Ce s-a intamplat defapt?
    -Jade venise până la mine pentru că a auzit nişte strigăte.Se pare că cineva a intrat prin nefracție la mine acasă.Ea a venit să vadă dacă sunt bine,dar a fost lovită în cap şi...nu termin fraza că văd un doctor cum vine spre noi.
    -Sunteți rude cu pacienta Jade Addams ?întreaba doctorul.
    -Da sunt fratele ei,iar ea este prietena ei.Cum se simte?
    -Momentan e în afara oricărui pericol,dar trebuie să se odihnească.
    -Mulțumim mult doctore!zice Andre.Putem să o vedem?
    -Nu aveți pentru ce şi desigur e în salonul 108.
Cum am auzit eu şi Andre am început să alergăm ca disperații spre salon.Am deschis uşa uşor şi m-am aşezat pe scaun.Am luat-o de mână şi nu i-am mai dat drumul.
   -Jade,totul o să fie bine o să vezi.
   -O să se facă bine Em!încearcă Andre să mă încurajeze,dar nu reuşeşte.
   -Sper şi eu!

Hey lume!Scuze ca ma postat asa tarziu!Ii multumesc mult SabineiSabau pentru propuneri.Sper sa va placa capitolul,vreau pareri!